Ziua Limesului Dunărean in România jpeg

Ziua Limesului Dunărean in România

Institutul Național al Patrimoniului organizează, în data de 5 iulie 2014, ora 10, la sediul Primăriei Hârșova, judeţul Constanţa, împreună cu Primăria Hârşova, expoziţia temporară intitulată:Ziua Limesului Dunărean in România, în cadrul proiectului Danube Limes Brand, program finanţat prin Programul Operational Regional, Sud Estul Europei, www.danubelimesbrand.org

Principalul obiectiv al acestui proiect este Extinderea Limesului Dunărean, ca parte a sitului transnațional UNESCO, Frontierele Imperiului Roman, agreat de Unesco ca sit transfrontalier.Printre siturile aflate pe limesul dunărean se află și Cetatea Carsium (Hârșova), un sit complex, întins pe cca 22 ha (cu cele trei incinte fortificate de epocă romană, romano-bizantină şi bizantină), reprezentând un punct strategic la Dunăre, acolo unde braţele acesteia se întâlnesc, la capătul Insulei Ialomiţei, unde râul se şi varsă în fluviu, pentru a se despărţi din nou, spre Insula Mare a Brăilei. Cunoscut încă de la sf. sec. XIX-începutul sec. XX, cu cercetări sporadice continuate sistematic relativ recent (după 1993).

Evenimentul face parte din seria internaţională de manifestări Danube Limes Day organizate de cei nouă parteneri ai proiectului în 15 locaţii din ţările riverane:Austria, Ungaria, Slovacia, Serbia, Croaţia, Bulgaria şi Romania cu o gamă largă de activități-festivaluri, croaziere, expoziţii, prelegeri, conferințe şi filme dedicate fostei frontiere a Imperiului Roman.

Evenimentul este dedicat tuturor celor interesaţi:comunitatea locală, profesori și elevi, cercetători, turiști.