Un templu vechi de 3 000 de ani, descoperit în Iordania jpeg

Un templu vechi de 3.000 de ani, descoperit în Iordania

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 2 septembrie 2010

Un templu vechi de 3.000 de ani, din epoca fierului, mai precis din perioada regatului biblic al lui Moab, a fost descoperit în timpul unor săpături arheologice efectuate în Iordania, a anunţat Departamentul pentru antichitate din această ţară.

O echipă de arheologi de la Departamentul pentru antichitate din Iordania şi de la Universitatea din La Sierra (SUA) a descoperit templul luna trecută, la Khirbat Atruz, în apropiere de Madaba, un oraş situat la circa 38 de kilometri la sud de Amman.Templul datează din perioada 1.200-539 î.e.n., potrivit unui comunicat, are trei etaje, un sanctuar cu mai multe loji şi o curte deschisă . Acesta este "cel mai mare şi complex templu descoperit vreodată în regiune", indică arheologii, care au dezgropat peste 300 de obiecte moabite, inclusiv o figurină reprezentând un animal cu patru labe-zeul Hadad. Au mai fost descoperite patru altare şi o construcţie care oferă indicaţii despre religiile practicate în zonă."Unul dintre altare poartă influenţe artistice egiptene şi asiriene, ceea ce indică posibile contacte între locuitori şi civilizaţiile vecine", potrivit comunicatului.Săpăturile au debutat la Khirbat Atruz în 2000. Zona este considerată unul dintre cele mai importante oraşe moabite din istorie.Vechiul regat biblic al lui Moab era situat pe malul oriental al Iordanului, la nord de ţărmurile Mării Moarte, în actuala Iordanie. Moabiţii erau probabil triburi cananeene care s-au stabilit în zonă în jurul secolului al 14-lea î.e.n. Una dintre capitalele regatului a fost Ar, în valea Arnon.