Autor 578 vizualizări


Istoricul Marian Stefănescu consideră că între nazism şi conducerea armatei germane a existat o complicitate, fapt dovedit de inexistenţa unei minime opoziţii în cadrul armatei faţă de acţiunile lui Hitler. Chiar şi în momentele în care Hitler „a lovit” în generalii Wehrmachtului, armata germană nu a avut curajul să reacţioneze la abuzurile comise de liderul nazist.

Click aici pentru VIDEO

„Pâna la celebrul complot din iulie 1944 (complotul realizat de colonelul Claus von Stauffenberg, n.r.) nu a existat nici un act organizat al corpului militar împotriva puterii naziste. Regimul nazist se baza pe sprijinul consistent al armatei. Potrivit Tratatului de la Versailles armata germană a fost limitată la 100.000 de oameni. Acesta este momentul în care conducerea armatei germane s-a simţit trădată de către clasa politică. Introducerea serviciului militar obligatoriu şi remilitarizarea Renaniei de către Hitler au consolidat regimul nazist, dar şi puterea miltară. Din acest moment a existat o complicitate între nazism şi conducerea militară.

Hitler a anticipat anumite acţiuni ale conducerii armatei. Au existat doar câteva cazuri în care anumiţi ofiţeri nu au fost de acord cu planurile lui Adolf Hitler. Toate aceste cazuri au fost repede lichidate. Un mare benficiar al „Nopţii cuţitelor lungi”, atunci când Hitler a lichidat opoziţia din SA şi pe Ernst Röhm a fost armata germană. Chiar atunci, Hitler a executat şi doi generali din armată, Kurt von Schleicher şi Ferdinand von Bredow, pentru a da un avertisment conducerii militare să nu i se opună.

A mai existat un caz  de epurare a doi generali în 1938. Atunci,   Werner von Blomberg şi Wilhelm Frick au fost demişi din funcţiile pe care le deţineau în cadrul Wehrmachtului. Cei doi au fost îndepărtaţi nu pentru că i se opuneau lui Hitler, ci pentru a fi înlocuiţi cu persoane mai apropiate Fuhrerului

Doar generalul Ludwig Beck a avut o opoziţie deschisă faţă de planurile lui Hitler, însă memorandumurile pe care acesta le redacta erau raţionale şi vizau problem care ţineau de pregătirea, organizarea şi apoi planurile de atac ale armatei”, afirmă profesorul Marian Stefănescu.