VIDEO/ Zeci de oameni au murit într o busculadă formată la procesiunea de înmormântare a generalului Soleimani din Iran jpeg

VIDEO/ Zeci de oameni au murit într-o busculadă formată la procesiunea de înmormântare a generalului Soleimani din Iran

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 7 ianuarie 2020

Zeci de persoane au murit în urma unei busculade create în oraşul Kerman, din sud-estul Iranului, unde sute de mii de iranieni s-au adunat pentru înmormântarea comandantului militar Qassem Soleimani, potrivit presei de stat, citate de The Guardian. 32 de oameni au murit, iar aproximativ 190 sunt răniţi, transmite agenţia Fars, citând un reprezentant al serviciilor de urgenţă.

Anterior, televiziunea de stat prezentase un bilanţ de 35 de morţi şi 48 de răniţi. Înmormântarea lui Soleimani a fost amânată din cauza tragediei, potrivit agenţiei iraniene ISNA. Televiziunile locale au transmis că 35 de persoane au murit şi alte 48 au fost rănite în incident. O filmare de la faţa locului arată un număr de oameni care sunt întinşi pe pământ, în timp ce alţii încearcă să le acorde primul ajutor sau să-i resusciteze. Unii dintre cei întinşi pe jos au feţele acoperite cu haine sau eşarfe, relatează adevarul.ro

„Din nefericire, mai multe persoane şi-au pierdut viaţa“, a afirmat directorul Organizaţiei pentru Situaţii de Urgenţă, Pir Hosein Kolivand, într-o intervenţie la televiziunea de stat. El a precizat că tragedia s-a produs din cauza afluenţei masive de cetăţeni la funeraliile din Kerman. Marţi este a treia zi de procesiuni funerare pentru generalul Qassem Soleimani. La acestea participă zeci de mii de oameni, mulţi aduşi cu autocarele.

Iranienii au umplut străzile în oraşul de baştină al lui Soleimani, marţi, numărul lor părând să se apropie de mulţimile mari din Bagdad, Teheran, Qom, Mashhad şi Ahvaz, strânse în ultimile zile pentru a-şi lua rămas bun de la comandantul forţei de operaţiuni externe a Gărzilor Revoluţionare, care a fost ucis de o dronă americană într-un atac care a avut loc în Irak, vineri.

Can't confirm the video /
20+ dead and injured in stampede during Solleimani's funeral #Kerman #Iran pic.twitter.com/9I1mq8qroW

— Aleph ᴼⁿ ᴴⁱᵍʰ ᴬˡᵉʳᵗ 🕯️ א (@no_itsmyturn)