Autor 595 vizualizări


Pe 27 martie se împlinesc 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Cu această ocazie, Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti desfășoară la Bucureşti, între 27-30 martie, cea de-a VI-a ediţie a Festivalului “Zilele Basarabiei”.

Programul din acest an este unul deosebit și cuprinde dezbateri, concerte şi manifestări culturale. Astfel, Festivalul va  începe  miercuri, 27 martie, cu o zi dedicată artizanilor Unirii. Participanții, împreună cu  membrii Organizației Studenților Basarabeni vor aduce un Omagiucelor care în 1918 au votat Unirea prin tradiţionala depunere de flori şi coroane lamormintele membrilor Sfatului Ţării de la cimitirul de la Cernica. De asemenea, soborul de preoţi al mănăstirii va oficia o slujbă de pomenire pentru toți cei care și-au dat viața pentru a înfăptui Unirea de la 1918.

Joi, 28 martie, va avea loc o  dezbaterecu tematica , , Basarabia în presa de ieri şi de azi”, iar vineri, 29 martie, vă invităm la lansarea cărţii „ Basarabia în presa interbelică”din Colecţia Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni.La aceste evenimente vor participa personalităţi importante din mediul cultural, istoric, academic, dar şi din mass media.

Programul va continua cu vizionarea piesei de teatru ”Carre de ași…cu valet”, proiecţia filmului ”Clopotul Reînvieriişi recitalul de poezie„Aici e totul românesc/ Şi Dumnezeu, şi cerul şi pământul”

Aniversarea a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România va culmina sâmbătă, 30 martie, cu un concert extraordinar, în care vor evoluainterpreţi şi trupe îndrăgite de pe ambele maluri ale Prutului.Publicul va avea ocazia să asculte muzică românească de calitate în cadrul unui spectacol sută la sută  LIVE. 

Festivalul “Zilele Basarabiei” se desfăşoară cu sprijinul Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor, a Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi”pentru românii de pretutindeni şi a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).

De șase ani, ”Festivalul Zilele Basarabiei” confirmă faptul că semnificaţia zilei de 27 martie a rămas la fel de vie în cugetul şi spiritul românesc astăzi, la fel ca în 1918.Vă așteptăm alături de noi ca să demonstrăm împreună că românii din ambele state româneşti sunt în continuare uniţi prin aceeaşi limbă, aceeaşi istorie și aceleaşi valori!

Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureştieste o organizaţie non-guvernamentală care are ca scop educarea tinerilor basarabeni aflaţi la studii în România în spirit naţional, democratic şi proeuropean.

""