Autor 40445 vizualizări


1647 - A murit cronicarul moldovean Grigore Ureche (n. 1590).

1790 - A murit Benjamin Franklin, diplomat, om de știință, inventator, filozof, profesor şi om politic  american (n. 1706).


1931 - Aviatorul Radu Beller a murit într-un accident aviatic produs la Calcutta, în India, iar principele George Valentin Bibescu a fost grav rănit.

1942 - Generalul francez Henri Giraud, prizonier de război al germanilor, a reușit să evadeze din castelul închisoare Festung Königstein.

1954 - Lucrețiu Pătrăşcanu, ministru al Justiției între 1944-1948, a fost executat în închisoarea Jilava, după un simulacru de proces.

Personalitate marcantă a vieții politice românești a deceniului cinci din secolul XX, Lucrețiu Pătrășcanu ilustrează, la șase decenii de la execuția sa, imaginea intelectualului care a crezut în idealuri și utopii. Victima a sistemului în slujba căruia și-a pus toată inteligența și capacitatea de muncă, el confirmă afirmația lui Nikolai Berdiaev potrivit căreia „marxismul crede că binele se înfăptuiește pe cărările răului și ale beznei“.

Discursul lui Pătrășcanu ținut în iunie 1946, la Cluj, a produs un efect important în epoca. El este expresia omului aparent contradictoriu care era Pătrășcanu, prea inteligent pentru a nu-și da seama de poziția lui în topul conducerii comuniste, dar totodată prea ambițios pentru a renunța. De aceea, declarațiile sale din Transilvania, prin care afirma „dreptul nostru asupra întregii provincii romanești”, poate fi considerat și o modalitate de a obține creșterea popularității, ceea ce s-a și întâmplat.

În schimb, nu este mai puțin adevărat că nici reacția Comitetului Central comunist n-a fost una de sprijin. Gheorghiu-Dej i-a atras atenția ministrului Justiției că îndreptându- și atacul împotriva revizioniștilor unguri nu a accentuat „răspunderea politică a partidelor istorice în menținerea urii șovine”. La scurt timp, Teodor Iordăchescu a ținut să critice, în numele Partidului Social Democrat, activitatea Justiției și prestația titularului departamentului.

Ruptura

Conștient de situația în care se găsea, Lucrețiu Pătrășcanu a încercat după întoarcerea de la Conferința de pace de la Paris, în septembrie 1946, să-și amelioreze relațiile cu conducerea Partidului Comunist. 

În contextul prefacerilor de la finele lui 1947, care au culminat cu abdicarea regelui Mihai, ministrul Justiției avea sentimentul că, în jurul său, cercul se strânge. O dovada suplimentară i-a fost oferită chiar cu prilejul proclamării Republicii, act de care nu a fost informat, nici măcar nu a fost convocat - deputat fiind - la ședința ce trebuia să confere aspectul legal abdicării.

Pătrășcanu mărturisea la ancheta (potrivit unei declarații din 3 aprilie 1950) că a fost foarte supărat, fiind conștient că rolul sau s-a diminuat vizibil, iar activității sale politice i se va pune capăt. Chiar în aceste condiții, Lucrețiu Pătrășcanu încerca, am putea spune cu disperare, să se facă util partidului, încercând să-și pună în valoare calitățile de jurist.

Așa poate fi interpretat discursul ținut la mitingul organizat la Atelierele Grivita C.F.R., la 24 noiembrie 1947, referitor la rolul Justiției populare. Însa scadenta nu a mai putut fi amânata multă vreme.

Reconfirmat ministru al Justiției la 30 decembrie 1947, Pătrășcanu ași va pierde locul în conducerea partidului cu prilejul Congresului de unificare a Partidului comunist cu cel social-democrat din 21-23 februarie 1948, în urma căruia lua ființă partidul unic, Partidul Muncitoresc Român. 

Efectul principal a fost înlocuirea, la 24 februarie, și din fruntea Departamentului Justiției de către Avram Bunaciu. Varianta oficiala susținea, desigur, faptul că Lucrețiu Pătrășcanu demisionase.

Procesul

La 28 aprilie 1948 va fi arestat din dispoziția lui Gheorghe Gheorghiu- Dej și dus într-o casă conspirativă a serviciilor speciale de la Băneasa, fiind cercetat inițial de Teohari Georgescu, Iosif Ranghet și Alexandru Drăghici. Mandatul de arestare va fi emis abia la 24 august 1948, de către procurorul Rudolf Rosman de la Curtea Suprema.

Lucrețiu Pătrășcanu era acuzat că a fost „agent al siguranței burghezo-moșierești” și „agent al serviciului de spionaj englez”, că „a dus o activitate criminală pentru paralizarea acțiunilor P.C.R. și nimicirea din interior a Partidului”, precum și că a contribuit la provocarea, susținerea și continuarea războiului împotriva U.R.S.S.

Nu vom insista aici asupra lungii anchete la care a fost supus, nici la conexiunile cu cazuri similare din lagărul socialist. Vom prezenta doar scurtul scenariu care i-a curmat viața. După ce, la 24 martie 1954, Alexandru Drăghici a prezentat Biroului Politic raportul asupra lui Pătrășcanu, a urmat un simulacru de proces tipic stalinist, deși Stalin murise de mai bine de un an, între 6 și 13 aprilie, sentința fiind data la 14 aprilie.

Pedepsele pentru lotul Pătrășcanu au fost exemplare. Principalul acuzat și Remus Kofler au fost condamnați la moarte, cu dreptul de a solicita grațierea în 48 de ore din partea Prezidiului Marii Adunați Naționale. Pătrășcanu a refuzat să formuleze cererea necesara, în timp ce Kofler a făcut-o la 16 aprilie, demersul sau fiind respins pe loc. Astfel, cei doi au fost executați, la Jilava, la 17 aprilie 1954.

Odată cu eliminarea lui Lucrețiu Pătrășcanu, în condițiile în care Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu se aflau, la rândul lor, în anchete, Gheorghiu-Dej scapă, poate, de cel mai redutabil adversar care i-ar fi putut amenința supremația în contextul dezghețului post-stalinist ce se profila.

1969 - Alexander Dubček, părintele „Primăverii de la Praga”, a fost înlocuit în funcția de prim–secretar al CC al PC din Cehoslovacia de către Gustav Husak.

1975 - Sfârșitul Războiului Civil Cambodgian: Khmerii Roșii au preluat puterea la Phnom Penh, instituind cel mai cumplit regim de teroare din sec. XX, care a plasat Cambodgia în umbra istoriei contemporane.