Autor 6820 vizualizări


Anul acesta se implinesc 100 de ani de la infiintarea trupelor de vanatori de munte din armata Romaniei. Armă creată în toamna lui 1916, în decursul retragerii în Moldova, doar la câteva luni se acoperea de glorie la Oituz.

Apoi, campania din 1919 împotriva Ungariei. Convinși de eficiența vânătorilor de munte, antrenați pentru lupta în mediul montan, în 1940 erau gata patru brigăzi de munte, care vor intra în 1941 în luptă și vor fi transformate în divizii în aprilie 1942. Au luptat din greu între 1941 și 1945, apoi sovieticii cotropitori le-au desființat, de frică, la fel cum au făcut și cu unitațile de blindate. Unitățile de vânători de munte au fost reînființate în anii 60 și au continuat să rămână trupe de elită ale României, lucru dovedit și în teatrele de operațiuni, inclusiv în Afghanistan. Dar perioada de glorie a vânătorilor de munte români a fost, fără îndoială, al doilea război mondial. Au fost prezenți în majoritatea operațiunilor armatei române, atât în Est, cât și în Vest, au mărșăluit mii de kilometri în condiții inumane, atât în atac cât și în retragere, prin arșiță și ger, prin stepă și munți înzăpeziți, au luptat în în inferioritate numerică, au dus lipsuri de orice, armament greu, muniții, hrană și apă, s-au luptat împotriva tancurilor și aviației și au învins atunci când nimeni nu credea că ar avea vreo șansă de supraviețuire.

Tăcuți, modești, au dus greul războiului și și-au făcut datoria față de țară, apoi au intrat în anonimat. Camarazii lor și-au lăsat oasele împrăștiate pe mii de kilometri, de la Cernăuți, Moghilev, Malaia Bielojorka, Crimeea, Caucaz, până în munții Tatra. Au avut și comandanți extraordinari, ca și generalii Avramescu, Mociulschi, Dumitrache sau Bălan. Și au fost printre cele mai bune trupe din al doilea război mondial, lucru care ar trebui să ne umple de mândrie, dacă l-am cunoaște și l-am recunoaște. O generație de aur, o generație de eroi, la fel ca și părinții lor de la 1916 – 1919, ne-au câștigat dreptul și mândria de a fi români.

Printre altele, as dori să va introduc în atmosfera evenimentelor, acolo unde au luptat și murit soldații români, citand doua pasaje din vorbele unor eroi anonimi ai neamului romanesc:"Istoria ne-a uitat acolo in transee, departe de casa, departe de acasa. Atunci cand trupul este inghetat, doar sufletul ii da speranta, doar amintirile. Nume pe cruci a caror numar nu le stie nimeni.Am plecat atatia si nu s-a mai intors niciunul. Cand au murit ai nostri, am murit si noi cu adevarat, ne-a murit amintirea, ni s-a stins povestea, acum suntem doar litere tocite undeva departe si uneori, imagini sterse si patate de vreme , suntem un Gheorghe, un Ion, un Vasile, un tata, un fiu, un frate , suntem pamant , din noi rasare iarba si peste noi se topeste zapada si in orice sant si orice groapa ne-a ascuns moartea, doar amintirea voastra ne invie, caci sufletul inseamna acasa".

"De aicea de sus nu se vede daca am castigat razboiul asta si daca acum moartea mea are o urmare buna. Din 18 august 1917 de cand m-am prapadit pana azi nu stiu daca sunteti uniti in tara, daca va e bine, daca mai sunteti romani sau nu, voi urmasii mei. Din cand in cand, de aici de sus mai simt vanturarea oaselor mele pamantesti ramase pe campul de la Marasesti, ingropate fara slujba si fara impartasanie sau lumanare de obuzele netesti ce au cazut in amiaza aia nenorocita. M-au amestecat cu tarana pana m-au acoperit de tot. Muierea n-a mai avut ce ingropa, m-a ingropat pamantul singur Primavara, cand taranii mai ara pamantul mai trag la lumina cu plugul cate un os de-al meu. Ai ce ma furnica aici sus unde sunt. Simt caldura soarelui de primavara cum bate pe oasele mele albe si pamantul reavan de ma impresoara racoros. Apoi graul creste radacini firave din jurul oaselor mele, ma gadila si se inalta peste mine de-mi tine racoare. Cel mai mult imi place cand pe camp vine lume la secerat si vorbeste sau canta. Se vaita de multe lucruri care nu merg bine, injura si bleastama tara asta si traiul lor nenorocit, dar toate astea o fac in limba romana. Asa stiu si eu ca nu am murit degeaba."