Papa Inocenţiu al IV lea autorizează tortura ereticilor jpeg

Papa Inocenţiu al IV-lea autorizează tortura ereticilor

📁 Calendar
Autor: Redacția, Redacția, Redacția, Redacția

1252-Papa Inocenţiu al IV-lea emite bula papală “ad exstirpanda”, prin care autorizează tortura ereticilor.

1685-Urcă în scaunul Ţării Moldovei domnitorul Constantin Cantemir, tatăl celebrului Dimitrie Cantemir;a deţinut tronul până la moarte (15 martie 1693).

1718-A fost patentată prima mitralieră din lume de către James Puckle, un avocat din Londra.

1756-Începe războiul de şapte ani când Anglia declară război Franţei.

1842-Debutul literar al lui Dimitrie Bolintineanu în „Curierul de ambe sexe" condus de Ion Heliade Rădulescu, cu poezia „O fată tânară pe patul morţii".

1861-S-a înfiinţat, la Bucureşti, prima şcoală românească de medicină veterinară.

1877-A apărut, la Bucureşti, cotidianul „România liberă", ziar politic şi literar, aflat sub conducerea lui Dimitrie August Laurian (până la 14 iunie 1889).

1891 - Publicarea enciclicei "Rerum Novarum" a Papei Leon al XIII-lea, prima enciclică socială

1940-Ciorapii din nylon au fost pentru prima dată puşi în vânzare, în SUA.

1943-Stalin dizolvă Cominternul.

1958-URSS lansează satelitul Sputnik 3.

1970-The Beatles lansează albumul Let It Be, în Statele Unite.

2004-Josh Findley a calculatt cel mai mare număr prim cunoscut până la această dată, 224036583 − 1. Numărul conţine şapte milioane de cifre.