Autor 5574 vizualizări


Piraţii, dar mai ales faima lor au constitutit baza multor opere de ficţiune. Dar ei chiar au existat, iar în anumite părţi încă mai există. Iată zece lucruri adevărate despre piraţi şi faptele lor.La căderea Constantinopolului, în 1453, statele barbare de pe coastele Africii de nord, s-au aventurat, sub protecţie turcească, la acte de piraterie combătute de Spania, Veneţia şi de ordinele cavalereşti care, totuşi, la rândul lor, au practicat-o pe seama bazelor şi flotelor turceşti.

  • Pirateria a fost definită ca agresiune cu scop de jaf pe seama navelor comerciale.
  • În perioada romană, bazele piraţilor iliri de pe coastele Dalmaţiei şi Ciciliei au fost distruse în anul 67 î.H. de către Pompeius.
  • Pirateria a revenit în forţă când căderea Imperiului Roman a marcat sfârşitul unităţii politice a Mării Mediterane.
  • La căderea Constantinopolului, în 1453, statele barbare de pe coastele Africii de nord, s-au aventurat, sub protecţie turcească, la acte de piraterie combătute de Spania, Veneţia şi de ordinele cavalereşti care, totuşi, la rândul lor, au practicat-o pe seama bazelor şi flotelor turceşti.
  • Între secolele XVI şi XVIII, pirateria a fost practicată de corsari, cu acceptul guvernelor ţărilor beligerante, pentru a paraliza traficul maritim al adversarilor. Această formă de piraterie a fost folosită de Anglia şi Franţa, pe seama galioanelor spaniole.
  • Un corsar este un membru al echipajului unei nave de război private autorizate de guvernul unei ţări să atace şi să jefuiască navele inamicului. Costurile unor asemenea expediţii erau suportate de investitori privaţi care sperau astfel să obţină un profit considerabil. Acest tip de război naval a purtat numele de război de cursă.
  • Căpitanul piraţilor trebuia să ştie să manevreze singur ambarcaţiunea pe timp de furtună sau luptă, să-şi domine marinarii şi să aibă capacitatea de a negocia preţul mărfurilor furate. Dincolo de caracterul ilegal al unor piraţi ca Drake, Morgan sau Barbarossa (care jefuiau în numele şi cu voia tacită a monarhilor), existau căpitani de piraţi, personalităţi fascinante, care jefuiau în numele unui crez propriu şi care erau adesea foarte credinciosi.
  • Căpitanul Roberts, pirat vestit din secolul al XVIII-lea, purta peste hainele stropite cu sângele victimelor o cruce imensă de diamante. Un alt corsar, căpitanul Daniel a ţinut captiv pe nava sa, timp de 10 ani, un preot pentru a le oficia piraţilor serviciul divin. Cei mai de seama pirati aveau sub comanda lor, nu o singură navă, ci o adevarată flotă, ajungând uneori şi până la 10 nave. 
  • După Tratatul de la Utrecht, din 1713, care i-a scos în afara legii pe corsari, pirateria nu a mai putut fi acoperită politic de nici un stat, dar a continuat să fie practicată, în special în Oceanul Indian (Madagascar, malaysia, Borneo) şi în mările Chinei şi Japoniei.
""