Autor 9577 vizualizări


Prin erorile sale, Ion Antonescu nu poate fi un erou decât în imagologia unui popor frustrat, care a cunoscut prea mult timp nedreptatea şi căruia îi lipsesc spiritul de justiţie şi sentimentul istoric întins pe milenii.

Decizia de a transforma Basarabia şi Bucovina în guvernăminte, după ce fuseseră eliberate, este o mare eroare a lui Antonescu. Nimeni nu a reuşit până acum să explice nevoia de a organiza două provincii româneşti ca nişte teritorii străine ocupate militar, în loc să revină la situaţia lor juridică şi administrativă din România. Basarabia condusă de un guvernator, funcţie inexistentă în tradiţia românească, este un alt ordin grav al Mareşalului.

În şedinţa Consiliului de Miniştri din 8 iulie 1941, când s-a pus în discuţie revenirea Basarabiei în graniţele ţării, Mihai Antonescu declara:„Atâta vreme cât ostilităţile continuă, atâta vreme cât statul român nu a făcut un decret de anexiune a acestor teritorii, cu organizarea cărora noi ne ocupăm, noi ne găsim într-un regim de ocupaţie belică, iar nu de ocupaţie ca mod de dobândire a teritoriului. Prin urmare, aici se exercită o suveranitate de ocupant, iar nu de stat suveran. Până în momentul când vom face declaraţiunea de anexiune formală, şi aceasta n-o putem face decât în momentul când ostilităţile sunt terminate sau chiar ajung la un punct când ne îngăduie anexiunea formală, până atunci, din punct de vedere al dreptului pur, noi ne găsim într-o ocupaţie militară şi regimul legal este condus de legile războiului“.

Pogromul de la Iaşi a fost posibil deoarece Antonescu a hotărât în mod unilateral să cedeze Germaniei o parte a suveranităţii României, instituind în zona de dispoziţie a Armatei a 11-a germane, cu comandamentul la Iaşi, o autoritate străină pe pământ românesc. Toate funcţiile oficiale ale autorităţii româneşti din zona de front ocupată de Armata 11 au fost dublate cu autorităţi germane, care dădeau ordine celor româneşti.

În situaţia în care nu a ştiut ce se întâmplă în Basarabia, responsabilitatea Mareşalului, în calitate de conducător al statului, rămâne intactă, chiar dacă el nu a dat niciodată un ordin direct de omorâre a evreilor. Decizia de a trece Nistrul a fost luată tot cu titlu personal, în mijlocul unei crize de sănătate, la care au existat martori. Armata română nu avea capacitatea să ducă lupte dincolo de Nistru în mod independent şi, de aceea, unităţile româneşti au fost desfăcute din unităţile naţionale şi subordonate unor unităţi germane.

În finalul carierei şi a vieţii sale, Antonescu dă, pe 22 august 1944, un blam general de laşitate armatei române – sutelor de mii de militari-apoi, la procesul său din 1946, va face şi declaraţia cea mai nefericită:„Popor ingrat, nu meriţi nici cenuşa mea“.

Iată, aşadar, cinci erori grave faţă de români. Deşi se acuză lipsa calităţilor politice la mareşalul Antonescu, trebuie arătat că el a condus cu abilitate şi performanţă o serie de acţiuni politice cum au fost detronarea lui Carol al II-lea, negocierile cu partidele politice, organizarea plebiscitelor, succesele propagandei. Cauzele erorilor se află atât în uzura stării sale fizice şi psihice, cât şi în faptul că a condus o dictatură care i-a oferit posibilitatea şi condiţiile de a rămâne singur în faţa unor decizii copleşitoare.

 

 

Ion Antonescu, la unul dintre interogatoriile luate în URSS, în 26 iunie 1945

 

„Întrebare: Dumneavoastră sunteţi arestat de Comandamentul armatelor sovietice în România, ca unul din vinovaţii războiului, al ocupanţilor germano-român contra URSS. Recunoaşteţi dumneavoastră vinovăţia în aceste daune?

Răspuns: Da, recunosc. Vina mea constă înainte de toate în aceea că, după ce am venit în România la guvernare, în luna septembrie, anul 1940, eu am continuat să întăresc legăturile României cu Germania şi am ajutat pe Hitler în ducerea începutului de el război de ocupare în Europa.

Concret, aceasta s-a exprimat în aceea că, după cererea lui Hitler, cu care el s-a adresat către mine, în ianuarie 1941, eu am dat voie să treacă armatele mecanizate peste teritoriul României în Balcani, care avea să înfăptuiască acolo tendinţele agresive ale imperialiştilor germani.
Odată cu aceasta, tot timpul duratei războiului, eu am dat Germaniei material strategic şi producte ale gospodăriei agricole.
 
Întrebare: Cu alte cuvinte, dumneavoastră, după ce aţi venit la guvernare, aţi pus-o pe România în folosul germanilor, iar singur v‑aţi făcut ca un ajutor direct al lui Hitler în ale lui chestiuni de haiducie în Europa?

Răspuns:Într-adevăr, da. Iar rog să luaţi în seamă că dacă eu refuzam aliaţia cu Germania şi nu îl ajutam pe Hitler la începutul de el război de ocupare, armata germană ocupa România.

Întrebare: Intrând în legătură de daună cu Hitler, dumneavoastră v-aţi condus, nu cu primejdia că vor ocupa, ci cu ale dumneavoastre tendinţe agresive. Iată, despre ele dumneavoastră trebuie să povestiţi în întâia rând.

Răspuns: Nu neg că, luând legături personale cu Hitler, eu eram de acord cu a lui politică de ocupaţie şi pe baza acesteia, la mijlocul lunii mai 1941, m-am înţeles cu el despre lovitura împreună, militară, contra Uniunii Sovietice. După ce s-au făcut pregătirile corespunzătoare, însemnata de noi lovitură, la 22 iunie, anul 1941, a fost înfăptuită. În aşa mod, eu m-am pus în rândurile dăunătorilor militari şi în aceasta recunosc că sunt vinovat. Eu, tot aşa, recunosc vina mea în faţa poporului sovietic, în aceea că, cu ajutorul armatelor române şi germane, am ocupat o parte din teritorie sovietică, am pus acolo a mea administraţie şi am continuat războiul contra Uniunii Sovietice până când, în august 1944, a căzut România. [...]

Întrebare: Şi dumneavoastră, având plăcere la bogăţiile streine, propunerile lui Hitler le-aţi ­primit?

Răspuns: Da, luând în seamă propunerile lui Hitler despre posibilităţile de a primi (lua) teritorii, eu m-am unit cu el la lovitura împreună asupra Uniunii Sovietice şi aceste propuneri le-am primit.
Cu aceasta, eu m-am obligat să dau, pentru participarea în năvălire, necesara cantitate de armată română şi, pe cât să putea, să măresc darea petroldefier (sic), aşa şi producte agricole pentru hrana armatei germane. După ce noi am primit o hotărâre unică despre năvălirea militară asupra Uniunii Sovietice, eu m-am întors în România şi am început pregătirea către războiul viitor.“

Fragmente din stenograma publicată în volumul „Procesul Mareşalului Antonescu. Documente (Ancheta Procesului)“, vol. III, editura „Saeculum I.O.“, Bucureşti, 1998.

Mai citeste:

A fost Ion Antonescu un erou? I

A fost Ion Antonescu un erou? II

A fost Ion Antonescu un erou? III

A fost Ion Antonescu un erou? IV

A fost Ion Antonescu un erou? VI

A fost Ion Antonescu un erou? VII

A fost Ion Antonescu un erou? VIII