Un Turist Chinez Vandalizează Templul Egiptean de la Luxor jpeg

Un Turist Chinez Vandalizează Templul Egiptean de la Luxor

📁 Patrimoniu în pericol
Autor: Cezara Anton
🗓️ 27 mai 2013

Recent, s-a descoperit că un turist chinez, aflat în vizită în Egipt, și-a scrijelit numele pe un zid vechi de aproximativ 3 500 ani, ce face parte din situl arheologic al Templului de la Luxor. Folosindu-se de o piatră, elevul de 15 ani din Nanjing a scris pe unul dintre basoreliefurile templului că „Ding Jinhao a fost aici”.Alți turiști chinezi au fotografiat și postat „noua” inscripție pe site-ul de socializare Sina Weibo, fapt ce a făcut ca știrea să se răspândească foarte repede. 

Presa de la Beijing a identificat imediat autorul vandalismului, pe care l-a condamnat drept „rușinea turiștilor chinezi”. Nu mai devreme de săptămâna trecută, aceștia au primit o admonestare oficială de la propriul Guvern, pentru a nu acționa nepotrivit în țările pe care le vizitează. Astfel, Beijingul consideră că propria imagine este pusă în discuție, deoarece graffiti-uri precum cel de la Luxor demonstrează nepopularitatea acestuia printre chinezi.

Se pare că unii turiști prezenți în momentul când a avut loc vandalismul, au încercat să remedieze situația, însă, nu au făcut decât să strice și mai mult. De asemenea, nu este încă foarte clar dacă inscripția poate fi ștearsă, pentru ca zidul să revină la starea inițială. Se pare că Ministerul Antichităților din Egipt a declanșat o investigație în cazul acestui incident, însă, turistul chinez nu a fost identificat sau pus sub acuzație oficială. Mai mult, este un semn de alarmă care ar trebui să determine măsuri de securitate mult mai stricte în ceea ce privește securitatea ruinelor egiptene antice