Este desființată Inchiziția Spaniolă, după 356 de ani de activitate jpeg

Este desființată Inchiziția Spaniolă, după 356 de ani de activitate

📁 Calendar
Autor: Redacția

1099-Ierusalimul  este cucerit după lupte sângeroase în care cruciaţii sunt conduşi de Godefroy de Bouillon.

1240-Victoria armatelor ruseşti asupra armatelor suedeze (Bătălia de pe Neva).

1410-Bătălia de la Grunwald-Înfrângerea cavalerilor teutoni de către forţele unite ale polonilor şi lituanieni sprijiniţi de ruşi, cehi, moldoveni, tătari.

1497-A început construcţia bisericii Curţii domneşti de la Piatra Neamţ, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504). Lucrările au fost finalizate la 11 noiembrie 1498.

1799-Piatra din Rosetta este descoperită în oraşul egiptean Rosetta, de căpitanul francez Pierre-François Bouchard.

1834-Este desființată Inchiziția Spaniolă, după 356 de ani de activitate

1858-Au fost tipărite în Moldova, primele mărci poştale . Acestea erau vestitele "Cap de bour" a căror primă emisiune cuprindea patru timbre.

1922-A fost creat Partidul Comunist Japonez.

1936-A apărut, la Bucureşti, săptămânalul "Cuget clar", revistă de direcţie literară, artistică şi culturală, sub conducerea lui Nicolae Iorga.

1955-18 laureaţi ai Premiului Nobel semnează o declaraţie împotriva armelor nucleare;mai târziu declaraţia a fost semnată de alţi 34 laureaţi Nobel.

1958-A apărut, la Bucureşti, sub conducerea lui Mihai Beniuc, revista "Luceafărul", organ de presă al Uniunii Scriitorilor din România.

1962-Reprezentativa feminină de handbal în şapte a României a cucerit titlul suprem la cea de-a doua ediţie a Campionatului mondial, desfăşurat în ţara noastră, între 8 şi 15 iulie.

1964-S-a înfiinţat, la Bucureşti, studioul cinematografic "Animafilm".

1992-Au fost stabilite relaţii diplomatice între România şi Kazahstan.

1997-Slobodan Milošević este ales preşedinte al RF Iugoslavia. Este învestit în funcţie la 25 iulie 1997.