10 lucruri de ştiut despre ... Samurai

Autor 14864 vizualizări


Chiar dacă termenul de „Samurai” fost folosit în Japonia pentru a desemna nobilimea militară, acesta înseamnă defapt a servi. Samuraiul era literar servitorul unui nobil.

  • Au existat şi femei samurai. Chiar şi ele practicau ritualul harakiri, dacă erau îndemnate de soţ sau de căpetenia locală. Spre deosebire de bărbaţi ele îşi tăiau beregata.
  • În Japonia doar samuraiului îi era îngãduit sã poarte arme. Acesta putea ucide fără să dea socotelă pe orice persoană inferioară lui ca grad social (ţăranii, negustorii), după bunul lui plac, indiferent dacă era bărbat, femeie sau copil, indiferent de motiv sau chiar pentru a-şi încerca tăişul sabiei.
  • Obiceiul ritual de sinucidere, numit vulgar harakiri-care înseamnă „a-ţi spinteca burta” sau, cu un cuvânt mai elegant, derivat din chineză, seppuku, era un act voluntar spre a evita umilinţa captivităţii, spre a demonstra credinţa faţă de stăpân sau spre a protesta împotriva conduitei nedrepte a unui superior direct.
  • Pentru înfăptuirea sinuciderii ritual (seppuku) se alegea un pumnal special, un anume cadru (în unele case medievale existau încăperi sau curţi interioare anumit destinate) şi se stabilea prezenţa martorilor. Unul dintre martori, cel mai bun prieten, îi făcea sinucigaşului serviciul de a-l decapita sau de a-i tăia carotida, după deschiderea abdomenului.
  • Înaintea de a înfăptui ritualul seppuku, samuraiului de rang înalt căzut prizonier, i se permitea să compună un poem de adio, care apoi era trimis ca amintire familiei lui, împreună cu capul şi cenuşa prizonierului.
  • Un samurai trebuia neapărat să ştie să cânte la un instrument, de obicei flaut şi în timpul luptei se cuvenea să aibă asupra sa un evantai de care acesta se servea pentru ca gesturile lui să pară cât mai marţiale când dadea ordine trupei.
  • Din secolul al XIII-lea samuraiul avea şi funcţie de judecător local, potrivit unor norme stabilite de guvernul shogunal. Pedepsele erau în funcţie nu numai de gravitatea delictului, ci şi de poziţia socială a vinovatului:cu cât această poziţie era mai înaltă, cu atât pedeapsa era mai severă.
  • În lumea samurailor căsătoria nu se considera consumată decât după naşterea primului copil. În caz că femeia era sterilă, soţul îşi putea lua în mod liber, fără acordul soţiei, o concubină. Putea şi divorţa, deşi divorţul era în genere detestat, sau putea să-şi repudieze soţia, caz în care copiii rămâneau la tată.
  • Samuraii care nu îşi puteau permite luxul de a întreţine mai multe soţii, întreţineau, fără ca cineva să se scandalizeze, măcar temporar o concubină ocazională. În familiile samurailor femeia era respectată;ea conducea treburile casei şi se ocupa de educaţia copiilor. Cunoştea mânuirea arcului şi a halebardei, luptând la nevoie alături de soţ.
  • Codul „războinicului” (Bushido) impunea onoare, respect faţă de cuvântul dat, spirit de sacrificiu şi dispreţ total faţă de moarte. Esenţial de reţinut este că niciodată moartea nu i-a îngrozit pe japonezi. Moartea însemna o firească şi binefăcătoare reintegrare în natură a defunctului, care devenea spirit, urmând să-i protejeze pe cei vii, dacă aceştia continuau să-l venereze.
""