Se înfiinţează alianţa defensivă a 8 state comuniste, denumită "Pactul de la Varşovia" jpeg

Se înfiinţează alianţa defensivă a 8 state comuniste, denumită "Pactul de la Varşovia"

📁 Calendar
Autor: Redacția, Redacția, Redacția, Redacția

1536-Umanistul român Nicolaus Olahus editează lucrarea istorică Hungaria, redactată la Bruxelles, în care tratează şi despre latinitatea poporului român şi a limbii române. Este prima abordare în scris de către un român a unităţii de neam şi a originii latine comune a muntenilor, ardelenilor şi moldovenilor.

1643-În vârstă de numai 4 ani, Ludovic al XIV-lea devine rege al Franţei. Supranumit "Regele Soare", el îşi asumă conducerea statului după decesul Cardinalului Mazarin.

1742-A încetat din viaţă cronicarul Radu Tempea, protopop al românilor ortodocşi braşoveni, autorul "Istoriei sfintei beserici a Şcheilor Braşovului" (1484-1742), care evoca existenţa statornică în această zonă a unei colectivităţi româneşti autonome şi unitare (n. 1691).

1812-S-a născut scriitorul şi omul politic Costache Negri, fruntaş al mişcării unioniste din Moldova (m. 28 septembrie 1876).

1859 – Austro-Ungaria a restabilit relaţii diplomatice cu Principatele Unite, recunoscând astfel de facto dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti.

1955-Se înfiinţează alianţa defensivă a 8 state comuniste, denumită "Pactul de la Varşovia".

1957-A murit Camil Petrescu, scriitor român:"Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război", "Patul lui Procust", "Turnul de fildeş", "Jocul ielelor" (n. 22 aprilie 1894).

1981-Cosmonautul român Dumitru Prunariu şi-a început zborul în spaţiu la bordul navei Soiuz 40.

1990-A fost proclamată independenţa Republicii Letonia.

1998-A murit cântăreţul american Frank Sinatra, laureat al premiului Academiei Americane de Film pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, jucat în filmul "On the Waterfront" (1954) (n. 12 decembrie 1915).

2002-Preşedinţii Rusiei, Armeniei, Belarusului, Kazahstanului, Kîrgîzstanului şi Tadjikistanului, reuniţi la Moscova, au decis să transforme tratatul de securitate colectivă din care fac parte statele lor într-o "organizaţie internaţională" după modelul NATO.