Templul preoţilor din antichitate, în centrul municipiului Târgu Jiu jpeg

Templul preoţilor din antichitate, în centrul municipiului Târgu-Jiu

📁 Muzeele României
Autor: Oana Popescu
🗓️ 1 octombrie 2010

Amfiteatrul în aer liber din zona pietonală a municipiului Târgu-Jiu s-a transformat, pentru câteva zile, într-un muzeu în miniatură.

Acţiunea „O altă minune a lumii antice“ face parte din proiectul Impact 2010, organizat pentru prima dată în oraşul lui Brâncuşi. „Practic, un muzeu în miniatură a fost amplasat în zona Amfiteatrului, care prezintă modul în care oamenii erau iertaţi pentru păcatele lor. Patru voluntari îmbrăcaţi în tinute ale preoţilor din antichitate le explică tuturor celor care le trec pragul rolul creştinismului“, a precizat coordonatorul acţiunii, Lucian Răcilă.

Scopul proiectului Impact 2010 este prevenirea comportamentelor de risc în rândul tinerilor adolescenţi, prin implicarea acestora în proiecte sociale, alături de adulţi cu valori morale bine determinate.