Autor 7084 vizualizări


Talibanii i-au îndemnat miercuri, la două zile după retragerea americană din Afganistan, pe combatanţii din Valea Panjshir, (Valea Celor Cinci Lei) - unul dintre ultimele buzunare ale rezistenţei faţă de noul regim -, să depună armele, pentru a evita un război sângeros, în urma primelor confrunătri armate, relatează adevarul.ro.

”Fraţii mei, noi am făcut tot ceea ce am putut pentru a rezolva problema din Panjshir prin discuţii şi negocieri, din nefericire în zadar”, declară într-un mesaj audio, adresat locuitorilor văii, publicat pe Twitter, un reprezentant taliban de rang înalt, Amir Khan Muttaqi. ”Acum, că negocierile au eşuat, iar mujahedinii (talibanii) au încercuit Panjshir, în vale sunt oameni care nu vor ca problemele să fie rezolvate paşnic”, afirmă el. ”Vouă vă rămâne să staţi de vorbă cu ei. Spuneţi-le celor care vor să se bată că ajunge”, îndeamnă el.

Un vechi bastion antitaliban, Panjshir este o vale enclavizată, în care accesul este dificil, situată în centrul Munţilor Hindukuş, a căror extremitate de sud se află la aproximativ 80 de kilometri nord de Kabul. Rezistenţa în vale este organizată în jurul Frontului Naţional de Rezistenţă (FNR), condus de către Ahmad Massoud, fiul comandantului Ahmad Shah Massoud, asasinat în 2001 de către Al-Qaida. Fostul vicepreşedinte Amrullah Saleh, din cadrul Guvernului înlăturat de la putere de către talibani, s-a refugiat în această vale. Rezistenţa este alcătuită din miliţii antitalibane şi din foşti membri ai forţelor de securitate afgane. Ea a jurat să se opună oricărei ofensive a noilor stăpâni ai ţării, lăsând în acelaşi timp uşa deschisă unor negocieri, în cazul în care mişcarea islamistă teroristă îşi pune capăt ofensivelor.

Însă ajungerea la un acord pare să ia timp. Luni seara, în timp ce ultimul avion militar american se pregătea să decoleze de la Kabul, o nouă ofensivă talibană a avut loc împotriva Văii Panjshir, potrivit unor membri ai rezistenţei şi unor louitori din regiune. ”Poate că voiau să-şi încerce norocul atacând Panjshirul. Prin graţia lui Allah, norocul nu a fost de partea lor (...). Compatrioţii noştri nu au de ce să se îngrijoreze”, a declarat, într-o înregistrare video difuzată marţi de serviciul în limba dari al postului Voice of America, un membru FNR, Fahim Dashti. Potrivit acestuia, şapte sau opt talibani au fost ucişi în confruntări armate, dar şi unul sau doi combatanţi din rândul FNR. Talibanii nu au făcut vreun comentariu cu privire la acest atac care, potrivit unor locuitori, a avut loc pe mai multe fronturi, inclusiv dinspre Strâmtoarea Khawak, la vest, dar şi dinspre sud. ”Suntem pregătiţi să ne apărăm până la ultima picătură de sânge”, a declarat AFP un locuitor, care a cerut protecţia anonimatului.

”Toată lumea are o armă la umăr, gata să tragă”, declară altul, adăugând că ”de la cel mai tânăr la cel mai bătrân, ei vorbesc cu toţii despre rezistenţă”. Altă ofensivă ar fi avut loc marţi seara, potrivit fostului ministru al Apărării, Bismillah Mohammadi. În total, 34 de talibani au fost ucişi, iar alţi 65 au fost răniţi, a anunţat miercuri, pe Twitter, fostul ministru. Talibanii au trimis, în ultimele săptămâni, sute de oameni în zone din jurul Panjshirului, şi au anunţat că preferă să negocieze în loc să lupte. FNR a anunţat, la rândul său, că este pregătit să se opună oricărei agresiuni talibane şi în acelaşi timp să negocieze cu aceştia în vederea formării unui Guvern incluzător. ”Mesajul nostru către talibani este că noi vrem pacea”, a reafrmat miercuri un combatant din cadrul rezistenţei. Însă, ”dacă ei nu acceptă pacea şi intră cu forţa, atunci câmpul de luptă îi va aştepta”, a ameninţat el.