100 de ani de când ”Deșteaptă te, române!” a devenit imn oficial, nu în Romania de atunci, ci peste Prut jpeg

100 de ani de când ”Deșteaptă-te, române!” a devenit imn oficial, nu în Romania de atunci, ci peste Prut

Se împlinesc 110 ani de la publicarea în ziarul ”Basarabia” din Chișinău a cântecului ”Deșteaptă-te, române!” (11 martie 1907). Ca urmare, la nici un an de la fondare, ziarul a fost interzis, tipografia şi redacţia arse, iar redactorii săi au fost arestaţi şi deportaţi. La 22 aprilie 1907 pe cont propriu şi sub conducerea lui Alexis Nour, la Chişinău, gubernia Basarabia, apăruse ziarul ”Viaţa Basarabiei”, difuzat până la 25 mai 1907. Viaţa Basarabiei, condusă de Alexandru Nour, apărea şi „cu litere româneşti pentru marele public inteligent al Basarabiei şi tuturor ţărilor locuite de români”, motiv pentru care a dispărut după numai şase numere. 

În urmă cu 100 de ani, la 13 august 1917, Mihail Berezovschi s-a prezentat în fața unei adunări dedicate cunoașterii limbii române, împreună cu corul Seminarului Teologic din Chișinău. A interpretat atunci, pentru prima oară, "Deșteaptă-te, române", și a trebuit să-l repete de trei ori, la cererea celor de față. Menționăm că textul mai fusese publicat, în 1907, în ziarul "Basarabia". Tot pe melodia "Deșteaptă-te, române" s-au deschis, în 21 noiembrie 1917, lucrările Sfatului Țării, iar când, în decembrie același an, s-a proclamat Republica Democratică Moldovenească, "Deșteaptă- te, române", a devenit imn de stat. Această situație a durat până în 27 martie 1918, când s-a realizat unirea cu România și, desigur, s-a adoptat Imnul regal.

Și la Odesa, încă la 1 mai 1917, la marea manifestaţie, moldovenii veniţi de pe toate fronturile au defilat, în frunte cu bravul ofiţer de stat major, basarabeanul Emanoil Catelli, cântând imnul bardului Mureşanu, „Deşteaptă‑te, române!”, având toţi pe piept tricolorul românesc.

”Deșteaptă-te, române” a mai fost Imn de Stat în Republica Moldova prin hotărîrea Parlamentului nr.691-XIII din 27 august 1991 cu privire la Imnul de Stat al Republicii Moldova, până în 1994 când este înlocuit (prin hotărîrea Parlamentului nr. 140-XIII din 7 iunie 1994 cu privire la Imnul de Stat al Republicii Moldova).

100 de ani de când la Tiraspol se cânta ”Deșteaptă-te, române!” și se defila cu tricolorul

Se împlinesc 100 de ani de la ”Primul Congres al Moldovenilor din Stânga Nistrului” (Tiraspol, 17-18 decembrie 1917) prezidat de Ștefan Bulat (tânăr învățător transnistrean, absolvent al Seminarului Pedagogic de la Bairamcea), congres la care tricolorul a fost arborat de profesorul Georghe Mare pe clădirea din Tiraspol unde se desfășura. Congresul a fost precedat de adunări pregătitoare la Tiraspol în 16 noiembrie şi Grigoriopol în 21 noiembrie hotărându-se ca fiecare sat să trimită doi delegaţi. Ţinut sub semnul tricolorului, congresul a votat pentru crearea de şcoli naţionale cu predare în limba română şi alfabet latin; introducerea limbii române în biserici, justiţia în limba băştinaşilor, medici români la sate, moldovenii să facă armată în oastea naţională. Transnistreanul Ștefan Bulat atenţiona , , dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mâine, din copacul nostru va rămâne buturuga”. Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere , , Slavă Moldovei slobode”.” Moldovenii de peste Nistru dețineau în Sfatul Ţării 10 mandate. La finalul congresului, toți cei de față, cu steagul național în frunte, au plecat pe ulița de căpetenie a târgului Tiraspol.

Mai târziu, după cum se știe, moldovenii transnistrieni au rămas în 1918 între frontierele URSS-ului. Totuși în mai 1918 se formează pe lângă asociația generală a învățătorilor din județul Tiraspol o secție moldoveneasca din 22 învățători, care cere cu stăruință reprezentanților guvernului ucrainean, a lui Hatman Scoropadschi, naționalizarea școlilor primare din satele moldovenești. Ucrainenii, care luptau pe viață și pe moarte pentru desrădăcinarea școlilor moscovite din cuprinsul Ucrainei, au aprobat cererea învățătorilor moldoveni. Și astfel în iulie 1918, inițiatorii revendicărilor naționale din Moldova Ucraineană, în număr de 20, cu autorizația din ambele părți, trec Nistrul și în Chișinău fac primele cursuri de cultura românească, cot la cot cu învățătorii basarabeni. În toamna anului 1918 se deschid peste Nistru școli românești în cele mai mari sate moldovenești, cu cărți școlare aduse din Basarabia se începe peste Nistru și organizarea bibliotecilor populare. În orașele Dubăsari și Grigoropol, precum și în satele Lunca, Coșnita și Molovata s'au jucat și piese de teatru, mai ales din V. Alecsandri. "Deșteaptă- te, române" s-a mai cântat în Transnistria încă vreo câțiva ani, până la întronarea definitivă a bolșevicilor. În 1924, formarea Republicii Autonome Moldoveneşti în cadrul Ucrainei a fost o etapă foarte interesantă în evoluţia istorică a teritoriilor din partea dreaptă a Nistrului. S-a introdus acolo şi alfabetul latin. S-au scris cărţi, jurnale şi reviste în limba românească/moldovenească. S-au înfiinţat teatre moldoveneşti. Inițial capitala fusese la Balta, acolo unde în 1910 părintele Inochentie condusese mișcarea pentru limbă națională în biserică.

100 de ani de când învățătoarea basarabeancă Elena Alistar devine prima femeie româncă membră a unui for legislativ (parlament)

Se împlinesc 100 de ani în 2017 de când o femeie româncă a acces într-un parlament. Elena Alistar (n. 1873, Vaisal, judeţul Ismail, Basarabia - d. 1955, Pucioasa), a fost unica femeie care a făcut parte din Sfatul Ţării, care a decis printre altele și Unirea Basarabiei cu România. Din păcate, următoarele femei românce vor putea ajunge în forul legiuitor abia după 30 de ani de la această premieră a Elenei Alistar. Fiică a preotului Vasile Balan şi a Elisavetei, a făcut şcoala primară la Congaz, judeţul Cahul, apoi Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău (1882 - 1890). Devenită învăţătoare, a predat, în perioada 1890 - 1906, în şcoli din localităţile Văleni, Roşu, Zărneşti şi Rezeni, unde s-a stabilit împreună cu soţul ei, preotul Dumitru Alistar. Încă din 1909 militează pentru unirea Basarabiei cu România, publicând o serie de articole în presă şi organizând un grup de propagandă a ideilor unioniste în teritoriile româneşti de dincolo de Prut. Arestată pentru „activitate naţionalistă”, la 19 august 1914, este închisă pentru 45 de zile la Chişinău. Eliberată din lipsă de probe, se retrage la Iaşi, unde este mobilizată ca medic pe front (1916). Participă la constituirea Partidului Naţional Moldovenesc în aprilie 1917, reprezentând fracţiunea „Blocul Moldovenesc”. A fondat, în acelaşi an, Societatea Culturală „Făclia Femeilor Studente la Medicină” şi Liga Culturală a Femeilor din Basarabia, unde a cerut pe toate căile unirea cu România.

În octombrie 1917 a fost aleasă deputat în Sfatul Ţării de la Chişinău, mandat exercitat în perioada 21 noiembrie 1917 – 27 noiembrie 1918. În prima ședință a Sfatului Țării a pus eşarfe tricolore româneşti pe piepturile celor doi președinți ai adunării. Într-un discurs ţinut la 11 februarie 1918, Elena Alistar se adresa nehotărâţilor prin cuvintele „acum ori niciodată, noi trebuie să ne unim…! Orice moldovean, fie el cât de democrat, trebuie să înţeleagă aceasta şi să facă tot ce se poate, să aducă orice jertfă, pentru a înfăptui această Unire”. După unire a fost numită director la Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău, pe care a condus-o în perioada interbelică. A fondat Liga Culturală a Femeilor şi Gruparea Femeilor Române din Basarabia.

100 de ani de la un testament politic al fraţilor basarabeni, din vremea când nici ei, nici transilvănenii nu făceau parte din România

În 1917 Rusia aprobase ca foștii prizonieri ardeleni din lagărele din Ucraina care doreau să se înroleze voluntari în armata română să se deplaseze spre frontul românesc. Ziua de 6 iunie 1917 va rămâne una din rarele sărbători naţionale, înscrisă în istoria de renaştere a basarabenilor. În piaţa din spatele gării din Chişinău, Partidul Naţional Moldovenesc a făcut o primire caldă ardelenilor, prilejuind o înălţătoare manifestaţie de bucurie între fraţii de acelaşi sânge”. Ziarul „Cuvânt moldovenesc” (nr. 47 din 8 iunie 1917) relevă contribuţia lui Simion Murafa la această manifestaţie: „Fraţii transilvăneni erau înşiruiţi frumos în dosul gării, sub ascultarea comandanţilor. Ascultau cuvântările moldovenilor şi după fiecare cuvântare, corul lor cânta un cântec. Şi cântau aşa de frumos că ochii moldovenilor s-au umezit de lacrimi. Cel dintâi Simion Murafa (care va fi ucis de bolșevici pentru acest gest în 20 august 1917) le-a dăruit din partea moldovenilor un steag roşu, galben şi albastru. Le-a spus să-l ducă la izbândă şi să nu se oprească până ce n-au dat slobozenie tuturor românilor…”. Iată textul cuvântării basarabeanului Simion Murafa: „Astăzi voi aţi trecut Nistrul şi să ştiţi că acum nu mai sunteţi pe pământ străin, ci sunteţi între fraţi de-ai voştri. Nu ne-aţi cunoscut, ne-aţi crezut morţi; ei bine, noi numai am dormit; de acum ne-am deşteptat şi noi la viaţa naţională, de acum voim să fim şi noi o parte conştientă a neamului românesc. Trecerea voastră prin Basarabia nu ne-a putut lăsa rece. Am alergat cu toţii să vă vedem, să vă îmbrăţişăm şi să ne unim pentru totdeauna sufletele. Ca să vă aduceţi viaţa voastră întreagă aminte de ziua aceasta a înfrăţirii noastre, vă dăm un semn de amintire. Prin mine moldovenii vă oferă acest steag tricolor: simbolul unităţii noastre naţionale. Pe el erau să fie scrise cuvintele: „Libertate sau Moarte”. Primiţi-l cu dragostea cu care vi-l dăm şi-l duceţi cu bine peste Prut, peste Milcov, peste Olt, peste Mureş şi peste Crişuri, fluturaţi-l triumfător peste întreaga întindere românească şi implantaţi-l apoi în numele nostru pe turnul cetăţii de la Alba Iulia. Duceţi-l la biruinţă, sau muriţi pentru idealul care vă însufleţeşte”. Gestul lui Simion Murafa a fost caracterizat de Petru Nemoianu drept „un testament politic al fraţilor basarabeni, din vremea când nici ei, nici noi nu făceam parte din România de astăzi”.

100 de ani de la înfiinţarea „Asociaţiei (obştea) învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru”

Se împlinesc 100 de ani de la înfiinţarea în 14 aprilie 1917 a „Asociaţiei (obştea) învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru” ca reacție la jignirea adusă lor de către reprezentantul guvernului țarist care a susținut la congresul tuturor învățătorilor din Basarabia din 10-13 aprilie 1917 că limba "băștinașilor" este săracă, asemeni celei folosite de eschimoși, având în jur de 100 de cuvinte și prin urmare aceasta nu poate fi folosită în școli.

100 de ani de la primul congres al învăţătorilor români din Basarabia (25–28 mai 1917), congres la care Alexei Mateevici, autorul actualului imn al R.Moldova, spunea răspicat că „N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba... Noi trebuie să ajungem numaidecât la limba românească. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Trebuie să ştim de unde ne tragem, căci altfel suntem nişte nenorociţi rătăciţi. Trebuie să ştim că suntem români, strănepoţi de-ai romanilor. Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumina dreaptă”. Alexei Mateevici îi scris în vara lui 1917 lui Ioan Pelivan: ”Însă poporul deja să deșteaptă; soarele renașterii a început să arunce și asupra românimei basarabene razele sale strălucitoare și înviorătoare”.

Poetul s-a săvârșit din viață la 13 august 1917 (stil vechi), în Chişinău, fără să apuce unirea cu România.