82 de ani de la greva istorică din Atelierele CFR Griviţa  Povestea controversată a lui Vasile Roaită   tânărul care ar fi pornit sirena jpeg

82 de ani de la greva istorică din Atelierele CFR Griviţa. Povestea controversată a lui Vasile Roaită - tânărul care ar fi pornit sirena

📁 Istorie contemporană
Autor: Cristina Răduţă

În urmă cu 82 de ani, în Bucureşti urma să se scrie o filă importantă din istoria ceferiştilor. Nemulţumiţi de condiţiile grele de muncă şi de salariile foarte mici, aceştia au decis să iasă în stradă şi să îşi strige nemulţumirile. Vasile Roaită a fost de departe cel mai cunoscut personaj din timpul grevei, spunându-se că a fost chiar cel care a tras semnalul de alarmă şi a iniţiat revolta istorică.

În anul 1932, guvernul României a introdus o serie de măsuri nepopulare menite să reducă efectele resimţite în ţara noastră din cauza crizei economice care a început în anul 1929. Măsurile au afectat o mulţime de oameni, dar adevăratul şoc pentru angajaţii CFR a venit în momentul în care, în luna ianuarie a anului 1933, la Atelierele CFR Griviţa din Bucureşti a fost anunţat faptul că ar putea să scadă şi salariile angajaţilor.

Vasile Roaită, presupusul iniţiator al grevei

Nemulţumiţi de toate aceste lucruri, angajaţii Atelierelor CFR Griviţa au decis să iasă în stradă şi să îşi strige nemulţumirile. Şi-au întrerupt activitatea şi tot ce au mai făcut a fost să încerce, în stradă, să îşi ceară drepturile care le fuseseră răpite. Despre iniţiatorii grevei s-a vorbit mult de-a lungul vremii şi au fost speculate şi numele unor persoane care ar fi participat la demararea evenimentului din 1933 ce avea să rămână în cărţile de istorie. S-a speculat faptul că a existat un bărbat numit Vasile Roaită care ar fi tras semnalul de alarmă şi ar fi fost cel care a iniţiat manifestaţia.

Continuarea pe adevarul.ro