Se formează primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu jpeg

Se formează primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu

📁 Calendar
Autor: Redacția

1506-Este întemeiată oficial Garda Elvețiană a Vaticanului.

1517-Sultanul Selim I a zdrobit armata sultanului mameluc al Egiptului și a cucerit orașul Cairo.

1862-Se formează primul guvern unitar al României, condus de Barbu Catargiu.

1879-Peste 1.500 de soldați britanici și-au pierdut viața în urma unei înfrângeri umilitoare în confruntarea cu zulușii, în bătălia de la Isandlwana.

1901-Eduard al VII-lea devine rege al Angliei după ce mama sa, regina Victoria moare.

1905-În Rusia izbucnește prima revoluție cu caracter democratic, îndreptată împotriva autocratismului țarului Nicolae al II-lea (revoluția burghezo-democratică din 1905-1907), reprimată de autoritățile țariste.

1917-Primul Război Mondial-Președintele american Woodrow Wilson cere o "pace fără victorie" în Europa.

1939-Pentru prima oară, în cadrul Universității Columbia, a fost divizat un atom de uraniu.

1941-Al Doilea Război Mondial-Marea Britanie a capturat orașul libanez Tobruk de la forțele naziste

1952-Ia ființă Institutul Național de Geronto-Geriatrie "Dr. Ana Aslan".

1980-Andrei Saharov, fizician nuclear de naționalitate sovietică, militant și reformator pentru drepturile omului, este arestat la Moscova.

1983-Björn Borg se retrage din tenis după ce câștigă de cinci ori consecutiv Wimbledon-ul. 1993-Reuniune la nivel înalt la Minsk. Doar 7 state din cele 10 prezente (din fosta URSS) semnează Carta CSI. Se abțin Moldova, Ucraina și Turkmenistanul, pentru că nu sunt de acord cu crearea unor structuri care să ducă la un grad înalt de integrare, în special economică, și să asigure Rusiei rolul de lider.

1995-Israelul marchează împlinirea a 50 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz–Birkenau, Polonia.

1999-A cincea mineriadă-"Pacea de la Cozia", încep negocierile dintre comisia condusă de Radu Vasile și liderul minerilor Miron Cozma. La ora 18.30, negocierile se încheie, primul–ministru declarând-"Nicio parte nu a câștigat, în schimb a câștigat țara".