Un oraş subteran vechi de 5000 de ani a fost descoperit în Capadoccia jpeg

Un oraş subteran vechi de 5000 de ani a fost descoperit în Capadoccia

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 6 aprilie 2015

Pe un șantier de construcție din Capadoccia, Turcia, muncitorii au descoperit ruinele unui oraș subteran vechi de 5000 de ani, anunță DailyMail

Descoperirea accidentală a scos la iveală ceea ce pare a fi cel mai mare oraș subteran din Capadoccia, cu 7km de tunele, biserici secrete, morminte și ascunzători. Orașul subteran are 5000 mii de ani vechime și a fost descoperit de muncitorii care au dat din greșeală peste vasta rețea de tunele. 

Orașul antic se află sub vechea fortăreață Nevşehir și zona înconjurătoare, unde se făceau excavații pentru un proiect de construcții. Specialișii se așteaptă ca situl să fie similar cu cel de la Derinkuyu, un alt oraș subteran descoperit în 1963. Derinkuyu, cândva casa subterană a 20.000 de oameni, era un oraș întins pe 11 nivele sub pământ, cu zone pentru dormit, grajduri, fântâni, puțuri de ventilație, morminte, băi etc. Se pare însă că orașul descoperit acum ar fi cu până la o treime mai mare decât Derinkuyu. 

Potrivit studiilor făcute până acum de specialiștii de la Universitatea Nevşehir, coridoarele subterane de la Nevşehir coboară până la 113 metri adâncime. 

Aceste tip de orașe subterane erau folosite de locuitorii regiunii pentru a se ascunde de invadatori. 

Regiunea Capadoccia e cunoscută în toată lumea pentru uimitoarele formațiuni de rocă, ce creează un peisaj parcă lunar, văile adânci și peșterile antice subterane. 

2744319500000578 3024908 image a 3 1428093074847 jpg jpeg
27441e6700000578 3024908 image a 1 1428090793981 jpg jpeg