Spania nu va accepta «niciodată» un referendum privind autodeterminarea în Catalonia jpeg

Spania nu va accepta «niciodată» un referendum privind autodeterminarea în Catalonia

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 2 iulie 2021

Socialiştii aflaţi la guvernare în Spania nu vor accepta "niciodată" un referendum privind autodeterminarea în Catalonia, o revendicare centrală a separatiştilor catalani cu care Madridul urmează să reia negocierile în septembrie, a insistat premierul Pedro Sanchez, relatează agerpres.ro.

"Nu va exista un referendum de autodeterminare", a declarat Sanchez în faţa Camerei Deputaţilor, asigurând că Partidul Socialist, al cărui secretar general este, "nu va accepta niciodată acest tip de derivă". Pentru ca un referendum de autodeterminare să poată fi organizat trebuie ca "cei care îl apără să reuşească să convingă 3/5 din această cameră, astfel încât articolul 2 din Constituţia spaniolă să poată fi modificat. Şi apoi spaniolii să ratifice această modificare printr-un referendum", a subliniat el.

O astfel de reforma a Constituţiei este imposibilă, întrucât primele trei forţe politice din Cameră (socialiştii, conservatorii Partidului Popular şi extrema dreaptă din Vox) i se opun. Aceste declaraţii ale lui Pedro Sanchez intervin a doua zi după prima sa întâlnire oficială cu noul lider regional catalan, separatistul moderat Pere Aragones. Acesta din urmă a anunţat la sfârşitul întâlnirii că dialogul dintre Madrid şi separatiştii catalani, destinat să găsească o ieşire din criză în Catalonia, se va relua în a treia săptămână a lunii septembrie.

Principala cerere a separatiştilor este organizarea unui referendum de autodeterminare în această regiune bogată din nord-estul Spaniei, cu o populaţie de 7,8 milioane de locuitori.

În octombrie 2017, guvernul regional separatist al lui Carles Puigdemont a organizat un referendum, în pofida opoziţiei din partea guvernului central şi a interzicerii sale de către justiţiei, urmat câteva săptămâni mai târziu de o declaraţie unilaterală de independenţă.

Guvernul spaniol, pe atunci în mâinile conservatorilor, a reacţionat prin destituirea guvernului regional şi plasând regiunea sub tutelă.

Această tentativă de secesiune a fost una dintre cele mai grave crize politice prin care a trecut Spania de la sfârşitul dictaturii franchiste în 1975.

Într-un gest de "reconciliere", guvernul lui Pedro Sanchez i-a graţiat săptămâna trecută pe cei nouă lideri separatişti care au fost condamnaţi la pedepse de la 9 la 13 ani de închisoare pentru rolul lor în tentativa de secesiune.