97 de ani de la naşterea lui John F  Kennedy, Superman ul la Casa Albă jpeg

97 de ani de la naşterea lui John F. Kennedy, Superman-ul la Casa Albă

📁 Preşedinţi americani
Autor: Elena Dumitru

La 97 de ani de la naşterea sa (29 mai 1917), John F. Kennedy rămâne cel mai iubit preşedinte american din istorie. Americanii îl ţin pe JFK pe un piedestal înalt datorită ţelurilor la fel de înalte pe care acesta le-a trasat:trimiterea unui om pe Lună, eradicarea sărăciei, dezarmare nucleară. Obiective care trebuie atinse „nu pentru că sunt uşoare, ci tocmai pentru că sunt grele”, după cum obişnuia să spună.

îi scria soldatul John F. Kennedy, în vârstă 26 de ani, tatălui său, la scurt timp după ce vaporul pe care se afla fusese atacat de un crucişător japonez, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 

Numele soldatului care a devenit între timp preşedintele Statelor Unite ale Americii dovedeşte şi astăzi că, într-adevăr, nimeni nu a ştiut să judece corect „durabilitatea” unui Kennedy. „Băiatul de Aur” al Americii rămâne şi în prezent asociat de generaţia baby-boom şi urmaşii ei cu o perioadă prosperă, plină de speranţă, iar asta în ciuda crizelor acuta din timpul celor trei ani de mandat. 

A căpătat această poreclă datorită bronzului natural care, la televizoarele alb-negru, l-a făcut să pară „de aur” în dezbaterile pre-electorale cu contracandidatul său, Richard Nixon. A câştigat în faţa republicanului cu un scor atât de strâns încât, dacă ar fi fost în lumea atletismului, ar fi fost consultată fotografia de la finiş:49, 72% Kennedy – 49, 55% Nixon. Diferenţă de 119.000 voturi. 

Cu toate acestea, Kennedy a ajuns să aibă o rată de aprobare de 85% în timpul preşedinţiei, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetări Gallup. Niciun alt lider de la Casa Albă n-a mai înregistrat această performanţă. Comparativ, pe a doua poziţie se află Ronald Reagan, cu o rată de aprobare de 74%. Astăzi, gradul de sprijin de care se bucură Barack Obama în rândul electoratului nu depăşeşte 42%.

Vineri, pe 22 noiembrie, se împlinesc 50 de ani de la asasinarea lui Kennedy-„momentul în care America şi-a pierdut inocenţa”, îl numesc unii. Momentul în care liderul politic care a adus un suflu nou într-o scenă rigidă, veteranul chipeş de război, bărbatul carismatic de familie cu o soţie-simbol pentru bunul gust, care dădea tonul în modă, preşedintele care a întors lumea din pragul războiului nuclear, a murit. Şi astăzi, 61% dintre americani consideră că a fost asasinat în urma unei conspiraţii, potrivit aceleiaşi firme de cercetări. 

627x0 0 png png

În ciuda scandalurilor în care au fost implicate ulterior numele său şi al soţiei sale, Jackie, americanii îl ţin pe JFK pe un piedestal înalt datorită ţelurilor la fel de înalte pe care acesta le-a trasat:trimiterea unui om pe Lună, eradicarea sărăciei, dezarmare nucleară. Obiective care trebuie atinse „nu pentru că sunt uşoare, ci tocmai pentru că sunt grele”, după cum obişnuia să spună.