Veșmânt de mătase descoperit în mormântul regelui Henry al VII lea jpeg

Veșmânt de mătase descoperit în mormântul regelui Henry al VII-lea

📁 Istorie Medievală Universală
Autor: Ioana Gonțea
🗓️ 2 iunie 2014

Cercetările au descoperit în sicriul regelui Henry al VII-lea un veșmânt de mătase foarte bine păstrat. Henry al VII-lea a fost rege al Germaniei și Sfânt Împărat al Imperiului Roman.

Rămășițele lui Henry al VII-lea care datează din 1313 au fost deshumate pentru a treia oară toamna trecută cu scopul de a afla mai multe despre cauza morții monarhului. Cercetările continuă, dar deschiderea sicriului a dezvăluit deja o comoară medievală.

„Sicriul conținea, împreună cu rămășițele pământești ale împăratului, o coroană, un sceptru și o sferă, toate realizate din argint aurit. Dar cea mai neașteptă descoperire a fost cea a unei mari și magnifice haine de mătase” a declarat Moira Brunori de la Centrul pentru Restaurare a Textilelor din Pisa.

Cele trei obiecte sunt asociate împăratului. O serie de miniaturi contemporane cu acesta îl înfățișează des purtându-le în călătoria sa prin Italia.

Henry al VII-lea a fost încoronat împărat al Germaniei în 1308 și doi ani mai târziu a pătruns în Italia unde a vrut să împace cele două tabere:Guelf care era pro-papală și Ghibelline care avea idealuri pro-imperiale. Henry al VII-lea a intrat în Roma cu forța, după ce întâmpinase o rezistență puternică a facțiunii Guelf și a fost încoronat ca Sfânt Împărat al Romei pe 29 iunie 1312.

Henry al VII-lea a murit în 1313 și zvonurile spun că ar fi fost otrăvit.  Împăratul a fost incinerat, în timp ce capul i-a fost detașat de corp. Oasele au fost păstrate în vin pentru o mai bună conservare. Rămășițele au fost îngropate în grabă, dar după doi ani au fost mutate în Catedrala din Pisa, unde se află și acum.

Cercetările actuale au demonstrat că există urme de cenușă pe sicriu și oasele prezintă semne de ardere.