Autor 38128 vizualizări


Anexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei a accelerat apropierea de Germania în speranța că ea va reuși să potolească isteria ungară la adresa României. La 1 iulie 1940, Carol al II-lea a renunțat la garanțiile franco-britanice, iar a doua zi, l-a primit pe W. Fabricius, ministrul german la București, căruia i-a transmis solicitările sale către Hitler: renunțarea la garanțiile occidentalilor; dorința unei colaborări mai intime cu Germania, concretizate eventual într-o alianță; trimiterea unei misiuni militare de instrucție în România. 

Pentru a da un semnal și mai clar, Carol al II-lea a remaniat guvernul, premier devenind Ion Gigurtu, iar ministru de Externe, Mihail Manoilescu, un vechi colaborator al suveranului. În guvern au fost incluși și trei lideri legionari, în frunte cu Horia Sima, noul șef al Legiunii, dar aceștia au demisionat la 8 iulie 1940. După cum îl caracteriza Mihail Manoilescu, era un „guvern al disperării regale“, un guvern de sacrificiu, ce avea misiunea să păstreze frontierele cât mai rămăsese din ele.

Interesul german pentru Antonescu 

Un caz interesant a fost cel al generalului Ion Antonescu, fost sub-șef al Marelui Stat Major și ministru al Apărării Naționale. Decizia de cedare fără luptă a Basarabiei a determinat ca Antonescu să trimită o scrisoare suveranului în care protesta față de aceasta, acuzându-l că este principalul responsabil. Suveranul îl și primise în audiență la începutul lunii iulie, dorind probabil să-i încredințeze guvernarea. 


La 9 iulie 1940, generalul Ion Antonescu (foto sus) a fost arestat în apropierea locuinței sale de la Predeal și dus într-o pădure de o grupă de jandarmi. Mihai Antonescu, viitor colaborator, a urmărit mașina și l-a alertat pe W. Fabricius, care a vorbit la telefon cu E. Urdăreanu, mareșalul Palatului. O acțiune similară au întreprins Mircea Cancicov și generalul Gh. Rozin pe lângă H. Neubacher, care s-a adresat generalului Victor Dombrovschi, primarul general al Capitalei, rugându-l să ia legătura tot cu Urdăreanu. Generalul Antonescu a fost eliberat și i s-a fixat domiciliul obligatoriu la Mănăstirea Bistrița.

În acel moment, după opinia lui A. Hillgruber, Ion Antonescu nu era printre prioritățile politice ale Germaniei. În legătură cu interesul Germaniei pentru persoana lui Ion Antonescu, există și mărturia lui Mihail Manoilescu. 

În iunie 1940, colonelul Alfred Gerstenberg, atașatul militar german la București, a avut o întrevedere cu mareșalul Constantin Prezan în casa acestuia pentru a obține garanția pentru persoana lui Antonescu ca viitor conducător al României. Între cei doi, translația a fost asigurată de doamna Olga Prezan. 

Reamintim faptul că din decembrie 1916 până în 1919, cu excepția câtorva luni, generalul Constantin Prezan, șef al Marelui Cartier General al Armatei Române, l-a avut subordonat pe Ion Antonescu, în calitate de șef al secției operații. Garanția era necesară, întrucât Antonescu avea o orientare filo-engleză și filo-franceză, fusese atașat militar la începutul anilor ’20 în acele țări, așa încât se punea problema dacă o personalitate cu o asemenea opțiune putea să servească interesele germane.

Acest text este un fragment din articolul „Ostași, vă ordon, treceţi Prutul!“ De ce? Cu ce? Cum?, publicat în numărul 35 al revistei „Historia Special”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 30 iunie - 29 septembrie 2021, și în format digital pe paydemic.com.

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum