Autor 2363 vizualizări


Se pare că epidemia generată de virusul SARS -CoV2 se apropie de final, de vreme ce de câteva zile principalele canale de ştiri şi televiziune din România şi-au focalizat atenţia pe gestul UDMR de a încerca marea cu degetul în Parlamentul României, prin propunerea eşuată, în cele din urmă, de a legifera Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, respins, pentru a patra oară, de această dată la foc automat, în 29 aprilie, de Senatul României.

Era de aşteptat ca declaraţia dură a preşedintelui României, în calitatea sa de garant al suveranităţii naţionale, să genereze multă rumoare printre corifeii separatismului din Ardeal, dar mai ales de la Budapesta. Marea problemă a structurilor politice constituite pe criteriu etnic, indiferent că se numesc UDMR, Partidul Civic Maghiar sau Partidul Popular Maghiar din Transilvania este alta si, din păcate, afectează direct cetăţenii de etnie maghiară pe care, în loc să ii reprezinte şi să le servească interesele, îi expune nejustificat.

Problema ţine de dependenţa lor financiară şi ideologică faţă de Budapesta, care în unele cazuri este totală, iar în altele, cum este situaţia UDMR, este mai degrabă una ambivalentă. De multe ori am auzit în discursul public al UDMR afirmaţia că autonomia teritorială a ţinutului secuiesc reprezintă voinţa de neclintit a minorităţii maghiare din Transilvania, iar Ungaria nu poate decât să ia act de această stare de fapt şi să sprijine materializarea ei. Să fie oare adevărat însă? Dacă e aşa, ne întrebăm atunci oare de ce Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, cel respins acum de parlament, a fost elaborat în anul 2004 de o structură intitulată Consiliul Naţional Secuiesc, apărută din neant la începutul anilor 2000 şi a cărei activitate este una strict dependentă de finanţările primite din Ungaria? 

Dacă e aşa, de ce oare în 2014, la scurt timp după ce Kelemen Hunor a fost de acord să colaboreze mult mai strâns decât a făcut-o predecesorul său, Marko Bela cu premierul Ungariei, Viktor Orban, inclusiv să beneficieze de sprijinul financiar consistent şi deloc dezinteresat al Ungariei, UDMR a ieşit pe piaţă cu un nou statut pentru autonomia teritorială – Statutul special al ţinutului secuiesc din România. E drept că Kelemen Hunor nu a avut niciodată curajul să îl depună, spre dezbatere, în Parlamentul României, probabil pentru a nu fi asociat cu radicalii din CNS. 

Dar mai ales, stăm să ne întrebăm de ce anume nu a suportat Ungaria existenţa mai multor statute pentru autonomia teritorială în Transilvania şi a simţit nevoia instituţională de a crea un post de comisar pentru armonizarea conceptelor autonomiste, în persoana lui Szili Katalin, fost preşedinte al Parlamentului Ungariei? Post asumat de Executivul de la Budapesta în schema sa oficială de personal şi remunerat ca atare. Dacă dorinţa pentru autonomie este strict a maghiarilor din Transilvania, de ce doamna Szili Katalin s-a strofocat , începând cu anul 2015, să organizeze zeci de şedinţe cu liderii principalelor organizaţii maghiare, în Budapesta sau în Transilvania, doar doar aceştia vor ceda şi vor accepta existenţa unui singur document referitor la autonomie? 

Şi culmea, doamna Szili Katalin are în atribuţii, conform fişei postului, armonizarea tuturor conceptelor de autonomie ale maghiarilor din bazinul carpatic, expresie geografică care nu înseamnă altceva decât maghiarii din ţările aflate în jurul Ungariei – în principal România, Serbia, Slovacia şi Ucraina. Cu alte cuvinte, deşi Ungaria încearcă să ducă de nas vecinii , susţinând că nu face altceva decât să sprijine dorinţa de autonomie a maghiarilor, Budapesta instrumentalizeaza de fapt aceste provocări, încălcând principiile si normele care guvernează relaţia între state. 

Şi atunci de ce să fie supărat Guvernul Ungariei sau Kelemen Hunor sau Izsak Balazs Arpad de declaraţiile făcute de şeful statului? Pentru că realitatea este evidentă: Ungaria coordonează, de facto, aducerea pe tapet a acestor proiecte legislative, cu toate că iniţiatorii lor sunt conştienţi că altele sunt priorităţile reale pentru populaţia din judeţele locuite şi de maghiari: nivelul de trai, dezvoltarea economică, un sistem educaţional performant şi, evident, un sistem medical eficient. Pentru cei care vor încerca să susţină că publicaţia noastră trage concluzii exagerate, îi invităm să citească un articol scris de jurnalistul maghiar Szekely Ervin în anul 2015 – Autonomia maghiară din România teleghidată de Budapesta. Detalii aici: http://www.rador.ro/2015/04/09/autonomia-maghiara-din-romania-teleghidata-de-la-budapesta/