A fost planul amiralului Yamamoto eficient şi raţional?

Anul 1941 a dus la creşterea tensiunii între cele  două mari puteri aflate în lupta pentru dominaţie asupra apelor nu tocmai liniştite ale Pacificului. Japonia se afla într-o evidentă inferioritate tehnică şi economică, dar putea să compenseze printr-un plan îndrăzneţ şi eficient. Amiralul Yamamoto a iniţiat operaţiunea pentru distrugerea facilităţilor militare americane din insula Oahu a arhipelagului Hawaii, principala bază fiind situată la Pearl Harbor. 

Ziua de 7 decembrie 1941 a rămas în istorie prin atacul aerian nipon şi pierderile americane au fost considerate suficiente pentru a obţine supremaţia militară în Pacificul de Vest. În realitate, atacul japonez n-a însemnat mare lucru la scara războiului şi a afectat foarte puţin potenţialul ofensiv american. Dacă ar fi fost un mai atent cititor al istoriei recente a  SUA, amiralul Nagumo ar fi trebuit să se sinucidă încă din 1941. 

Cheia explicaţiei pentru afirmaţiile de mai sus se află în evenimentele anului 1938. O uriaşă furtună a lovit coasta estică a SUA, în special regiunea Noua Anglie. Nimic deosebit la o primă vedere. Bilanţul efectuat după trecerea nenorocirii a fost uimitor:2.600 de ambarcaţiuni de agrement distruse, 2.605 ambarcaţiuni de pescuit nimicite, alte peste 6.669 avariate. Chiar dacă navele militare de la Pearl Harbor erau mult mai mari şi mai scumpe, pierderile suferite de flota civilă nici nu pot fi comparabile. S-au mai adăugat 8.900 de case distruse şi 15.000 avariate1. Alte surse dau ca distruse complet 4.500 de ferme și case, precum și alte 25.000 avariate. Se pare că totalul se ridică la 57.000 de construcții afectate în mai multe state. 

Nici pierderile în vieţi omeneşti n-au fost mici. Au pierit peste 600 de persoane şi alte peste 1.700 au fost rănite2.

Vântul a nimicit două miliarde de arbori în opt ore şi reţelele telefonice au fost reparate numai prin munca hotărâtă a 2.700 de persoane3.

SUA a trecut peste şoc fără prea mari probleme, chiar dacă pagubele erau de ordinul a 400.000.000 $4. Suma pare mică în raport cu cifrele vehiculate astăzi în sistemele bancare, dar venitul anual al unui român era atunci de circa 110 $. De ce au fost greşite planurile ofiţerilor japonezi? Imperiul nipon avea de înfruntat un continent şi nu o ţară. Resursele americane erau practic inepuizabile în raport cu ceea ce putea avea Japonia şi după cucerirea Asiei de SE. În plus, avioanele de atac japoneze n-au distrus nicio capacitate industrială cu potenţial militar. Amiralul Yamamoto5 parcă a dorit să provoace o mică înţepătură colosului aparent adormit. A fost o adevărată sinucidere în spiritul samurailor de odinioară.

Planul amiralului Yamamoto mai avea un punct slab. Aviația de pe portavioane era insuficientă din punct de vedere numeric pentru a realiza saturarea cu bombe a bazelor americane risipite pe o suprafață mare. Nici avioanele nu puteau să transporte o încărcătură ofensivă capabilă să neutralizeze potențialul de luptă american. Ar fi fost nevoie de bombardiere medii și grele, dar acestea nu puteau decola de pe portavioane. 

Dacă se ţinea cont de lecţia furtunii din 19386, Japonia n-ar fi trebuit să înceapă niciodată un război cu vecinul de ocean. Din păcate, situaţia internaţională a evoluat astfel încât ambele tabere doreau confruntarea decisivă pentru că industriile produceau prea mult pentru armate. În plus, lupta pentru hegemonie mondială nu cunoaşte mila faţă de adversar, dar sunt sacrificate şi interesele propriilor cetăţeni în numele unor raţiuni de stat.

Note

1.Stephen Spignesi, 100 cele mai mari dezastre din toate timpurile, Editura Lider, Editura Cartea pentru toţi, Bucureşti, 2005, p. 224. Au fost nimicite 26.000 de automobile (https://en.wikipedia.org/wiki/1938_New_England_hurricane). O mașină Ford nouă putea să coste 490 – 650 $.

2.Ibidem. SUA a înregistrat la Pearl Harbor 2.334 de militari şi marinari morţi şi 1.361 de răniţi (Ilie Manole, Ioan Damaschin, Confruntări navale, vol. 2, Editura militară, Bucureşti, 1988, p. 170). Cifrele variază de la sursă la sursă.

3.Stephen Spignesi, op. cit., , p. 222.

4.Ibidem, p. 224. Dacă efectuăm o transformare a banilor în avioane de bombardament strategic, uraganul a distrus echivalentul a 400 de bombardiere grele în opt ore, performanţă imposibil de atins de orice armată a timpului. După calcule mai recente, pagubele s-ar fi ridicat la 306 milioane de dolari sau 4, 5 miliarde în valuta actuală. Să nu uităm că la Pearl Harbor se aflau în decembrie 1941 doar 12 exemplare de B-17, în Pacific un total de 59, iar în Japonia nimic din această categorie. Imperiul asiatic nu şi-a permis până la sfârşitul conflagraţiei o astfel de aviaţie din lipsa combustibilului lichid. Dacă ne raportăm la prețurile avioanelor de vânătoare, un P-40 era estimat la mai puțin de 45.000$.

5.https://fr.wikipedia.org/wiki/Isoroku_Yamamoto

6.https://en.wikipedia.org/wiki/1938_New_England_hurricane