Un deputat amenință cu greva foamei, dacă nu se alocă bani pentru Centenarul Unirii jpeg

Un deputat amenință cu greva foamei, dacă nu se alocă bani pentru Centenarul Unirii

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 4 mai 2017

Deputatul PNL Florin Roman a anunţat miercuri, de la tribuna plenului, că, începând de săptămâna viitoare, va intra în grevă japoneză, el fiind nemulţumit de faptul că majoritatea parlamentară PSD, ALDE şi UDMR a respins în bloc, în comisiile pentru administraţie şi cultură, toate amendamentele sale la proiectul privind ”Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”.

”De la cea mai înaltă tribună a Parlamentului, vă anunţ că începând de săptămâna viitoare voi intra în grevă japoneză, iar la începutul sesiunii, din septembrie, dacă Guvernul Grindeanu zero va aloca zero bani pentru Alba Iulia, o să-mi rezerv dreptul de a protesta în greva foamei spre dispreţul dumneavoastră”, a afirmat liberalul, conform adevărul.ro.

Deputatul a mai spus că un alt amendament depus la acest proiect de lege viza ca Departamentul CENTENAR, care are ca obiectiv coordonarea la nivel naţional a pregătirii, organizării şi desfăşurării manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918-2018) şi Primului Război Mondial, să îşi desfăşoare activitatea în municipiul Alba Iulia, până la 1 decembrie 2018.

”În cadrul şedinţei comune a Comisiilor pentru administraţie şi cultură ale Camerei Deputaţilor, această coaliţie a respins în bloc toate amendamentele depuse de mine la proiectul privind Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Aceste amendamente vizau realizarea Monumentului Unităţii Naţionale în municipiul Alba Iulia până la 1 noiembrie 2018, lucrări de reabilitare la Sala Unirii din municipiul Alba Iulia până la 1 noiembrie 2018, precum şi lucrări de reabilitare şi consolidare la Muzeul Unirii din municipiul Alba Iulia până la 1 noiembrie 2018”, a completat deputatul PNL.