10 august: Este pusă piatra de temelie a castelului Peleș din Sinaia jpeg

10 august: Este pusă piatra de temelie a castelului Peleș din Sinaia

📁 Calendar
Autor: Redacția

1913-Pacea de la București, care consfințește sfârșitul celui de-al doilea război balcanic și înfrângerea Bulgariei. Grecia şi Serbia își împart Macedonia, iar România anexeaza Cadrilaterul.

955-Bătălia de la Lechfeld;Otto cel Mare, suveran peste marile ducate germane (mai puțin Saxonia) îi înfrânge definitiv pe unguri, care de la această dată nu mai intreprind nici un atac în Germania.

1534-A început înălțarea bisericii "Sf. Dumitru" din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rareș.

1675-A fost înființat "Observatorul astronomic de la Greenwich". În 1948, Observatorul a fost transferat în castelul Herstmonceux (Sussex). Vechea clădire a observatorului, construită de Wren, s–a păstrat până în prezent, și este înconjurată de un parc în centrul Londrei.

1792-Revoluția franceză-Poporul cucerește Palatul Tuileries. La prânz, castelul este luat cu asalt. Adunarea națională decide că regele este suspendat din funcțiile sale și că francezii vor alege o noua Convenție Națională a cărei misiune este să fondeze o națiune nouă – "a doua revoluție"

1809-Proclamarea independenței statului Ecuador. Sărbătoare națională.

1864-Guvernul român a contractat cu casa britanică "Stern Brothers" primul împrumut extern al României (916.000 de lire sterline, din care statul a primit 679.244 de lire, cu o dobândă de 7 la sută) garantat cu veniturile vămilor.

1875-Este pusă piatra de temelie a castelului Peleș din Sinaia (10/22 august), sub care sunt îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede românești cu chipul lui Carol I.

1913-Pacea de la București, care consfințește sfârșitul celui de-al doilea război balcanic și înfrângerea Bulgariei. Grecia şi Serbia își împart Macedonia, iar România anexeaza Cadrilaterul.

1919-În cadrul adunării de la Timișoara a șvabilor din Banat, aceștia își dau acordul pentru unirea proclamată la Alba Iulia.

1920-Marele Imperiu Otoman dispare. Prin semnarea Tratatului de la Sèvres pierde patru cincimi din teritoriul său.

1920-S-a semnat, la Sèvres, Tratatul de pace dintre Antanta și Imperiul Otoman. Se recunoșteau inclusiv noile granițe ale României. Tratatul nu a intrat în vigoare.

1945-Japonia cere pace și capituleză peste 4 zile, punând astfel capăt celui de–al doilea război mondial.

1974-Portugalia recunoaște independența Guineei–Bissau.

1974-Este inaugurată Sala Polivalentă din București.

1995-A fost semnat acordul parțial israeliano–palestinian privind extinderea autonomiei în Cisiordania (Taba;10–11 august).