Supraviețuitorii de la Pearl Harbor se întorc, pentru ultima dată, pe navele lor jpeg

Supraviețuitorii de la Pearl Harbor se întorc, pentru ultima dată, pe navele lor

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Andreea Lupşor
🗓️ 7 decembrie 2011

Americanul Lee Soucy a hotărât acum șase ani că dorește, atunci când va muri, să se alăture foștilor săi camarazi omorâți în timpul atacului de la Pearl Harbor. Domnul Suocy a trăit până la vârsta de 90 de ani, murind anul trecut. Ieri, pe 6 decembrie, la șapte decenii de la moartea prietenilor și colegilor săi marinari care au murit când nava USS Utah s-a scufundat pe 7 decembrie 1941, un scafandru al Marinei americane va plasa urna cu cenușa dlui. Saucy pe nava aflată azi pe fundul oceanului.

article 2070918 0F151D2600000578 186 638x390 jpg jpeg

(Foto:resturile navei USS Utah văzute de pe țârm)

Ceremonia face parte din cele cinci festivități organizate în această săptămână în onoarea soldaților și marinarilor care au supraviețuit atacului de la Pearl Harbor și care, mai apoi, și-au exprimat dorința ca rămășițele lor să fie depuse acolo, în memoria celor pe care i-au pierdut acum șaptezeci de ani.

Ceremoniile au loc în această săptămână în care Statele Unite comemorează 70 de ani de la bombardamentele în care au murit aproape 2.400 de americani. O ceremonie mai elaborată va avea loc astăzi, cu puțin timp înainte de ora 8 a.m., aceeași oră la care a început atacul din 1941.

Din cele 12 nave care s-au scufundat sau au naufragiat în acea zi, doar USS Utah și USS Arizona mai rămân azi pe fundul mării, astfel că doar supraviețuitorii de pe aceste două nave își mai pot vedea ultima dorință împlinită – de a se întoarce, în cele din urmă, pe navele lor. Rămășițele lui Vernon Olsen, marinar ce a servit pe USS Arizona, vor fi de asemenea depuse pe navă astăzi, iar cenușa altor trei supraviețuitori va fi împrăștiată în port.

Depunerea rămășițelor supraviețuitorilor în port sau pe navele scufundate au început spre sfârșitul anilor '80, numărul ceremoniilor crescând odată ce din ce în ce mai mulți dintre supraviețuitori au aflat de ele.

article 2070918 0F1513DC00000578 789 638x413 jpg jpeg

(Foto:Nava USS Arizona, vizibilă din aer)

Sursa:http://www.dailymail.co.uk