Eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă jpeg

Eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă

📁 Calendar
Autor: Redacția

1749-Domnitorul Ţării Româneşti Grigore Ghica dă hrisovul prin care reorganizează învăţământul din Transilvania. Hrisovul stabileşte şi bugetul Academiei Domneşti din Bucureşti.

1821-A fost redactat "Cererile norodului românesc", document cu caracter constituţional. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenţia scopul revoluţiei de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale ţării, ca şi realizarea unor reforme.

1893- Ultima regină a insulelor Hawaii, Liliuokalani, este forţată de către parlament să abdice. Monarhia i-a sfârşit.

1906-În baza legii asupra brevetelor de invenţii, se înfiinţează Oficiul român de invenţii, care înregistra atât invenţii româneşti, cât şi "brevete de importaţii".

1912-Robert Falcon Scott, capitan în armata britanică, atinge Polul Sud, la o lună după norvegianul Roald Amundsen.

1917-SUA plăteşte Danemarcei 25 de milioane de dolari pentru Insulele Virgine Americane.

1933-Noua reducere a salariilor şi a pensiilor cu 10-12, 5% (a treia "curbă de sacrificiu"), aprobată de Parlament la 13 februarie 1933.

1945-Eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă.

1946-Consiliul de Securitate al ONU se întruneşte pentru prima dată, la Londra, în palatul Westminster, şi adoptă principiile de funcţionare ale acestui organism internaţional.

1949-Se încheie, cu 11 condamnări la câte 5 ani de închisoare, procesul conducerii Partidului Comunist din SUA

1957-URSS şi R.P.Chineză au emis o declaraţie comună prin care condamnau "Doctrina Eisenhower".

1966-Simon şi Garfunkel lansează al doilea lor album, "Sounds of Silence"

1975-Bob Dylan lansează "Blood on the Tracks", considerat unul dintre cele mai bune albume ale lui.

1991-Helmut Kohl este reales în funcţia de cancelar de către primul Parlament al Germaniei unite.

1995-Un cutremur de 7, 3 grade pe scara Richter care a avut loc în apropiere de Kobe, Japonia a provocat 6.433 victime umane şi a produs pagube materiale.

1998-Preşedintele american Bill Clinton, acuzat de hărţuire sexuală de catre Paula Jones, este audiat sub jurămînt timp de cinci ore. Este pentru prima dată în istoria SUA cînd un preşedinte în exerciţiu depune mărturie în calitate de acuzat, în cadrul unei proceduri judiciare.

1999-Ultimatumul greviştilor din Valea Jiului-dacă nu le vor fi satisfăcute cel puţin două dintre revendicări, minerii vor veni la Bucureşti. Ministrul Industriilor, Radu Berceanu, refuză.