Calendar 19 ianuarie: 1945   Armata Roșie a eliberat ghetoul din Łódź  Din cei 200 000 de oameni care locuiau aici în 1940, mai puțini 900 erau încă în viață jpeg

Calendar 19 ianuarie: 1945 - Armata Roșie a eliberat ghetoul din Łódź. Din cei 200.000 de oameni care locuiau aici în 1940, mai puțini 900 erau încă în viață

📁 Calendar
Autor: Redacția

1419 - Războiul de 100 de ani: oraşul francez Rouen s-a predat lui Henric al V-lea al Angliei.

1736 - S-a născut fizicianul englez James Watt, inventatorul mașinii cu aburi (d. 1819).

1806 - Marea Britanie a ocupat Capul Bunei Speranţe.

1809 - S-a născut poetul Edgar Allan Poe.

1839 - S-a născut pictorul francez Paul Cézanne (d. 1906).

1853 - La Roma, a avut loc premiera operei „Trubadurul” (Il Trovatore), de Giuseppe Verdi.


1889 - Statul român a devenit proprietarul tuturor căilor ferate de pe teritoriul României, care măsurau 1.377 km.

1915 - Primul Război Mondial: A avut loc primul atac aerian major asupra unor ţinte civile în Marea Britanie când două zepeline germane au bombardat oraşele Great Yarmouth şi King's Lynn de pe coasta estică a Angliei.

1945 - Armata Roșie a eliberat ghetoul din Łódź. Din cei 200.000 de oameni care locuiau aici în 1940, mai puțini 900 erau încă în viață.

La 8 septembrie 1939, trupele Wehrmachtului înaintau mult în interiorul Poloniei şi ocupau Lodz, oraş industrial, al treilea ca mărime în Polonia. Lodz era un important centru al culturii evreieşti din Polonia, iar 34% din populaţie era de origine evreiască, anume 665 000 de locuitori. De la momentul ocupării, evreii au fost persecutaţi de către cadrele SS, dar şi de conlocuitorii germani.

Atacuri, deportări, distrugerea magazinelor şi a apartamentelor, închiderea instituţiilor evreieşti de către noile autorităţi – toate acestea le-au văzut şi trăit evreii la începutul toamnei din 1939. Le era interzis să părăsească oraşul fără permisiune, să asculte radio, să conducă maşini, dar şi să folosească transportul în comun. În două zile, între 15-17 noiembrie 1939 toate sinagogile au fost distruse, iar evreii au fost obligaţi să poarte „Steaua Galbenă” (Judenstern).

Între decembrie 1939 şi februarie 1940 a fost instalat ghetoul în Stare Miasto (Centrul Vechi al oraşalui), Baluty (un cartier evreiesc sărac) şi în zona suburbană Marysin. Ghetoul a fost deschis oficial la 8 februarie şi cei 164 000 de locuitori evrei rămaşi în Lodz au fost mutaţi forţat. Ghetoul din Lodz era cel de-al doilea ca mărime după cel din Varşovia.

Au fost tipărite bancnote şi monede speciale, precum şi timbre diferite. A fost desemnată o echipă de poliţie germană, condusă de Walter Rudolf Keuck, cu misiunea de a supraveghea ghetoul, care, având o suprafaţă de doar patru kilometri pătraţi, a devenit cea mai dens populată zonă a oraşului Lodz. Aproximativ 200 000 de evrei – inclusiv cei 38 500 de evrei deportaţi din Germania, Austria, Cehoslovacia şi Luxemburg – au fost cazaţi în case mizerabile construite din lemn, însumând 31 271 de apartamente.

Nivelul de trai şi, mai ales, condiţiile sanitare erau deplorabile – lipsa hranei în cantităţi suficiente, cu doar 700 de apartamente dotate cu apă potabilă, dar fără canalizare şi nicio resursă pentru încălzire în timpul iernii (nici măcar haine şi pantofi potriviţi). Acestea au fost cauzele morţii a aproximativ 21% din populaţia ghetoului.

Ghetoul fusese contruit, însă, doar ca o etapă temporară, iar soarta evreilor din Lodz era exterminarea. La 16 ianuarie 1942 au început deportările către lagărul de exterminare de la Chelmno – prioritate având bolnavii, invalizii, bătrânii, femeile şi copiii – iar până în septembrie, toţi evreii din Warthegau(partea vestică a Poloniei, anexată de Germania) fuseseră fie ucişi, fie deportaţi. Toţi în afară de 77 000 de evrei care au rămas în Lodz.

Prin urmare, lagărul din Chelmno a fost închis, iar deportările au încetat. Până în mai 1944, ghetoul a fost transformat într-un lagăr de muncă – aproximativ 90% dintre evrei munceau în fabricile din ghetou.

1946 - La Tokio a luat fiinţă Tribunalul Militar Internaţional pentru Extremul Orient, în scopul judecării criminalilor de război japonezi.

1966 - Indira Gandhi a devenit prim-ministru al Indiei.

1983 - Criminalul nazist de război Klaus Barbie a fost arestat în Bolivia.

1999 - Greva minerilor din Valea Jiului. După forţarea barajului din Defileul Jiului, minerii au intrat în Târgu Jiu. Armata a avertizat ca va interveni "dacă forţele de ordine nu ar reuşi să controleze situaţia". Preşedintele Constantinescu a anunţat că autorităţile sunt hotărâte să împiedice repetarea descinderilor minerilor în Capitală din 1990 şi 1991. Minerii au refuzat să negocieze cu o comisie guvernamentală desemnată în acest sens.

2000 - A murit actriţa americană de origine austriacă Hedy Lamarr (n. 1914). 

2015 - A murit inventatorul Justin Capră (n. 1933).