4 aprilie: Martin Luther King Jr  este asasinat la Memphis jpeg

4 aprilie: Martin Luther King Jr. este asasinat la Memphis

📁 Calendar
Autor: Redacția

Calendarul zilei de 4 aprilie: 

1081-Alexios I Comnenul devine împărat al Bizanţului, luându-i locul lui Nikeforos al III-lea Botaneiates. Începe astfel dinastia Comnenilor, ai cărei reprezentanţi vor conduce Imperiul Bizantin mai bine de un secol.

1459-Tratat de pace între Ştefan cel Mare, domn al Moldovei (1457–1504) şi reprezentantul Poloniei, Andrei Adrowasz. Se prevedea încetarea stării de război între Moldova şi Polonia, îndepărtarea lui Petru Aron de la hotarele Moldovei, recunoaşterea suzeranităţii polone de către Ştefan.

1850-Domnitorul Grigore Alexandru Ghica a înfiinţat Corpul Jandarmilor.

1905-Un cutremur care a avut loc la Kangra (India) s-a soldat cu moartea a 370.000 de oameni.

1920-A fost realizat primul film românesc de desen animat „Păcală în Lună”.

1921-S-a înfiinţat, la Bucureşti, Institutul de seruri şi vaccinuri „Dr. Ion Cantacuzino”.

1944-Bombardament masiv al aviaţiei anglo-americane asupra Bucureştiului, soldat cu mari distrugeri materiale şi mii de morţi.

1945-Al Doilea Război Mondial-Teritoriul Ungariei a fost complet eliberat de sub ocupaţia fascistă, de către trupele române şi sovietice.

1949-Douăsprezece naţiuni-Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca, Italia, Luxemburg, Norvegia, Islanda, Canada şi Portugalia, semnează Tratatul Nord Atlantic, creând NATO.

1968-Martin Luther King Jr. este asasinat la Memphis.

1983-Prima misiune orbitală a navetei spaţiale „Challanger”.

2003-A fost inaugurat Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii.