Agenţi acoperiţi în România din Evul Mediu la Războiul Rece

Autor 1326 vizualizări


Un „asalt” continuu …s-a desfăşurat asupra României, încă din cele mai vechi timpuri, pe „frontul secret” al activităţilor informative, prin intermediul unor agenţi sub cele mai variate „acoperiri”:clerici, medici, diplomaţi, oameni de ştiinţă, jurnalişti. Această situaţie se datorează poziţiei geopolitice a ţării, situată la întretăierea intereselor mai ales ale Marilor puteri, în apropierea unor „noduri de (viitoare) conflicte” care puteau afecta echilibrul politic european.

Infiltrarea şi activitatea acestor „emisari nedoriţi”, uneori în împrejurări nu pe deplin elucidate, cel puţin până în momentul de faţă, a dat loc la interpretări uneori fanteziste, apte de a alimenta o literatură de senzaţie.

De fapt, care erau domeniile de „activitate” ale acestor agenţi (uneori ofiţeri) sub acoperire ? Desigur, în primul rând „traficul de informaţii” obţinute desigur pe căi ilicite, în primul rând prin oferirea de avantaje pecuniare, dar şi politice.

Apoi, a fost vorba de faptul că mulţi dintre ei au jucat şi rolul de agenţi de influenţare, încercând să „orienteze”, manipuleze opinii şi acţiuni ale unor politicieni corupţi, desigur în interesul ţării pe care o slujeau.
Oricum ar fi, activitatea acestor agenţi acoperiţi, a putut periclita soarta României, mai ales în momente istorice hotărâtoare.
Medici…

Se ştie că, în perioada Evului Mediu, cei mai mulţi medici, pe care Veneţia îi punea la dispoziţia suveranilor şi altor potentaţi ai vremii, erau agenţi ai Signoriei. Un exemplu în acest sens este acela al lui Matteo Murano sosit, în august 1502, la Curtea lui Ştefan cel Mare, pentru a-l trata pe domnul moldovean, aflat spre sfârşitul vieţii sale, de afecţiunile de care suferea. Rapoartele, pe care le-a transmis, priveau probleme de mare importanţă privitoare la intenţiile Imperiului otoman faţă de Veneţia. Acţiunile informative ale lui Murano privesc însă în mod direct şi Moldova, relaţiile lui Ştefan cel Mare cu Polonia şi intenţiile sale antiotomane. Misiunea lui Murano în Moldova se încheie intempestiv prin moartea sa.
În această situaţie, domnul Moldovei solicită Veneţiei, în 1504, trimiterea unui alt medic, Hieronimus de Cesena, care şi el era agent al Signoriei. Raportul său, trimis în iulie prin Buda, unde se afla un alt agent al Signoriei, Leonardo da Massari, prin care anunţa moartea lui Ştefan cel Mare, constituie unul din izvoarele de bază pentru reconstituirea evenimentelor dramatice din iunie, legate de sfârşitul lui Ştefan cel Mare, fiind folosit şi de Barbu Delavrancea în realizarea piesei „Apus de soare”.

Asemenea practici vor continua şi în cursul secolelor XVII-XVIII. Astfel, Bartolomeo Ferrati a funcţionat ca medic la Curtea lui Constantin Brâncoveanu dar, în realitate, a fost şeful unei reţele organizate de Curtea de la Viena care mijlocea transmiterea unor mesaje informative.

Uneori, medicii străini deveneau agenţi ocazionali. Este cazul medicului grec Antonio Corai, care, aflând de ordinul dat de turci de capturare şi ucidere a domnitorului Constantin Brâncoveanu, l-a informat pe acesta, ceea ce, pe moment, i-a salvat viaţa domnului Ţării Româneşti.
Practici similare au continuat în Ţările române până în secolul al XIX-lea:în timpul revoluţiei de la 1848, medicul personal al domnitorului Bibescu, dr. Mayer, se afla în slujba spionajului austriac.

…şi clerici-agenţi în Ţara Românească
Cea mai mare parte a „agenţilor în sutană” au fost trimişi în Ţările române de către Imperiul Habsburgic nu numai în scopul de a obţine informaţii despre intenţiile domnitorilor, ci şi pentru a desfăşura acţiuni de influenţare, care să determine atragerea acestora în sfera de influenţă a Vienei, în vederea unei ulterioare integrări a Ţărilor române în Imperiu.
Chiar atunci când erau trimişi de papă, scopul acţiunii agenţilor, de cele mai multe ori misionari, era aceleaşi. Este cazul lui Alessandro Comuleo, misionar croat trimis de Papă în zona aflată sub dominaţia otomană pentru a culege informaţii şi a influenţa pe domnii Ţărilor române în vederea distanţării faţă de turci şi a colaborării cu Habsburgii.

Iezuitul spaniol Alfonso Carillo a fost agent de propagandă şi de influenţare al Habsburgilor. Deşi, la un moment dat, răspândeşte ştiri false şi calomnii, menite să-i discrediteze pe domnii Ţărilor române, după victoriile lui Mihai Viteazul, Carillo prezintă realist situaţia din Ţara Românească şi îşi exprimă preţuirea faţă de domnitor.

Un rol deosebit l-a jucat Antonie Dunod, călugăr iezuit trimis ca informator al Imperiului Habsburgic şi al Poloniei pe lângă Şerban Cantacuzino. Acţiuni informative şi de influenţare a desfăşurat misionarul catolic, abatele Giovani Baptista del Monte de Santa Maria, care a acţionat ca agent al Habsburgilor pe lângă Şerban Cantacuzino. Del Monte rămâne în Ţara Românească mai mulţi ani pentru culegerea de informaţii şi grăbirea negocierilor pentru o alianţă a Ţării Româneşti cu Imperiului Habsburgic. Avea sarcina de a-l convinge pe domnul Ţării Româneşti să presteze jurământ de credinţă faţă de împăratul Leopold I. Rapoartele sale confirmă planurile lui Şerban Cantacuzino în vederea luptei antiotomane.

În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, părintele Cardi a fost agent de legătură în cadrul unei reţele informatori pentru Imperiul Habsburgic, iar consulul Angliei la Constantinopole, cu prilejul trecerii prin Ţara Românească, a transmis informaţii preţioase, ceea ce poate fi considerat drept una din primele manifestări ale spionajului economic în Ţările Române.

„La Bucureşti, toată lumea conspiră”
…este o expresie care a circulat în epocă referitoare la faptul că, odată cu deschiderea consulatelor străine în Ţările române în secolul XVIII, acestea au devenit agenturi de informare şi influenţare ale Marilor puteri.

In calitate de consul al Prusiei la Iaşi, Ernest Frederic König a activat ca agent dublu, căci o serie de informaţii au fost transmise şi turcilor, această duplicitate făcând ca, la un moment dat, el să…dispară.
Despre activităţile informative şi de ingerinţă politică ale consulului Rusiei la Bucureşti, Carol de Kotzebue, în perioada revoluţiei de la 1848, oferă unele date chiar Karl Marx. Se pare că acesta a folosit o metodă care ne aduce aminte de unele evenimente din toamna anului 1989:provocarea de tulburări care să permită intervenţia Rusiei în Ţările române.
Deosebit de activ în aceiaşi perioadă a fost un alt diplomat străin, consulul englez la Bucureşti, Robert Gilmour Colquhoun (1803-1870) care a transmis rapoarte despre poziţia Marilor puteri, Rusia, Turcia, Austria faţă de Ţara Românească, ca şi referitoare la persoanele care se aflau în fruntea guvernului provizoriu, faţă de care a manifestat chiar o anumită simpatie. Şi consulul englez la Iaşi, Samuel Gardner şi-a informat guvernul despre „dedesupturile” mişcării din Moldova.

Ambasadorul Austro-Ungariei:Czernin…
În timpul Primului Război Mondial, acţiunile unor agenţi mai ales sub acoperire diplomatică în România s-au intensificat.
Serviciul de informaţii militar român, organizat în cadrul Marelui Stat Major, a luat din timp măsuri de supraveghere a ambasadorului Austro-Ungariei la Bucureşti în perioada 1913-1916, contele Ottokar Czernin, precum şi a ambasadorului Germaniei, von Busche, ceea ce a dus la stabilirea faptului că aceştia desfăşurau o intensă activitate de spionaj care, de fapt, se concretiza în coordonarea unor reţele de agenţi.

Filajul continuu la care a fost supus ambasadorul Czernin a dus, în octombrie 1914, la sustragerea unei serviete care conţinea dovezi irefutabile ale activităţii spionajului austro-ungar în România. Acţiunea a avut o desfăşurare cu adevărat rocambolescă. În timpul unei vizite, ambasadorul lăsase servieta cu documente în maşina cu care se deplasa. Agenţii români au reuşit să intre în posesia acesteia, documentele fiind transmise cu rapiditate la un atelier fotografic al serviciului de contrainformaţii, iar apoi au fost înapoiate. În servietă se găsea, între altele, cifrul diplomatic, ceea ce a dat posibilitatea serviciului de contrainformaţii român să afle conţinutul comunicărilor transmise la Viena pe perioada celor doi ani până la intrarea României în război (performanţă rară în „războiul secret” din timpul primei conflagraţii mondiale), precum şi o listă a informatorilor recrutaţi de spionajul austro-ungar.
În tot cazul, Maximilian Ronge, şeful serviciul secret austro-ungar, a recunoscut ulterior că acesta primise lovituri serioase din partea celui român.

…şi al Germaniei:von dem Busche – spioni
O intensă activitate informativă şi de racolare a desfăşurat şi ambasadorul Germaniei în România, von dem Busche. Dovada a fost obţinută, ca şi în cazul ambasadorului Czernin, prin sustragerea unei serviete care conţinea documente între care şi o listă a persoanelor, care primiseră bani pentru „serviciile informative” prestate, generali şi ofiţeri superiori, gazetari, oameni de casă ai politicienilor şi ai membrilor guvernului rămas la Bucureşti, al cărui prim-ministru, Alexandru Marghiloman a consemnat în memoriile sale că von dem Busche i-a confirmat că are „un foarte bun informator” în cercurile politice din România
Aşa cum reiese din unele documente din Arhiva diplomatică a Ministerului de Extene român, Legaţia Germaniei la Bucureşti avea în vedere nu numai acţiuni cu caracter informativ, ci şi unele operative, chiar cu caracter terorist. Astfel, într-o notă adresată de guvernul României guvernelor statelor aliate şi neutre din decembrie 1916, se arăta că în grădina misiunii fuseseră găsite materiale explozive şi sticle conţinând bacilii antraxului şi ai altor boli.

Un agent „întors”:Bruhatov

În perioada interbelică, România a devenit din ce în ce mai mult teatrul de operaţii al serviciilor de informaţii străine şi chiar al confruntărilor dintre ele. Desigur că la aceasta a contribuit poziţia ţării noastre pe harta „războiului secret”, dar, mai ales, importanţa petrolului românesc în conflagraţia care se prefigura.

Un exemplu în acest sens îl constituie activitatea, nu numai jurnalistică, desfăşurată la Bucureşti de Dimitrie Rostovski Bruhatov care preia conducerea secţiei sovietice a „Intelligence Service” din România, sub acoperirea de corespondent de presă al ziarului „Daily Mail”, proprietatea lordului Rothermere, sprijinitor al intereselor Ungariei. Reuşeşte să stabilească numeroase relaţii la Bucureşti, inclusiv cu cercurile francmasonice. Unul din pretextele prezenţei sale la Bucureşti era realizarea unei cărţi despre România, având sprijinul Consiliului de Miniştri. Demascat, Bruhatov este „întors”, devenind agent dublu, fiind obligat să-i predea şefului SSI, Moruzov, copii ale informărilor pentru englezi. Bruhatov părăseşte România şi, în 1935, se afla la Paris, dându-se drept reprezentant al statului român. Ulterior, îşi va oferi într-adevăr serviciile informative serviciului de informaţii al României.

„Unul din marii spioni”:Tester
Actor şi publicist german, Artur Tester (1895-1944) este recrutat de serviciile de informaţii germane şi se stabileşte în Marea Britanie, unde desfăşoară o intensă activitate pronazistă. În iunie 1940, Tester vine la Bucureşti şi îşi continuă propaganda antibritanică. Primeşte sarcina de a organiza serviciul de informaţii al partidului nazist din România. De la un moment dat, Tester este pus sub observaţie de serviciul de informaţii german, fiind suspectat de relaţii cu serviciile engleze şi americane. După 23 august 1944, încercând să se refugieze din România, Tester este împuşcat mortal. În opinia unor autori (Jaques de Launay), Tester ar fi fost “unul din marii spioni ai secolului nostru”.

Un lector „acoperit”:Porter
Absolvent al Universităţii din Leeds, Ivor Porter, vorbitor perfect de limba română, acţionase înainte de război sub acoperirea de lector pentru limba şi civilizaţia engleză la Universitatea din Bucureşti. Părăseşte România după ruperea relaţiilor diplomatice cu Marea Britanie. Alături de John Gardyne de Chastelain, principalul rezident în România al serviciului de informaţii englez, Porter a participat la operaţiunea „Autonomus” care avea drept scop stabilirea de legături cu grupul lui Iuliu Maniu în vederea obţinerii de informaţii despre ieşirea României din Axă. Grupul a fost paraşutat în noaptea de 21/22 decembrie 1943, dar, datorită pierderii orientării, agenţii britanici sunt capturaţi şi transportaţi la sediul Jandarmeriei din Capitală, unde aveau să rămână până în seara zilei de 23 august 1944, autorităţile române refuzând predarea lor celor germane.
În octombrie 1944, după eliberarea grupului, britanicii au făcut demersuri la Moscova ca să obţină desemnarea lui Porter ca ataşat de presă la Bucureşti, desigur şi cu însărcinări informative. Potrer a publicat volumul memorialistic Operaţiunea Autonomus în care oferă date interesante despre activitatea sa de agent acoperit şi acţiunea grupului din care a făcut parte în România

…un turcolog:Babinger
Invitat înainte de război de Nicolae Iorga să conferenţieze la universităţile din Bucureşti şi Iaşi, Franz Babinger (1891-1967), reputat specialist german în istoria otomană, revine în România în toamna lui 1940 în funcţia de consilier cultural şi în vederea unor investigaţii arheologice, dar şi cu sarcini informative. De fapt, A.L. Zissu, lider sionist, care îl cunoscuse pe Babinger la Berlin, îl caracterizează drept „un fanatic antinazist şi prieten al englezilor.
În 1957, Babinger a declarat în faţa Tribunalului de la Stuttgart că, în timpul masacrului evreilor de la Iaşi din 29 iunie 1941, a văzut o unitate germană de infanterie sub comanda generalului von Salmuth care împuşca evrei.

…şi un bizantolog:Eck
În februarie 1940, Alexander Eck vine în România, în calitate de corespondent al ziarului Le Jour. De fapt, Eck lucra pentru forţele Franţei Libere conduse de generalul De Gaulle. La Bucureşti, Eck stabileşte relaţii cu Nicolae Iorga şi George Brătianu, susţinând conferinţe la Institutul de Bizantinologie.
La 12 iunie 1944, Eck este arestat la Odobeşti de Biroul Statistic Militar, serviciu de contraspionaj român. Recunoaşte că face parte din Intelligence Service, având gradul de căpitan. Din reţeaua de spionaj pe care o organizase în România făceau parte fraţii Mihai şi Gheorghe Tomaziu, pictor, artista decoratoare Ella Cancicov, scriitorul Mihnea Gheorghiu. În ceea ce îl priveşte pe Eck, o serie de documente conţin informaţii după care lucrase în Moldova şi pentru sovietici.

În timpul anchetei şi detenţiei, membrii grupului au fost protejaţi de Serviciul Secret de Informaţii, evitându-se preluarea lor de către serviciul german de informaţii din România, fiind eliberaţi după 23 august 1944.

Corespondenţi de presă-agenţi pentru Aliaţi
Dintre ziariştii străini care au acţionat sub acoperire pentru coaliţia antifascistă, sunt de amintit de amintit Archibald Gibson, corespondent al ziarului englez The Times, Mac Larren de la agenţia „Reuter”, de fapt agent al Intelligence Service în România, culegând secrete din rândul ziariştilor, cu care avea legături.
Celebra fotoreporteră americană Margaret Bourke-White soseşte, în decembrie 1939 în România în calitate de corespondentă a cotidianului Time, primind în mod cu totul excepţional permisiunea să fotografieze obiective strategice, între care câmpurile petrolifere de la Câmpina. Probabil şi pe baza acestor fotografii vor fi bombardate aceste zone, în 1943-1944, de aparatele americane „Liberator”.
Născut în România, Leonard Kirschen este corespondent al presei anglo-saxone încă în perioada interbelică. Revenit în România după război, în calitate de corespondent al agenţiei Associeted Press, este arestat şi condamnat în 1951 pentru înaltă trădare, fiind eliberat în 1960. Experienţa sa în închisorile româneşti este descrisă într-un volum de memorii apărut în Marea Britanie

…şi pentru Axă
Având în vedere apartenenţa României la Axă până în 1944, au acţionat în ţara noastră numeroşi jurnaliştii germani şi italieni sau de alte naţionalităţi recrutaţi ca agenţi ai serviciilor secrete ale acestei coaliţii. Unii dintre ei, realizând la un moment dat cursul viitor al războiului, au acţionat şi ca agenţi dubli.
Între aceştia, deosebit de activ a fost Charles Philippe Gyr, de origine elveţiană care, încă din 1924, se afla în România în calitate de corespondent al unor publicaţii elveţiene şi al ziarului Bukarester Tagespost, pe care îl pune la dispoziţia organizaţiilor naziste, devenind informator al Misiunii militare germane din România. Ulterior, probabil când înţelege că se va schimba cursul războiului, Gyr devine agent dublu, mijlocind corespondenţa sioniştilor din România cu comitetul de salvare de la Istanbul. După încheierea războiului, nu se mai întoarce în Elveţia de teama de a fi condamnat pentru colaborarea sa cu Germania şi se ascunde în România, dar este arestat şi inclus în...lotul sioniştilor, care urma să fie judecat. Va face depoziţii ample despre activitatea sa de spion, ca recompensă fiind eliberat în 1955, cu drept de a se repatria în Elveţia. Pe drept cuvânt, s-a spus despre Gyr că a fost “spionul nimănui”…

Tot elveţian, Hans Welthi soseşte în România, în calitate de corespondent al Neue Züricher Zeitung. Şi el este recrutat ca agent de ataşatul pentru poliţie al Legaţiei Germaniei. Se pare că şi Welthi ar fi făcut un „joc dublu”, mediind corespondenţa între Mihai Antonescu şi fostul ministru de Externe, Grigore Gafencu, aflat la Geneva. Face imprudenţa să se reîntoarcă după 1944 în Elveţia, unde este arestat şi condamnat pentru spionaj în favoarea Germaniei.

Ziarist la publicaţiile evreieşti şi germane din Bucovina, Ignaz Schmerz editează un buletin pentru legaţia germană şi desfăşoară activităţi informative pentru consilierul de legaţie Şi el face şi el un „joc dublu” prin strângerea de informaţii despre situaţia evreilor din România, activitate în care a fost implicată şi scriitoarea Sorana Gurian, care ajung la organizaţiile evreieşti din Turcia şi Elveţia. Totuşi, în 1951, este arestat pentru activitate de spionaj în favoarea Gestapoului.

„Jurnalist” german, Walter May, s-a ocupat de fapt cu organizarea activităţilor secrete de informaţii ale conducătorului grupului etnic german din România, Andreas Schmidt,
O soartă ciudată a avut ziarista italiană Lea Schavi, corespondent al cotidianului L ´Ambrosino, sosită în România în ianuarie 1940, pentru a scrie un reportaj despre Basarabia. Schavi este autorizată să viziteze şi fortificaţiile din estul ţării. Oare asasinarea ei la Ankara de agenţi ai serviciului german RSHA să fi fost legat de transmiterea informaţiilor obţinute în România către Aliaţi ?

„O Mata Hari modernă”:von Coler

După de obţinuse, în 1937, titlul de doctor şi activase în importante organizaţii naziste, Edith von Coletr este trimisă în România sub acoperirea de corespondent al ziarului Deutsche Allgemeine Zeitung. De fapt, scopul activităţii ei nu era de a spiona, ci de a se introduce în mediile politice, culturale româneşti, în calitate de agent de influenţare, mai ales în ceea ce priveşte propagarea ideologiei naziste şi apropierea de Germania.

Dovedind o abilitate ieşită din comun şi dispunând şi de fonduri suficiente, Edith reuşeşte să se introducă în lumea politică românească, dar şi în protipendada bucureşteană. Printre cei cu care a întreţinut contacte mai strânse s-au numărat personalităţi ca istoricul şi omul politic George Brătianu, finanţistul Nicolae Malaxa, jurnalistul Pamfil Şeicaru. Să nu fi observat nici unul din ei care era rolul real al agentei germane sau să-l fi acceptat tacit ? Încearcă, de asemenea, să se apropie de influenta metresă a regelui Carol, Elena Lupescu. Este în legătură directă şi cu Horia Sima pe care încearcă să îl îndepărteze de planurile sale de răsturnare a lui Carol, dar fără succes. Se pare că a sprijinit fuga din ţară a acestuia, după rebeliunea din ianuarie 1941, sugerând ca el să fie folosit ca mijloc de şantaj împotriva lui Ion Antonescu.

De asemenea, Edith von Coler se implică şi negocierea diferitelor înţelegeri şi acorduri economice dintre România şi Germania.

De fapt, von Coler se afla sub directa supraveghere a Serviciului Secret de Informaţii (SSI) care o urmăreau pretutindeni, ceea ce este sesizat de Gastapo care îl informează pe Himmler. Nedorind să declanşeze complicaţii în relaţiile româno-germane într-un moment crucial al războiului, acesta ordonă rechemarea lui Edith von Coler care, în august 1943, părăseşte inopinat România. Se pare că ulterior a îndeplinit misiuni similare şi în Turcia. Se poate spune că misiunea principală de agentă de influenţare a lui Edith con Coler a eşuat, căci un an mai târziu România iese din Alianţa cu Germania.
Autoarea romanul documentar „Athenee Palace”, Waldeck, care a cunoscut-o personal pe von Coler, o consideră pe aceasta drept o „Mata Hari modernă”, iar potrivit informaţiilor istoricului Ernest H. Latham, von Coler era „frumuşică, eficientă”, „cu minte vioaie, erudită, energică”, „blândă, adaptabilă”, o muziciană desăvârşită, „graţioasă şi fermecătoare”…

De la SS la CIA:von Bolschwing

După ce activează ca agent sub acoperire al „Sicherheitsdienst (SD) din cadrul SS, în Palestina în vederea recrutării de spioni împotriva autorităţilor britanice, Otto Albrecht Alfred von Bolschwing (1909-1982) devine adjunct al lui Adolf Eichmann cu care colaborează în vederea aplicării „Soluţiei finale” de exterminare a evreilor.

Însărcinări similare va avea von Bolschwing şi în România, unde activează, ca agent sub acoperire diplomatică în vederea organizării pogromurilor pe care intenţiona să le desfăşoare „Garda de fier”. Se pare că activitatea sa în România a fost apreciară, astfel încât, la 30 ianuarie 1941, este promovat la gradul de SS-Hauptsturmführer (căptain). După război face parte din grupul de agenţi germani „recuperaţi” (recrutaţi) de CIA, devenind unul din agenţii cu grad cel mai înalt. Va activa şi în cadrul „Organizaţiei Gehlen”, prima structură informativă din Germania de vest, în care îşi găsiseră locul numeroşi foşti spioni nazişti. Totuşi, atunci când autorităţile americane declanşează anchete împotriva foştilor agenţi nazişti din serviciile de informaţii, von Bolschwing se sinucide.

O altă sinucidere

După ce desfăşoară activitate de avocat, Frank Gardiner (1909-1965) se înrolează în serviciul de informaţii al Statelor Unite, OSS şi acţionează, ca agent acoperit în Turcia, apoi în România, în calitate de şef al operaţiunilor acestei organizaţii în Europa de sud-est. Se pare că reţeaua pe care a organizat-o în România a fost infiltrară de agenţi sovietici. Transmite informaţii care au facilitat bombardarea de aviaţia americană a zonelor petrolifere de la Ploieşti. Este implicat în operaţia de repatriere a prizonierilor de război americani din România înainte de pătrunderea trupelor sovietice. În continuare, principala sarcină a lui Wisner a fost coordonarea acţiunilor de spionaj împotriva trupelor sovietice din România, penetrarea Partidului comunist. Avertizează asupra pericolului ca Uniunea Sovietică să preia controlul asupra Europei de est. Îl sfătuieşte pe regele Mihai să plece în exil.

După război, Wisner este integrat în CIA, având însărcinări multiple:combaterea acţiunilor agenţilor NKVD, coordonarea acţiunilor sub acoperire, sabotaje, subversiune şi de propagandă, organizarea operaţiunilor de acordare de sprijin forţelor pro-americane din diferite ţări.

În cadrul campaniei directorului FBI, J. Edgar Hoover, de limitare a puterii CIA, sunt puse la dispoziţia Comisiei pentru cercetarea activităţii antiamericane, conduse de senatorul McCarthy, informaţii despre legăturile lui Wisner cu cercuri de stânga, ca şi relaţiile sale în România cu prinţesa Caradja, bănuită a fi spioană sovietică. După retragerea din CIA, Wisner, depistat ca suferind de manie depresivă, se sinucide, în 1965. Se pare că, în bună măsură, acest gest al lui Wisner se datorează şi faptului că autorităţile americane nu au ţinut seama de avertizările sale privind pericolul extinderii influenţei sovietice.

„Spioni în sutană”
Analiştii Serviciului Secret de Informaţii au formulat concluzia că preluarea funcţiei de conducător al Nunţiaturii Apostolice în România de către Patrick O´ Hara, în 1947, a marcat momentul trecerii acesteia sub controlul serviciului de informaţii al Vaticanului. O ´Hara ar fi acţionat din însărcinarea serviciului de informaţii american pentru crearea unei reţele, mai ales în rândurile clerului romano­catolic, cu scopuri de spionaj şi destabilizare.

După expulzarea lui O ´Hara (1950), serviciile de informaţii americane au încercat să aplice „Planul Jakab”, potrivit căruia conducerea reţelei de agenţi ce acţiona sub acoperire confesională, urma să-i fie încredinţată lui Joseph Schubert, canonic la catedrala Sf. Iosif din Bucureşti. Membrii reţelei au fost arestaţi în 1951.

În tot cazul, aceste informaţii au fost folosite de către regimul comunist şi pentru iniţierea unor măsuri abuzive împotriva celor care erau consideraţi „spioni în sutană”, preoţi catolici, care au fost acuzaţi în cadrul unui proces ce s-a desfăşurat în 1951, şi ai bisericii greco-catolice care, de fapt, fusese interzisă în 1948.

Din păcate, trebuie să întrerupem aici, cel puţin pentru moment, această incursiune în istoria (deschisă...) a agenţilor acoperiţi în România pentru simplul fapt că, mai ales în perioada Războiului Rece, informaţiile sunt foarte lacunare sau lipsesc cu desăvârşire. Nu ne rămâne decât să aşteptăm până când documentele de arhivă vor fi cu adevărat declasificate, dezvăluindu-şi astfel secretele şi în acest domeniu. Dacă aceasta se va întâmpla vreodată...

Bibliografie selectivă
Evan, Thomas The Very Best Men:Four Who Dared:The Early Years of the CIA. Simon &Schuster, 1996
Picard, Jaques, Edit von Coler, agenta nazistă la Bucureşti, Ed. Corint, 2011
Popescu, Alexandru, Academia secretelor. Intelectualii şi spionajul. O istorie universakă, Ed. Cetatea de Scaun;Târgovişte, 2011
Porter, Ivor, Operation Autonomous:With SOE in Wartime Rumania, London:Chatto and Windus, 1989
Troncotă, Cristian, Activitatea informativă a Puterilor Centrale contra României şi vulnerabilităţile societăţii româneşti în perioada neutralităţii (septembrie 1914-august 1916), în „Istoriografia în tranziţie”, Bucureşti, 1996
Wyden, Peter The Hitler Virus:The Insidious Legacy of Adolf Hitler, Boston, Massachusetts:Little, Brown / London:Kuperard, 2001
 

""