Autor 8905 vizualizări


Pentru a face faţă discuţiilor stârnite de Dosariadă (campania de „demascare“ a foştilor Informatori), recitesc Fantomele lui Pacepa, carte scrisă şi publicată de un fost ofiţer DIE sub pseudonimul Gheorghe Ionescu Olbojan.

De la primele pagini, îmi dau seama:nu numai că am citit-o, dar şi am subliniat-o în pasajele esenţiale. Ca de obicei nu-mi mai amintesc nici măcar dacă am ţinut-o sau nu în mâini. Memoria îmi joacă feste. Chestie benefică:o pot relua acum ca şi cum aş parcurge-o în premieră. Un avantaj de netăgăduit, dacă mă gîndesc că revin asupra ei cu experienţa lecturilor intense din ultimul timp, prilejuite de Marea Deconspirare. O citesc noaptea târziu, lungit în pat, chitind c-ar fi bună de somnifer.  O greşeală, desigur.  Pe post de somnifer ar fi nimerită o carte greoaie, obositoare şi plicticoasă. Nu e cazul celei semnate de Gheorghe Iancu Olbojan. Şi pe măsură ce înaintez în lectură, îmi dau seama de unde-l ştiu pe autor. Când am luat cartea din raft eram convins că-l ştiu de la „Suplimentul literar-artistic al Scînteii tineretului”. Confundam – cred – Olbojan cu Rogojanu, un alt colaborator de talent de pe vremea SLAST-ului. Aşa cum el însuşi mărturiseşte în carte, Gheorghe Ionescu Olbojan a debutat la „Expresul” din 1990 de sub conducerea mea. Se cunoştea cu Cornel Nistorescu dinainte de 1989. Adus la subsemnatul, l-am pus la treabă, astfel că, în scurt timp, a stârnit vâlvă, publicând în premieră dezvăluiri despre ramura externă a Securităţii.

Explicabil tărăboiul provocat de serialul său din „Expres”. La vremea respectivă, prin piaţa publică făcea ravagii isteria antisecuristă şi anticomunistă. Daţi la fund, foştii ofiţeri de Securitate nu îndrăzneau să zică nici pâs. E drept, unii se apucaseră rapid de afaceri, ştiind mai mult decât noi, bieţii gazetari, că la orizont crapă de ziuă a Capitalism. Alţii se grăbiseră să se pună în slujba noilor stăpâni, contactând deja pe cei de la DIA, foştii lor duşmani. Într-un asemenea peisaj nevrotic, serialul lui Olbojan picase ca o grenadă cu cuiul scos pe masa de poker a unui club de noapte:

a) un securist îndrăznea să revendice un drept monopolizat de aşa-zişii disidenţi:cel de liberă exprimare;

O poreclă transformată în renume

b) Securitatea se dezvăluia în adâncurile sale enigmatice, dar pasionante, ţinând de romanele de spionaj, citite anterior pe masă şi pe sub masă.  Tot din carte aflu că Gheorghe Ionescu Olbojan a fost angajat şi la „Zig-zag”, afirmându-se ca prieten apropiat al lui Mirel Curea. Şi abia acum pricep de ce mi se părea un fost colaborator de la SLAST. Lucrasem mult cu el la „Zig-zag”, săptămînal pe care-l construisem, asemenea „Suplimentului”, din temelii până la acoperiş. Recitindu-l, constat că nu m-am înşelat promovându-l:are talent. Ce scrie Gheorghe Ionescu Olbojan? Direcţia de Informaţii Externe folosea cu precădere ofiţeri acoperiţi prin paşapoarte de serviciu sau diplomatice. Pe lîngă aceştia, se apela şi la ofiţeri deplin conspiraţi, porecliţi şi fantome.

În spionajul mondial nu sunt o noutate agenţii trimişi peste hotare sub identitate falsă. Sunt folosiţi astfel de agenţi şi în penetrarea reţelelor mafiote sau de droguri. De porecla Fantomele Securităţiibeneficiau ofiţerii trimişi în străinătate sub identităţi false, posedând documente contrafăcute, menite a-i înfăţişa drept cetăţeni ai unor ţări occidentale. Conspirarea lor era deplină. În toate cazurile, fantomele dispăreau pur şi simplu de acasă. Unele erau anunţate ca victime ale unor accidente;altele, ca dispărute pur şi simplu. Morţii erau înmormântaţi cu bocetele familiei. Se înţelege că insul din sicriul bătut în cuie era un altul. Potrivit lui Gh. Ionescu Olbojan, lucrătorii de la Pompe Funebrecare-i înmormântau erau tot ofiţeri DIE.

DIE se ocupa şi de întreţinerea mormintelor. Fantazează autorul? Posibil, în privinţa morţilor.  În alte privinţe, spune adevărul. Din câte-mi amintesc, pe vremea când picase pe mine măgăreaţa să fiu ales în Comitetul de partid presă şi edituri (un coşmar, deoarece trebuia să întocmesc planuri de muncă pentru un organism mai mult decât rutinier, cum erau toate organismele de partid după 1970), a fost luat în discuţie cazul unui ziarist de la „Scînteia, rămas în Grecia cu prilejul unei deplasări de serviciu.

Evident, a fost dat afară din Partid, după ce noi, membrii Comitetului, l-am denunţat cu mânie proletară. Direcţia a VI-A, Cercetări Penale, l-a condamnat în contumacie şi i-a confiscat parţial averea;  nevastă-sa şi-a pierdut slujba. Ce mai încolo şi-ncoace!  Era un trădător cu acte în regulă. După fuga lui Pacepa – am aflat – s-a întors în ţară bine mersi. Reuşise să se angajeze ca mecanic la o bază NATO.  Potrivit misiunii primite din ţară! La vestea că un mahăr din Centrală defectase, toţi ofiţerii acoperiţi s-au precipitat să revină în România.  Poate că Gheorghe Ionescu Olbojan, altfel bun publicist, le înfloreşte niţel. Poate că tot ce scrie el e adevărat. Sigur e că fantomele sunt menite a aţâţa rapid fantezia, cum s-a întâmplat şi se întâmplă cu tot ce ţine de lumea serviciilor secrete.

Exerciţii ca străin în România

Viitoarele fantome erau pregătite în case conspirative ale Securităţii, sub îndrumarea unui singur ofiţer DIE;singurul care ştia de existenţa agentului. Casele respective erau echipate cu aparatură occidentală, astfel încât, ajungând în Vest, ofiţerul să se comporte ca un occidental din tată-n fiu. Concomitent cu documentarea în materie de legislaţia ţării care urma să-i servească drept trambulină şi de amănunte privind obiectivul de penetrat, ofiţerul se perfecţiona într-ale muncii conspirative. Faza pregătitoare includea şi ceea ce s-ar putea numi călirea pe teren. Fantoma – pentru că deja era fantomă – trebuia să se manifeste ca un străin venit în România cu gânduri deloc curate. Trebuia să pătrundă în zone ale Secretului de Stat, să fotografieze obiective interzise prinsului în poză, să facă în aşa fel încât să se confrunte cu duritatea Miliţiei. Un exerciţiu util pentru viitoarele încurcături cu Poliţia Occidentală.

Faza finală, zisă şi „toaleta înainte de plecare”, înscria verificarea viitorului cetăţean străin. Ofiţerul, având asupra sa toate documentele noii identităţi, urma să umble prin Bucureşti ca reprezentant al unei firme străine. Se prezenta la instituţiile de Comerţ Exterior, trăgea la hotel, unde trebuia să facă faţă armatei de informatori şi provocatori ai Securităţii, inclusiv batalionului de prostituate. Dacă trecea acest examen de bacalaureat, devenea fantomă de-a binelea. Pleca în Occident, se căsătorea (cu o localnică, aleasă anterior de Centrală), îşi făcea o familie, o carieră. După mai mulţi ani de implementare, cam 10-12 ani, cărora li se spune şi „ani de adormire”, fantoma începea să acţioneze potrivit unor comenzi din Centrală.

Învierea morţilor provoacă probleme

Defecţiunea lui Pacepa a stârnit o panică de proporţii în această reţea. Dat fiind că nimeni nu ştia ce ştie trădătorul şi, aşadar, ce ar putea deconspira, toate fantomele au fost constrânse să se întoarcă în ţară. Familii întregi s-au văzut astfel văduvite de tată, soţ;firme şi birouri s-au trezit că le-a dispărut colegul sau şeful. Ura faţă de Pacepa îşi are explicaţia în tragedia personală şi profesională a unor ofiţeri care n-au avut alt păcat decât acela de a lucra într-un serviciu condus de un trădător. Şi astfel fantomele au fost obligate să redevină oameni.  Lesne de imaginat problemele aproape insurmontabile ridicate de învierea morţilor. Celor veniţi a trebuit să li se găsească de lucru.  În plus, obişnuiţi cu standardele occidentale, le venea extrem de greu să se adapteze la realitatea ceauşismului în declin. Chiar dacă scoşi din reţea, ofiţerii nu mai puteau reveni la condiţia anterioară. Actele de identitate trebuiau să rămână aşa, dat fiind că altfel se risca enorm în planul conspirativităţii. Totuşi, unii dintre ei, cu complicitatea unor ofiţeri de legătură, au pornit în căutarea familiilor care-i bociseră, le făcuseră parastasul şi le puseseră flori pe mormânt. În unele cazuri, nevestele se recăsătoriseră. În altele, moştenitorii îşi împărţiseră averea. Nu e prea greu de imaginat reacţia familiilor la apariţia celor pe care-i credeau morţi. Fantomele îşi păstraseră identităţile false. Drept pentru care Gheorghe Ionescu Olbojan istoriseşte cazul unui ofiţer dat mort.

Ruda care s-a trezit cu el în toiul nopţii l-a luat drept fantomă. Adevărată! Mă gândesc, citind întâmplările cu morţii ieşiţi din morminte, ce film s-ar putea face pornind de la un asemenea caz!

Un film care ar trebui să cuprindă şi pregătirea românului pentru a fi occidental până-n vârful unghiilor;şi panica stârnită de vestea dezertării lui Pacepa;şi şocul la întoarcerea în România socialistă şi întâmplarea cu familia ce se trezeşte peste noapte cu mortul înviat. Şi dacă ar fi un mare artist, cu o viziune largă asupra vieţii, regizorul sau scenaristul ar trebui să-l facă pe erou să se sinucidă în final. Mortul trebuie să moară de a binelea! Cine să facă un asemenea film? Artiştii noştri sunt nişte bieţi activişti pe tărâmul luptei anticomuniste, nepoţi ai lui Sorin Toma şi Silviu Brucan din anii demascării imperialismului anglo-american.

P.S. 1.

Fantomele, deşi întoarse acasă, nu puteau să-şi recapete adevărata identitate. Scrie Gheorghe Ionescu Oblojan:„Şi astăzi fantomele anului 1978 trec pe lângă noi nebăgate în seamă, prezentându-se drept cine nu sunt, adică identificându-se cu numele false pe care le-au primit cadou de la cadrişti şi nu cu numele cu care au fost înregistraţi la starea civilă, după naştere. Vă întrebaţi, poate, de ce atâta tam-tam pe seama acestei situaţii juridice a fantomelor? Simplu ar fi fost să li se restituie documentele de identitate avute anterior recrutării lor ca fantome. Numai că regulile conspirativităţii, în acest caz, spun că un ofiţer-fantomă nu revine niciodată la un nume purtat anterior, altfel s-ar compromite ideea de conspirativitate brodată în jurul persoanei sale”.Un text ciupit de senzaţionalismul lacrimogen!Totuşi, luat în serios, el face legătura cu afirmaţii recente din presă, potrivit cărora sunt personalităţi publice deţinătoare ale unor identităţi false.Or fi fantomele lui Pacepa?

P.S. 2.

Se înţelege că l-am sunat de îndată pe Mirel Curea pentru a-mi spune pe unde mai e Gheorghe Ionescu Oblojan.

a)      mă gândeam să-l invit la o emisiune pentru a discuta subiectul Fantomele lui Pacepa(i-aş fi zis Fantomele Securităţii), pornind de la cartea sa. Fără discuţie o emisiune de rating.

b) nu m-aş fi dat în lături nici să-i retipăresc cartea în actualul context.  Ar fi fost o lovitură. Timp de două săptămâni, Mirel Curea nu mi-a răspuns. M-a căutat el într-o zi. Fusese în concediu peste hotare. I-am zis de Oblojan.

— S-a sinucis.

— Cum adică, s-a sinucis?!

— A suferit o decepţie, nu-l mai publica nimeni!

Să vezi şi să nu crezi, dar mai ales să nu crezi. Cum să se sinucidă un ofiţer DIE?Că doar nu-i poet nefericit în amor!

 Mai citește:

Nicolae Ceauşescu dă interviu unei „fantome“

O vizită în SUA cum nici un şef de stat român nu va mai avea