Autor 1970 vizualizări


1394 - Orașul Seul a devenit capitala Coreei de Sud.

1780 - A murit împărăteasa Maria Tereza a Austriei (n. 1717).

1852 - Revoluționarul Nicolae Bălcescu, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai mișcării pașoptiste, a murit la Palermo (n. 1819).

Liderii Revoluției de la 1848 din Țara Românească au fost arestați de otomani, după ce trupele conduse conduse de Fuad-Pașa au ocupat Bucureștiul. Pe 25 septembrie 1848, „Vestitorul românesc” publică decretul de exilare a 22 de lideri revoluționari, printre care Nicolae Bălcescu, Heliade-Rădulescu, C.A. Rosetti, frații Brătianu etc. Ultimii se vor întoarce din pribegie în iulie 1857, Bălcescu niciodată. 

Arestați de turci, Bălcescu și ceilalți fruntași revoluționari vor fi îmbarcați pe un vas al unei companii austriece, dar escortați de un ofițer turc și șase soldați. Călătoria pe Dunăre, după escalele de la Rusciuk și Vidin, se va dovedi norocoasă, la Orșova, în schimbul unui bacșis, nu foarte consistent, ei fiind eliberați pe teritoriul austriac. De aici, împreună cu Cezar Bolliac și Dimitrie Bolintineanu, Bălcescu se îndreaptă spre Sibiu, pentru a vedea care este situația revoluției române din Transilvania și Banat, apoi în decembrie 1848 îl găsim la Belgrad, pentru ca după două luni să ajungă la Constantinopol, alături de bunul său prieten, Ion Ghica.

După înfrângerea Revoluției maghiare de la 1848, Bălcescu pleacă spre Paris, unde, după multe peripeții, ajunge pe 16 octombrie 1849. De acum încolo el își va dedica eforturile, din ce în ce mai împuținate de boală, organizării emigrației române și câștigării sprijinului marilor puteri, îndeosebi ale Franței și Angliei, pentru cauza românească. 

Pe 17 ianuarie 1850, el este primit la Londra chiar de către ilustrul Palmerston, prim-ministrul britanic, căruia îi remite un memoriu privitor la situația Țărilor Române și de la care obține vagi promisiuni privitoare la încetarea ocupației turcești în Principate. Este preocupat în același timp de înfăptuirea unei solidarități revoluționare cu liderii emigrațiilor poloneză și ungară, dar doar pe baza egalității depline în drepturi:

„Principiul nostru politic este simplu:respect, recunoaștere, egalitate și solidaritate a naționalităților”. 

Disensiunile din rândul revoluționarilor români de la Paris, și nu numai, lovitura de stat a lui Napoleon Bonaparte din 2 decembrie 1851, ce părea să pună capăt nădejdiilor în sprijinul Franței pentru o nouă revoluție, dar mai cu seamă starea tot mai precară a sănătății sale îl fac pe Bălcescu să-și consacre puținul timp ce-l mai avea de trăit finalizării principalei sale opere istorice, monografia închinată lui Mihai Viteazul.

Sfârșitul  

În ultimele zile ale anului 1851, starea de sănătate a lui Bălcescu se agravează îngrijorător.

„De la sosirea mea aici– îi va scrie Al.G. Golescu-Negru lui Paul Bataillard, la 21 ianuarie 1852 – el a avut trei noi crize, trei hemoragii care l-au redus într-o astfel de stare de slăbiciune, încât nu-i este îngăduit nici să vorbească, nici să scrie, nici să citească”.

Cu ultimele puteri încearcă să ajungă în țară, dar cererea de revenire îi este refuzată de domnitorul Barbu Știrbei. Mai are doar mângâierea de a-și îmbrățișa mama, în ultimele zile ale lui august 1852, însă la Nicopole, pe malul turcesc al Dunării. Reîntors la Constantinopol, Bălcescu se îmbarca spre Neapole, apoi Palermo, unde se cazează la Hotelul Trinacria. Deznădăjduit și apăsat de singurătate, trimite scrisori prietenilor săi Ion Ghica, Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Maria Cantacuzino, să vină să-și petreacă iarna alături de el.

Va fi însă singur în ceasul cel din urmă al vieții sale, care va veni pe 29 noiembrie 1852, la orele serii 19 și jumătate. A doua zi, trupul său este îngropat în cimitirul capucinilor, ulterior fiind mutat într-un osuar, care, cel mai probabil, îi odihnește și astăzi rămășițele.

1877 - Thomas Edison a făcut pentru prima dată o demonstrație cu fonograful, primul aparat utilizat pentru înregistrarea și redarea analogică a sunetelor.


1916 - La București, a apărut primul număr al ziarului oficial al autorităților de ocupație „Bukarester Tageblatt”, în două versiuni, germană și română.

1924 - A murit compozitorul italian Giacomo Puccini (n. 1858).


1932 - S-a născut omul politic francez Jacques Chirac, al 22-lea președinte al Franței (d. 2019).

1947 - Adunarea Generală a ONU a hotărât împărțirea Palestinei în două state, israelit și arab. Ierusalimul a fost proclamat oraș liber, sub administrația ONU.

1989 - A murit regizorul, scenaristul și graficianul Ion Popescu-Gopo (n. 1923).


1989 - Revoluția de Catifea: Partidul comunist din Cehoslovacia renunță la monopolul puterii.

1993 - Muzicianul Ioan Luchian Mihalea, fondator al grupului „Song”, a fost ucis în apartamentul său din București (n. 1951)