Autor 1159 vizualizări


Văzut în premieră mondială anul acesta la Cannes, unde a fost primit cu entuziasm, filmul „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu“ a intrat şi în cinematografele româneşti.

Pelicula „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu“, prezentată în această toamnă la festivalurile de film de la Toronto, San Sebastian, New York, Vancouver, Londra şi Bergen, în Norvegia, unde a primit marele premiu al secţiunii de Documentar, vorbeşte despre mărirea şi decăderea dictatorului român.

Producţia, regizată de Andrei Ujică, acoperă 25 de ani din viaţa lui Nicolae Ceauşescu şi a fost concepută ca un eseu, fără voice-over sau comentarii din off. Au fost folosite peste 1.000 de ore de imagini din Arhiva Naţională de Filme şi de la Televiziunea Română. Apar în documentar 127 de personaje, printre care Gerald Ford, Jimmy Carter, Richard Nixon, Prinţul Charles, liderul nord-coreean Kim Il-Sung, Mao Zedong. „La urma urmei, dictatorul nu e decât un artist care are posibilitatea să-şi pună integral în practică egoismul.

E doar o chestiune de nivel estetic dacă el se cheamă Baudelaire sau Bolintineanu, Ludovic al XVI-lea sau Nicolae Ceauşescu“, a declarat regizorul. Andrei Ujică a mărturisit că, în cei 15 ani trăiţi sub regimul Ceauşescu, l-a privit pe dictator ca pe un ecran pe care şi-a proiectat ura împotriva oricărei forme de totalitarism.

Într-un interviu recent, Andrei Ujică a spus despre Nicolae Ceauşescu:„A fost marcat de o pronunţată zgârcenie, care i s-a accentuat odată cu vârsta şi l-a obligat să ia nişte decizii eronate, chinuind o populaţie întreagă şi ducând la acumularea unui mare potenţial de ură. De fapt, Ceauşescu a plătit cu viaţa infernala lui zgârcenie“.

Pe Elena Ceauşescu o caracterizează astfel:„Ea dădea bine în societate dacă stătea uşor posomorâtă, lângă soţ. Elena Ceauşescu era, întâi de toate, extrem de mândră de ce-a ajuns «al ei» şi încerca să-şi ţină sub control familia, lucru care i-a şi reuşit foarte bine. Era de o ambiţie la fel de nemăsurată ca a lui, de aceea au şi fost un cuplu atât de sudat“. Andrei Ujică s-a născut în 1951 în Timişoara şi trăieşte din 1981 în Germania. A studiat literatura în oraşul natal, însă în 1990 a decis să se dedice cinematografiei. În 1992, a realizat „Videogramele unei revoluţii“, iar în 1995, „Rupt de Prezent“.