Un mormânt saxon, descoperit în curtea unei case jpeg

Un mormânt saxon, descoperit în curtea unei case

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Redacția
🗓️ 25 noiembrie 2011

Un cuplu din Marea Britanie a avut parte de o surpriză neașteptată. Stephen și Nicky West au angajat o echipă de muncitori pentru niște lucrări în curtea casei lor, iar aceștia, când au început săpăturile, au dat peste un craniu uman. Ulterior, muncitorii au găsit rămășițele a patru oameni. Se pare că cei doi englezi locuiau pe un mormânt de acum 1400 de ani, din perioada saxonă.

Arheologii cred că scheletele s-ar afla acolo din anul 650 și că fac parte dintr-un sit de morminte mult mai mare. Rămășițele descoperite au fost analizate de specialiști, aceștia ajungând la concluzia că este vorba de două femei, un bărbat și un copil de 10-12 ani. Analiza oaselor  a arătat că, la momentul respectiv, populația suferea de malnutriție și că era predispusă constant la infecții.

Domnul West a declarat că ”a fost un șoc să aflu că am trăit atâția ani deasupra unor morminte. E un privilegiu să fiu atât de aproape de o istorie fascinantă”. El a mai povestit pentru presa britanică:”Am angajat muncitori pentru că vrem să extindem casa. La un moment dat, unul dintre ei a bătut la ușă și am fost absolut uimit când l-am văzut ținând în mâini un craniu, zicând «Cred că e ceva ce trebuie să vedeți». M-am rugat să fie vorba de cadavre foarte vechi, să nu fi dat peste ceva mult mai sinistru. Dar arheologii au venit în câteva ore și au spus că e foarte posibil să fie mai multe schelete sub casă.”

article 2065091 0EE94B7200000578 49 634x426 jpg jpeg

La începutul lucrărilor, domnul West a glumit că ar putea da peste ceva din timpul războiului civil deoarece casa lor se află în apropiere de locul bătăliei de la Edgehill, unde armata lui Carol I Stuard s-a confruntat cu opoziția în 1642. Însă descoperirile arheologice sunt cu 1000 de ani mai timpurii. Analizele au arătat că oamenii ale căror rămășițe au fost descoperite au murit cândva între 650 și 820.

Sursa:http://www.dailymail.co.uk