Limba vorbită de turci până la reformele lui Ataturk, limba turco-osmană a fost timp de câteva sute de ani lingua franca în teritoriile ocupate de otomani. Datorită contactului apropiat această limbă şi-a lăsat amprenta şi asupra limbii române. Iată 10 lucruri de ştiut despre limba turco-osmană.
- O variantă a alfabetului arabo-persan (elifbe) era folosit pentru scrierea limbii turco-osmane.
- Ca şi în cazul arabei sau rusei, există mai multe reguli internaţionale de transliteraţie a osmanei, de aceea pot apărea mai mult forme ale aceluiaşi cuvânt (beglerbeg – beylerbey, Osman – Othman, haradj – kharadj);
- Componenţa multietnică a imperiului a făcut ca limba să fie scris în unele cazuri şi în alfabetul armean sau grecesc;de asemenea, musulmanii vorbitori de greacă scriau în alfabetul arabo-persan.
- Limba este de origine turco-altaică, la care s-au adaugat numeroase influenţe arabe şi persane. De asemenea, au mai fost împrumutate cuvinte din limbile popoarelor cucerite de otomani, în special din greacă.
- Din punct de vedere cronologic se pot constata trei faze lingivistice:până în secolul XVI (aproape identică cu limba selgiuchizilor), secolul XVI-XIX (limba clasică) şi din secolul XIX până în anii 1920 (neologisme şi împrumuturi din franceză, italiană).
- Limba maselor era diferită de cea a negustorilor sau de cea vorbită la palat;cu cât clasa socială era mai înaltă, cu atât apăreau mai multe împrumuturi străine în vorbire şi scriere.
- Influenţele din arabă şi persană nu s-au manifestate numai la nivelul lexicului, ci şi la nivel gramatical;doar modul de formare a verbului a rămas pur turcesc.
- Cuvinte din limba română precum duşman, vişine, tavan, duşumea, cişmea, ciorbă, ceai, parale etc. provin direct din această limbă.
- Reforma lingvistică a lui Ataturk din 1928 a înlocuit alfabetul arabo-persan cu cel latin, la care a adăugat câteva litere specifice limbii turce (ş, ç, ğ, ı, ö, ü);atunci s-a renunţat la multe împrumuturi arabe şi persane, preferându-se terminologia populară.
- Unul din motivele pentru care s-a trecut la alfabetul latin, pe lângă dorinţa de apropiere faţă de Europa a fost faptul că alfabetul arabo-persan, în care se notează aproape numai consoanele, nu se potrivea cu o limbă bazată în mare parte pe vocale şi pe armonia vocalelor.
Recomandări Historia
Adevarul.ro
Adevarulfinanciar.ro
