Topul celor mai bizare decese din istoria omenirii jpeg

Topul celor mai bizare decese din istoria omenirii

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Adina Blaj
🗓️ 6 septembrie 2011

De-a lungul istoriei au existat multe decese foarte bizare, iar lista acestora continuă să crească de la an la an. Printre cele mai ciudate decese se regăsesc moartea cauzată de băutul în exces al sucului de morcov sau executarea prin înecare într-un butoi cu vin.

1. Marele Sigurd din Orkney a legat capul duşmanului, pe care tocmai îl decapitase, de şaua calului său. În timp ce călărea victorios spre casă, dinţii vrăjmaşului său i-au intrat în picior, provocându-i o rană serioasă, care i-a fost fatală. Sigurd a murit la scurt timp, în urma infecţiei la picior.

2. În 1327, Edward al II-lea al Angliei a fost omorât prin introducerea unui fier încins în fund.

3. În 1478, George Plantagenet, ducele dn Clarence, a fost executat. Ultima lui dorinţă a fost să fie înecat într-un butoi cu vin.

4. În 1649, Sir Arthur Aston a fost bătut cu propriul picior de lemn până a rămas fără suflare.

5. În 1771, regele Suediei, Adolf Fredrik (foto), a mâncat până a crăpat. Ultima lui masă a constat în homari, hering afumat, caviar, şampanie şi 14 porţii din desertul său favorit, dintr-o patiserie din nordul Europei. Este cunoscut lumii întregi ca „regele care s-a automâncat".

220px Gustaf Lundberg   Portrait of Adolf Frederick King of Sweden   WGA13779 0 jpg jpeg

6. În 1814, nouă oameni au murit înecaţi într-un "râu" de bere din Londra, format după ce 1.500 de tone de bere de la Compania Brewery s-au revărsat pe străzi.

7. În 1947, fraţii Collyer au murit din cauza gunoiului. Ei au strâns tot ce le-a picat în mână, de la ziare, la resturi de mâncare, până s-au baricadat în casă. Cel mai tânăr dintre fraţi a murit strivit de un teanc de cărţi, ziare şi alte obiecte, în timp ce fratele mai mare, rămas singur-orb şi paralizat-a murit de foame.

8. În 1974, Basil Brown, un avocat care mânca doar hrană sănătoasă, naturală, a băut atât de mult suc de morcovi până a murit.

9. În 1998, o întreagă echipă de fotbal a murit după ce a fost lovită de fulger în timpul unui meci în Republica Democratică Congo. Ce este interesant este că cealaltă echipă, a gazdelor, a supravieţuit!

10. În 2010, rusul Vladimir Ladyzhensky a murit în timpul Campionatului Mondial de Saună din Finlanda, după ce a rezistat 6 minute la 110 de grade Celsius.