Autor 7450 vizualizări


Se scrie mult ȋn lumea contemporanǎ pe orice temǎ, spațiul generos al Internetului permițȃnd publicarea tuturor ideilor. Repetarea la infinit a unor teze a dus la apariția unor adevǎrate mituri, trupele germane bucurȃndu-se de o admirație deosebitǎ chiar din partea foștilor inamici. Sunt lǎudate tacticile de luptǎ, tipurile de armament și ofițerii geniali. Antanta a reușit sǎ se impunǎ numai prin superioritate numericǎ și prin epuizarea inamicului lipsit de accesul la materiile strategice. Oare sǎ fie adevǎrat? Nu se poate spune cǎ Berlinul n-a investit ȋn organismul militar, dar faptele de vitejie au devenit legendare prin erorile comise de cǎtre generalii inamici. Cȃteva exemple sunt suficiente pentru a demonstra afirmația de mai sus.

Generalii francezi au considerat cǎ tunurile model De Bange sunt demne de fier vechi și așteptau trimiterea la casare prin depozitele armatei. Trupele Parisului au intrat ȋn luptǎ cu tunurile de calibrul 75 mm și au fost rapid depǎșite de artileria germanǎ. Erau caracterizate prin cadența mare, dar nu fǎceau fațǎ obuzierelor grele. Franța a fost salvatǎ de piesele de calibrele 120 și 155 mm, retrase de pe front dupǎ ce lansau peste 10.000 de lovituri. Unele au fǎcut și urmǎtorul rǎzboi mondial cu glorie, trupele sovietice respectȃnd proiectilele de Bange expediate de cǎtre tunarii finlandezi cu o precizie șocantǎ spre bogǎția de obiective. Nu erau multe focuri din cauza insuficienței munițiilor, dar aproape toate loveau dureros de eficient. Succesele germane de la Verdun din 1916 se explicǎ parțial și prin trimiterea armamentului greu spre alte sectoare de front și chiar a existat propunerea ca sectorul fortificat sǎ fie complet dezarmat ȋnainte de ofensiva de amploare a inamicului. 

 Soldații englezi nu se temeau de dușmani, dar nu aveau ȋncredere ȋn deciziile generalilor Londrei. Aceștia au planificat bǎtǎlia de pe Somme ȋn 1916 și au aruncat propriile trupe direct ȋn gura mitralierelor germane. Britanicii au pierdut doar ȋn ziua de 1 iulie 1916 peste 19.000 de luptǎtori și inamicul avea posibilitatea sǎ construiascǎ permanent noi linii de fortificații ȋn locul celor ocupate lent de cǎtre adversarii ȋnțepeniți ȋn planuri și regulamente. Militarii germani au fost uimiți sǎ-i vadǎ pe cei britanici ȋnaintȃnd la pas și ȋn rȃnduri dese. Ofițerii englezi déjà știau perfect ce pot mitralierele Maxim dacǎ executǎ foc ȋncrucișat sau din flanc. Erau arme ce nu se blocau și, fiind cu rǎcire cu apǎ, puteau sǎ tragǎ fǎrǎ oprire, cadența fiind de 500 de lovituri pe minut. Abia au așteptat tunarii nemți sǎ vadǎ mase compacte și practic fixe, gurile grele de foc fiind ȋn afara razei de acțiune a artileriei inamice. Obuzierele cu calibrul 210 mm puteau sǎ atingǎ valurile de asalt cu proiectile de 114 kg de la nouǎ kilometri de prima linie și precizia era datǎ de modul ȋn care tirul era condus de cǎtre observatorii din tranșee sau de cei din avioanele de cercetare.

Au fost peste 600.000 de victime ȋn tabǎra Antantei și cȃștigurile de teren au fost minime și fǎrǎ importantțǎ strategicǎ. Culmea este cǎ forțele franceze trimise la asalt au fost obligate sǎ se opreascǎ tot din cauza blocǎrii britanicilor, riscul unui atac din flanc fiind prea mare. Comandamentul aliat a contribuit ȋn mod decisiv la legenda gloriei militare germane. A treia bǎtǎlie de pe Ypres, ȋn 1917, a ȋnsemnat o aruncare a trupelor ȋntr-o mlaștinǎ și a fost un nou masacru al britanicilor. Militarii belgieni i-au avertizat pe planificatorii aliați cǎ un bombardament ȋndelungat va afecta grav sistemul de drenare a apelor din regiunea joasǎ, dar n-au fost luați ȋn seamǎ cu mȃndria specificǎ puternicului ȋn raport cu cel slab. Atacurile directe nu erau recomandate ȋncǎ din lumea chinezǎ anticǎ, dar ofițerii Antantei se pare cǎ au lipsit de la orele de tacticǎ și strategie. Nu mai discutǎm de prezența la cursurile de istorie. Erorile ȋn rǎzboi sunt plǎtite scump ȋn sȃnge și vieți. Este interesant cǎ ofițerii britanici au comis cea mai mare crimǎ ȋmpotriva propriului popor ȋn vara anului 1916. Mulți dintre comandanții micilor unitǎți trimise la atac ȋn sectorul Somme erau absolvenți de Oxford și Cambridge, adicǎ au omorȃt mințile sclipitoare, formate cu greu pe bǎncile școlilor prin sistemul lǎudat chiar de cǎtre renumitul psiholog Gustave Le Bon.

Armata germanǎ a avut parte ȋn 1916 de un alt adversar și a fost nevoitǎ sǎ gǎseascǎ divizii pentru acoperirea noului front. Trupele romȃne au fost trimise ȋn ofensivǎ ȋn Ardeal și nu se așteptau sǎ ȋntȃlneascǎ un inamic perfect echipat pentru noile tactici de luptǎ. Misiunea militarilor germani a fost simplificatǎ de stilul de comandǎ ce-l copia pe cel francez de dinainte de 1914 și ȋn care ascuțișul baionetei conta mai mult ca puterea de foc. Un asalt dat de o divizie de infanterie ȋn lupta de la Brașov, probabil Divizia 3 infanterie, a semǎnat perfect cu atacurile banzai din urmǎtoarea conflagrație mondialǎ. Observatorii germani au admirat spiritul de sacrificiu al soldaților, dar era sinucidere curatǎ sǎ ȋnaintezi ȋn plinǎ zi și ȋn teren deschis sub focul obuzierelor de calibrul 210 mm și apoi prin rafalele mitralierelor ce erau dispuse pentru a asigura tirul din flanc. Un singur proiectil avea o masǎ de 114 kg și era suficient sǎ spulbere fortificații de campanie. Luptǎtorii romȃni au fost trimiși ȋnainte de trei ori, dar totul a fost ȋn zadar. A fost o hecatombǎ complet inutilǎ și a fost provocatǎ de ofițerii superiori ce nu ȋnțeleseserǎ nimic din progresele ȋnregistrate de tehnica militarǎ ȋn ultimele decenii. O situație identicǎ a fost amintitǎ de viitorul feldmareșal Rommel ȋn timpul luptelor pentru strǎpungerea apǎrǎrii de pe Jiu. Unitatea de elitǎ din care fǎcea parte a fost atacatǎ ȋn valuri de militari romȃni ce n-au reușit sǎ treacǎ de barajul mitralierelor. A fost admirat elanul luptǎtorilor și spiritul de sacrificiu, dar n-a fost obținut nici cel mai mic rezultat. Cum inamicul nu avea artilerie ȋn zonǎ, pușca putea sǎ decidǎ soarta confruntǎrii, dar ofițerii romȃni au aplicat orbește un regulament ce nu avea milǎ de oameni și aducea aminte de atacurile ordonate de cǎtre Napoleon Bonaparte. Aceeași soartǎ a avut-o un batalion de miliții din Argeș ȋn timpul luptelor pentru respingerea trupelor debarcate la Zimnicea ȋn noiembrie 1916. Fǎrǎ sprijin de la propria artilerie, unitatea de infanterie a fost zdrobitǎ de focul tunurilor terestre și al celor de pe vapoarele austro-ungare sosite pentru ocrotirea capului de pod.

Ofițerii romȃni au comis o gafǎ și mai mare ȋn raport cu ceea ce se ȋntȃmplase pe Frontul de Vest. Intrarea ȋn rǎzboi ȋn anul 1916 presupunea ȋn mod logic cǎ s-a ȋnvǎțat ceva din lecțiile oferite ȋn mod foarte sȃngeros de cǎtre beligeranți, dar s-a tratat totul cu indiferențǎ și a rezultat noi hecatombe. Ce conta viața unor țǎrani lipsiți de importanțǎ! Militarul de carierǎ Vasile Scȃrneci povestea ȋn cartea de memorii Viața și moartea ȋn linia ȋntȃi cǎ un veteran al conflictului cu Prusia din 1866 le-a spus comandanților romȃni ȋn 1916 cǎ trebuie sǎ ordone sǎparea de tranșee, dar n-a fost luat ȋn seamǎ. Moș Praizu a fost considerat drept un bǎtrȃn dominat de idei fixe, cam nebun. Abia ȋn 1925 și-a cerut scuze generalul Traian Epure pentru cǎ i-a fǎcut o caracterizare nedreaptǎ. Din pǎcate, rǎul fusese fǎcut și dezastrul din 1916 a ȋnsemnat dispariția celor mai bune unitǎți ale armatei permanente. Este interesant de subliniat faptul cǎ nici mǎcar lecțiile de tip Verdun și Somme n-au fost studiate și puse ȋn practicǎ. Au fost tratate ușuratic, ȋn pur stil romȃnesc, ca un fel de știri diverse.

Dacǎ extindem studiul și la nivel de marinǎ, cele mai frumoase realizǎri ale forțelor navale germane au fost obținute ȋn urma unor erori colosale ale comandamentului inamic. Astfel, confruntarea din largul coastelor Danemarcei a dus la scufundarea unui numǎr important de vapoare capitale din structura Royal Navy. Au fost gǎsite tot felul de scuze (artileriștii germani erau mai bine instruiți, proiectilele folosite erau mai performante, blindajul oferit de firmele metalurgice era mai bun și pentru cǎ vapoarele erau concepute numai pentru confruntǎri la distanțe reduse fațǎ de propriile baze). Realitatea era gravǎ pentru marinarii britanici și ei au fost sacrificați din ordinele greșite ale superiorilor. Ce s-a ȋntȃmplat? Nimic deosebit ȋn stilul englezesc de ducere a unui rǎzboi. Militarii erau trimiși la un atac cȃt mai impetuos și, ȋn cazul navelor, tirul trebuia dezlǎnțuit de la distanțe mai mici pentru a crește precizia. Teoretic, nu este rǎu, dar au fost trimise ȋn gura pieselor germane de calibrul 305 mm crucișǎtoarele de bǎtǎlie, categorie de vapoare ce nu trebuia sǎ fie expusǎ focului de pe cuirasate. HMS Indefatigable a pierdut 1.017 oameni și numai doi au fost salvați. HMS Queen Mary a dispǎrut ȋn valuri și au fost doar nouǎ supraviețuitori din echipajul de 1.275 de marinari. HMS Invincible n-a fost suficient de rezistent și a plecat spre adȃncuri cu 1.026 oameni. A fost un adevǎrat mǎcel și culmea este cǎ ȋn Al Doilea Rǎzboi Mondial s-a procedat la fel, oamenii de pe HMS Hood, mȃndria Royal Navy, neavȃnd vreo șansǎ ȋn confruntarea cu modernul Bismarck. Nu se ȋnvațǎ ceva din lecțiile Istoriei scump plǎtite. Pǎcat!

Bibliografie minimalǎ

Atanasiu, Victor, Bǎtǎlia de la Bran – Cȃmpulung, Editura Militarǎ, București, 1976.

Istoria militarǎ a poporului romȃn, vol. V, Editura Militarǎ, București1988.

Kirițescu, Constantin, Istoria Rǎzboiului pentru ȋntregirea Romȃniei, Editura Științificǎ și Enciclopedicǎ, București, 1989.

Nestorescu, Valerian, File din trecutul artileriei romȃne modern, Editura Militarǎ, București, 1972.

Scȃrneci, Vasile, Viața și moartea ȋn linia ȋntȃi, Editura Militarǎ, București, 2012.