180 de ani de la deschiderea primului magazin Tiffany / FOTO jpeg

180 de ani de la deschiderea primului magazin Tiffany / FOTO

În 1837, primul magazin Tiffany & Young îşi deschidea uşile publicului din orașul american Brooklyn, statul Connecticut. Magazinul vindea bunuri de lux şi papetărie. În scurt timp, proprietarii Charles Lewis Tiffany şi John P. Young şi-au extins afacerea şi au început să comercializeze bijuterii fine aduse din Europa. 

În 1848, Young se afla la Paris într-o scurtă excursie în care plănuia să cumpere bijuterii, nimerindu-se în mijlocul revoluţiei franceze. Nobilii, loiali Regelui Ludovic-Filip şi disperaţi să fugă din Paris cât mai repede, îşi vindeau diamantele pe sume de nimic şi în cantităţi mari. A fost o călătorie productivă pentru Young. Ulterior, aceste diamante au făcut parte din colecţia Tiffany.

În 1850, afacerea a trecut oceanul. Tiffany a deschis un sediu şi în Paris. Pe Rue de Richelieu 79. Prezenţa în „capitala modei” i-a permis să fie tot timpul la curent cu ultimele tendinţe din Europa. Trei ani mai târziu, Tiffany a rămas singurul administrator al firmei. Acum a schimbat şi numele, în cunoscutul Tiffany &Co. Iar în 1870, firma şi-a deschis sediul faimos din Union Square, NY.

În timp, Tiffany &Co. a devenit un trendsetter în adevăratul sens al cuvântului. George Frederick Kunz era cel care aproviziona magazinul cu unele dintre cele mai spectaculoase pietre preţioase:safire din Montana, pietre de opal turcoaz sau de culoarea chihlimbarului ca focul din Mexic, turmaline din New England sau granate din Rusia. Mâinile iscusite de la Tiffany erau designerii Edward Moore şi Paulding Farnham. Apelau adesea la surse istorice pentru inspiraţie, dar şi la culturile exotice şi chiar la natură. Munca lor cu adevărat inovatoare a fost admirată, aclamată şi recompensată la expoziţii internaţionale, precum Paris 1878, 1884, 1889, 1900 şi Chicago 1893. La expoziţia din 1900 de la Paris, Tiffany &Co. a câştigat Marele Premiu pentru bijuterii. Pentru prima dată o firmă americană era recompensată cu o astfel de distincţie.

Moştenitorul lui Charles a fost Louis Comfort Tiffany. Acesta a continuat tradiţia familiei şi a sporit reputaţia firmei, aducând noi modele şi noi idei. A avut un cuvânt de spus în epoca Art Nouveau în materie de bijuterii şi artă decorativă. Apoi au urmat epocile Art Deco şi Retro, când Tiffany &Co. a strălucit.

În 1961, pelicula ”Breakfast at Tiffany’s” (”Mic dejun la Tiffany”), în regia lui Blake Edwards, a înregistrat un succes uriaș, devenind una dintre cele mai cunoscute producţii hollywoodiene, mai cu seamă datorită actriţei din rolul principal, Audrey Hepburn (foto sus).

Vezi mai jos istoria magazinului Tiffany în imagini: 

Foto: Getty Images