Autor 155156 vizualizări


Chiar și în cele mai întunecate momente și locuri, istoria este plină de exemple de adevărați eroi. Partizanii din Rezistența franceză, civilii care au adăpostit populația Tutsi în Rwanda, oamenii care au ieșit în stradă în anii 60 pentru drepturile omului, cu toții sunt azi așezați în Panteonul celor care au făcut din lumea în care trăim un loc mai bun.

Totuși, nu toate actele de eroism au venit doar de la „băieții buni” ai istoriei. Uneori și cei pe care vremurile i-au așezat în tabăra celor răi au dat dovadă de caracter și de adevărat eroism.

7. Nazistul maghiar care a salvat viețile multor evrei

Pe hârtie, Zoltan Kubinyi pare mai mult un personaj fictiv decât o ființă umană. Un ofițer nazist maghiar care s-a întâmplat să fie adventist de ziua a șaptea, el a refuzat să poarte o armă chiar și atunci când supraveghea detașamente de muncă forțată. În timp ce povestea s-ar fi putut încheia cu răsturnarea lui Kubinyi de către prizonierii săi, viața reală a avut ceva mult mai emoționant de prezentat.

Din momentul în care a preluat lagărul de muncă din localitate, Kubinyi a lăsat umanitatea să strălucească prin el. În timp ce alți ofițeri naziști au abuzat de privilegiile lor, provocând prizonierilor și mai multe chinuri decât erau impuse de regimul lui Hitler, Kubinyi le-a permis evreilor din lagărul său de muncă să își țină tradițiile și sărbătorilor, unele ținându-le alături de ei. Kubinyi a mers până la suplimentarea rațiilor de hrană, în timp ce în alte lagăre comandanții le tăiau. Povestea devine și mai interesantă în momentul în care Kubinyi primește ordine directe de a trimite evreii la camerele de gazare. În timp ce cel de-al Treilea Reich se dezintegra, Kubinyi împreună cu oamenii săi au încercat să se ascundă cât au putut de bine în Ungaria. Nu a fost ușor, mai ales că la un moment dat o parte dintre evrei au fost prinși de poliția maghiară hortystă. Kubinyi a mers cu multe sticle de alcool și a reușit să îi adoarmă pe polițiști și apoi să fugă împreună cu oamenii săi. În cele din urmă i-a dus pe cei pe care îi supraveghease într-unul dintre orașele ocupate de Armata Roșie, salvându-le viața astfel. El în schimb a fost arestat și deportat în Siberia unde a și murit, fiind îngropat într-o groapă comună. Astăzi, numele său apare pe lista celor Drepți între Popoarepentru că a permis umanității sale să triumfe.

6. Anonimii sârbi care și-au salvat de la moarte vecinii musulmani

În iulie 1995, trupele bosniaco-sârbe au intrat în Srebrenica, o mică enclavă multiculturală de pace în coșmarul războaielor balcanice. Ce a urmat a fost cel mai grav masacru civil în Europa de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.Peste 7.000 de băieți și bărbați musulmani au fost executați, în vreme ce supraviețuitorii fugeau fiind urmăriți de bombele armatei sârbe. Chiar și în acest coșmar au existat urme de umanitate și moralitate. Un asemenea act a fost făcut de un soldat sârb, care a fost trimis să aducă bătrânii dintr-un grup de femei pentru a fi executați. El a dat în acel grup de femei peste doi vecini ai săi care îl trataseră cu multă amabilitate în copilărie. Astfel el a sfidat ordinul direct al comandantului săi și i-a lăsat pe cei doi să stea cu femeile, fapt ce le-a salvat viața.

Astfel de intervenții nu au fost limitate la Srebrenica.În orașul Brcko, un ofițer de poliție sârb a salvat o familie de musulmani pe care o cunoștea dintr-un lagăr de concentrare cu acte false.El nu a făcut acest lucru o dată, ci chiar de două ori și după ce familia sa a plecat din țară s-a retras din forțele armate sârbe. Poveștile locale vorbesc de mulți sârbi care și-au sacrificat propria viață pentru prietenii și vecinii musulmani.

5. Stăpânul de sclavi care a devenit un pionier al emancipării

Plantațiile din sudul SUA au fost inumane. Scalvii au fost torturați, abuzați, și de multe ori lăsați să moară de foame. Însă nu toți propietarii de sclavi au fost la fel. Printre miile de ticăloși, au fost și câțiva care au înțeles că modul lor de viață este greșit. Unul dintre ei a fost Robert Carter III. Acesta era un bogat proprietar de plantație din Virginia, care avea foarte muți sclavi. Pe neașteptate, în 1770, el și soția lui au decis spontan să-și elibereze sclavii. A fost o decizie imposibilă și ciudată pentru acea vreme, iar Carter a părut să recunoască acest lucru.

Din cauza presiunii ginerilor și a vecinilor săi, el elibera doar 15 sclavi pe an. Chiar și așa, unii dintre ei ar fi trebuit să aștepte 50 de ani pentru a beneficia de această grațiere. Cu toate că procesul de eliberare a fost unul foarte lent și că a făcut totul într-un mod care să nu îi complice situația, Carter este un exemplu de decență. Mai mult chiar el nu i-a încărcat pe cei eliberați de tot felul de datorii pentru ca aceștia să fie liberi doar cu numele. Chiar dacă nu a trăit până la eliberarea ultimului său sclav, el a prevăzut în testamentul său acest fapt pentru ca urmașii săi să nu poată opri procesul. El nu a fost singurul. În Carolina de Sud, în 183, Rev. William Henry Brisbane, din motive religioase, s-a mutat de Nord și și-a eliberat toți sclavii. Mai mult el a devenit unul dintre cei mai mari luptători împotriva sclaviei.

4. Afrikaander anti-apartheid

Afrikaander este numeledat albilor născuți în Africa de sud, îndeosebi celor ce se trag din buri. Aceștia au fost principalii artizani ai apartheidului din Africa de Sud și sunt azi văzuți drept exponenți ai rasismului în această regiune. Cu toate acestea, mai mulți afrikaneri au făcut misiunea vieții lor de a crea un sistem integrat Africa de Sud.

Cel mai proeminent a fost Frederik van Zyl Slabbert. Deși provenea dintr-o familie conservatoare, pro-apartheid, el a devenit pentru a deveni unul dintre cele mai mari critici ai guvernului.În 1985, el a demisionat în mod public dintr-o funcție publică în urma unei represiuni asupra activiștilor negri.În 1987, el a condus o delegație albă în Senegal pentru a se întâlni cu conducerea ANC.Pentru acest fapt a fost considerat trădător.Au mai fost și alte acțiuni însă azi poveștile lor sunt uitate, cu toate că au fost elemente-cheie în sprijinirea lui Nelson Mandela.

3. Moderații Hutu și lupta împotriva genocidului produs chiar de cei de aceeași etnie

Pe parcursul a 100 zile, în anul 1994, etnicii hutu din Rwanda au omorât între 800.000 și un milion de tutsi, un măcel mai eficient decât Holocaustul.  Povestea lui Paul Rusesabagina, un hutu  care a salvat mii de vieți prin transformarea hotelului unde era manager într-o tabără de refugiați improvizată, este binecunoscută din filmul Hotel Rwanda, dar el nu a fost singurul. Chiar dacă țara a căzut într-un vortex de violență, zeci de hutu și-au riscat viața și sănătatea pentru a salva pe vecinii lor tutsi.

Bătrâna hutu Sula Karuhimbi a transformat ferma ei într-un refugiu pentru 20 de tutsi care fugeau din calea violenței. Când echipele morții au bătut la ușa ei, femeia a ieșit afară și le-a spus că este vrăjitoare și i-a amenințat că va aduce un blestem sinistru asupra oricui care îi va mai călca proprietatea.Această amenințare i-a speriat și nimeni nu a mai venit acolo. Cazurile sunt multiple de oameni hutu care au murit sau și-au riscat viața pentru ca vecinii lor tutsi să aibă o șansă în acest măcel.

2. Anti-fasciștii dintre germanii sudeți

Chiar și după standardele anilor 1930, germanii sudeți au fost extrem de fasciști.Acest grup de 3 milioane de germani care trăiau într-o zonă a Cehoslovaciei  au fost extrem de atrași de nazism.Când Hitler a ocupat zona în 1938, s-au aliniat pe străzi pentru a primi armata nazistă.Sub al Treilea Reich, au ajutat la exterminarea a aproximativ 300.000 de cehi.Cu toate acestea, chiar în rândul acestor fanatici, o mână de oameni a riscat totul pentru a se opune statului german.


Dincolo de activitatea politică a comuniștilor sudeți, cel mai cunoscut personaj a fost Oskar Schindler.În 1935, Schindler era un nazist fervent și spiona împotriva statului cehoslovac pentru Berlin.În 1942, el făcea eforturi disperate pentru a salva vieți evreiești și sabota efortul de război nazist, o schimbare  de mentalitate și un curaj nebunesc pentru acel moment, care a inspirat unul dintre cele mai notabile filme de război din toate timpurile. Când războiul s-a încheiat, cele mai multe familii de germani sudeți au fost expulzate din Cehoslovacia violent, împreună cu pro-naziști.

1. Nazistul care a salvat un oraș

Acesta nu este un top sau o încercare de glorificare a cuiva, dimpotrivă. Ultima poveste pe care am ales să o prezentăm se petrece undeva în Orientul îndepărtat în timpul invaziei japoneze în Nanking. Omul despre care vom vorbi este unul dintre cei mai mari susținători ai lui Hitler, dar și a tezelor eugeniei umane:John Rabe. Tocmai din acest motiv acțiunile sale par excepționale.

Pe când armata imperială niponă intra în oraș măcelărind populația civilă cu macetele, Rabe decide să lase deoparte ideologia pe care o susținea și devine un adevărat erou.

Deși i s-a ordonat să părăsească orașul pentru siguranța lui, Rabe a adunat un grup de expați americani și germani pentru crearea unei zone internaționale, zonă în care au interzis accesul trupelor japoneze care se dedau la jafuri, violuri și violențe de tot felul. Aici au fost salvați peste 250.000 de oameni. În propria grădină a ascuns 650 de civili. Nu de puține ori, înarmat doar cu un pistol, înfrunta bande de soldați japonezi care voiau să violeze femei. Situația a durat nu câteva zile, ci patru luni, la capătul cărora armata japoneză s-a retras, dar a lăsat în urmă un oraș în ruine și mii de morți. Doar zona internațională a lui Rabe a rămas în picioare și cele 250 000 de suflete salvate. La finalul războiului a fost arestat și a murit în condiții misterioase, dar a primit o recunoaștere cu adevărat specială:o întreagă generație născută în Nanking după război a fost numită „Rabe”.

""