Autor 2772 vizualizări


Resturi ale unui posibil cimitir medieval şi fragmente de ceramică datând din perioada 4.500-4.000 î.H. au fost descoperite pe strada Arieş din Cluj-Napoca.

Lucrările de excavare efectuate în perimetrul unui şantier de pe strada Arieş din Cluj-Napoca au scos la iveală fragmente de vase de ceramică romane, precum şi mai multe ziduri, descoperite la o adâncime de peste trei metri. Lucrările au fost sistate de către Direcţia Judeţeană de Patrimoniu Cluj, urmând ca arheologii de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei să facă cercetări în zonă.

Pe locul în care a fost amplasat şantierul urmează a fi construit noul sediu al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj. Potrivit directorului Direcţiei pentru Cultură Cluj, Leonard Horvath, lucrările au fost sistate în cursul zilei de astăzi. „Au fost anunţaţi cei de la Muzeul de Istorie, urmează ca arheologii să-şi facă treaba. Până atunci, lucrările au fost sistate", a declarat Horvath. Atât beneficiarul lucrării, cât şi constructorul au luat la cunoştinţă acest lucru. „Direcţia Judeţeană de Patrimoniu a emis un act de sistare a lucrărilor, în baza căruia vom semna cu reprezentanţii ISJ Cluj contractul de cercetare arheologică", a declarat Viorica Crişan, directorul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Morminte medievale

Directorul muzeului s-a declarat surprins de neaşteptata descoperire. „Nu au existat date, până acum, care să fi condus spre ipoteza existenţei în zonă a mărturii din acea perioadă. Fragmentele de ceramică însă confirmă acest lucru, datează din perioada 4.500-4.000 î. H.", a preciozat Viorica Crişan.

Arheologii vor cerceta zidurile care au fost descoperite la o adâncime de peste trei metri şi care sugerează existenţa în zonă a unui cimitir medieval. Şantierul a fost amplasat în spatele Bisericii Reformate de pe bulevardul 21 Decembrie 1989, cunoscută sub denumirea de „Biserica cu două turnuri". „Se pare că pe locul actualei biserici a existat în trecut o altă biserică, medievală. Zidurile descoperite ar putea aduce indicii clare cu privire la acest aspect. Ba, mai mult, am putea descoperi şi un întreg cimitir", a mai spus directorul muzeului.

Din primele date, vestigiile descoperite conduc spre mărturii ale existenţei, în trecut, a unei locuiri preistorice. „Obiectele sunt asemănătoare cu cele descoperite în Piaţa Avram Iancu. Vom afla mai multe după ce arheologii vor studia vestigiile", a încheiat Crişan.