“Scara Sfântă”, pe care a urcat Iisus înainte de răstignire, dezvăluită după 300 ani jpeg

“Scara Sfântă”, pe care a urcat Iisus înainte de răstignire, dezvăluită după 300 ani

📁 Istoria Religiilor
Autor: Redacția
🗓️ 23 aprilie 2019

O scară despre care se crede că a fost urcată de Iisus Hristos şi pătată cu sângele acestuia, care ar fi fost mutată de la Ierusalim la Vatican în timpul împăratului Constantin cel Mare, a fost deschisă pentru public, pentru prima dată în 300 de ani.

Vreme de două luni, pelerinii au rara oportunitate de a urca pe sfintele scări pe care ar fi urcat însuşi Iisus. „Scala Sancta” ar fi treptele pe care Iisus Hristos ar fi urcat, înainte a fi crucificat, pentru a fi judecat de Pilat din Pont. Scările au fost puse la dispoziţia publicului în această lună, pe 11 aprilie, după ce un an de zile au fost supuse unui proces de restaurare. Astfel, pelerinii pot să le urce în genunchi, aşa cum au făcut-o alte milioane de creştini înaintea lor, în urmă cu câteva secole, scrie Times of Israel. Deşi nesusţinută de niciun document scris, tradiţia spune că scara alcătuită din 28 de trepte de marmură a fost adusă de la Ierusalim la Roma în secolul patru, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare, la cererea mamei sale, Elena, colecţionară a relicvelor lui Iisus.

Protejată de lemn

Scara a fost vizitată de o mulţime de credincioşi până când, în 1723, a fost acoperită cu scânduri de lemn pentru a fi protejată de deteriorările aduse de credincioşi. Scândurile au fost îndepărtate pentru scurt timp, în 1950, când treptele au fost curăţate, fără însă a fi puse la dispoziţia publicului. De atunci, scara, despre care se crede că ar fi pătată cu sângele lui Hristos în câteva locuri, pe cea de-a 11-a treaptă, nu a mai fost expusă.

În orice caz, nimeni nu ştie cu certitudine dacă această scară, care a fost în Roma timp de secole, e aceeaşi care era în Ierusalim în urmă cu 2000 de ani. „Nu avem nicio siguranţă ştiinţifică, dar există acum posibilitatea de a face câteva studii”, a declarat Paolo Violini, unul dintre restauratori, pentru AFP.