Autor 5002 vizualizări


1521 - Domnitorul Țării Românești Neagoe Basarab a murit, fiind urmat de fiul său, Teodosie.

1830 - A fost inaugurată linia de cale ferată Liverpool - Manchester, prima cale ferată interurbană din lume.


1831 - În New Jersey, a circulat pentru prima oară locomotiva John Bull, cea mai veche locomotivă cu abur din lume încă în funcțiune.

1890 - S-a născut scriitoarea britanică Agatha Christie (d. 1976).

1899 - S-a născut Elena Lupescu, amanta şi apoi soţia regelui Carol al II-lea al României (d. 1977).

1904 - S-a născut Umberto al II-lea, ultimul rege al Italiei (d. 1983).

1905 - 100.000 de oameni au demonstrat la Budapesta pentru introducerea votului universal. În Ungaria, doar un milion din 20 de milioane de cetățeni aveau drept de vot.

1916 - Tancurile au fost folosite pentru prima dată în luptă, în Bătălia de pe Somme.

În august 1916, britanicii au transferat pe front noile unităţi de tancuri, sub presiunea pierderilor teribile din timpul bătăliei de pe Somme, cu doar o lună înainte. La 15 septembrie 1916, 36 de tancuri au luat parte la cea de-a doua ofensivă de pe Somme. Prima apariţie a tancului pe câmpul de luptă a fost mai degrabă dezamăgitoare. Echipajele erau complet lipsite de experienţă, cum era de așteptat, de altfel; în consecinţă, traversarea unui teren dificil și răscolit de artileria inamică s-a dovedit aproape imposibilă. Primele blindate au fost distruse aproape imediat de obuze de mare calibru, altele s-au defectat după doar câţiva metri.

Pe de altă parte, cele care au atins liniile inamice au dovedit că au potenţial de străpungere. În localitatea Flers, trei tancuri au distrus un cuib de mitralieră, soldaţii germani părăsind poziţiile cuprinși de panică. Proiectanţii au ajuns la concluzia că, în ciuda slăbiciunilor, tancurile aveau potenţial. Interiorul unui tanc britanic din Primul Război Mondial nu era cel mai plăcut loc cu putinţă. Echipajul era în permanent pericol să se sufoce cu fumul emanat de motor sau de propriile tunuri. Blindajul era subţire și deseori gloanţele îl penetrau și ricoșau periculos. Pentru protecţie fuseseră proiectate măști din piele și metal, dar în interior era o căldură înăbușitoare, astfel încât nimeni nu le folosea.

La fel s-a întâmplat și cu căștile din piele folosite pentru a se proteja de lovituri – nu existau suspensii, iar accidentele erau frecvente. Se pare însă că mai degrabă acceptai un cucui decât să te sufoci. Aceste căști aveau și un alt impediment major - semănau izbitor cu cele purtate de soldaţii germani, iar în cazul în care echipajele abandonau tancurile și se îndreptau spre propriile linii puteau avea parte de surprize extrem de neplăcute. Desigur, acest scenariu se aplica doar în cazul în care erai capabil să scapi din carcasa de metal incendiată, fapt greu de crezut, având în vedere lipsa trapelor de acces.

Cum rezervoarele de combustibil erau montate cât mai sus, sistemul de alimentare fiind conceput să profite de gravitaţie, un tanc în flăcări reprezenta mai degrabă o regulă, decât o excepţie. Britanicii i-au inspirat nu doar pe aliaţi, francezii, în construcţia tancurilor, ci și pe cei aflaţi de cealaltă parte a baricadei, austriecii și germanii. Ideea unui vehicul armat nu era nouă în centrul Europei, dar folosirea tancurilor de către britanici în septembrie 1916 i-a convins pe germani că greșiseră atunci când abandonaseră proiectele.

În consecinţă, în octombrie 1916 Înaltul Comandament German a decis crearea unui comitet care să se ocupe de dezvoltarea unui asemenea concept. 

1927 - S-a născut faimosul lăutar Fărâmiță Lambru (d. 1974).


1935 - Liderul nazist Adolf Hitler a anunțat noi legi rasiale la adunarea Partidului Nazist de la Nürnberg. Aceste legi privau evreii de a fi titularii unor funcții publice, căsătoriile între evrei și non-evrei sunt interzise. Svastica este utilizată, în loc de steagul negru-roșu-auriu, ca drapel național al Imperiului German.

1949 - Konrad Adenauer a devenit primul cancelar federal al Germaniei.

1959 - Nikita Hrușciov a devenit primul lider sovietic care a vizitat Statele Unite. S-a întâlnit cu președintele american Dwight D. Eisenhower.