Schimbare istorică la muzeul Luvru jpeg

Schimbare istorică la muzeul Luvru

📁 Muzee
🗓️ 17 ianuarie 2013

Autorităţile franceze iau în calcul pentru prima dată opţiunea angajării unui străin în funcţia de director al celui mai celebru muzeu din Franţa, conform RussiaToday.

Măsura este urmarea noilor reduceri de buget din 2013, impuse de administraţia Hollande, după cum transmite Bloomberg.

Principala misiunea a noului director al muzeului Luvru este atragerea de investitori, astfel că el trebuie să aibă o experienţă vastă în finanţe şi numeroase legături la nivel internaţional.

Candidatul va trebui să organizeze expoziţii, exercitându-şi astfel capacitatea de a mobiliza eficient personalul muzeului. De asemenea, va fi nevoit să cunoască particularităţile sistemului de guvernare francez, să vorbească fluent limba şi să fi lucrat anterior într-un muzeu de top sau centru cultural.

Luvrul nu a fost niciodată condus de un director de altă origine decât cea franceză. Numai istoricul german Werner Schpies a reuşit performanţa de a ocupa funcţia de director al Muzeului Naţional de Artă Modernă, la Centrul Georges Pompidou, din Paris, între anii 1997 şi 2000.

Celebrul muzeu de artă Luvru trebuie să-şi găsească un nou director până în luna mai 2013, după ce actualul director, Henri Loirette, a anunţat în decembrie că vrea să renunţe la funcţia pe care a ocupat-o în ultimii 12 ani.

Anul acesta, bugetul francez a fost redus cu zece miliarde de euro, veniturile destinate culturii minimizându-se cu 2, 3% faţă de anul trecut. (Maria Neagu)

sursa:gandul.info

„Ce facem cu România?”. Istoricul Lucian Boia este, poate, omul cel mai potrivit să ne explice de ce ajungem mereu să punem această întrebare . Omul care dărâmă mituri şi stabileşte noi recorduri la vânzările de cărţi despre România ne explică de ce suntem ultimii în toate clasamentele continentale.

Citeste mai mult: