S a descoperit o mumie preincaşă a unui nobil în Peru jpeg

S-a descoperit o mumie preincaşă a unui nobil în Peru

📁 Antichitate
Autor: Redacția
🗓️ 22 iulie 2010

Mumia veche de peste 1.200 de ani a unui nobil dintr-o civilizaţie preincaşă a fost descoperită în Peru, într-un sit din nordul acestui stat, au anunţat arheologii, citaţi de AFP.

"Este vorba de un giulgiu funerar (care îmbracă un corp îmbălsămat), care acoperă un individ adult, cu o coafură şi o mască pentru ochi, tipice pentru nobilii din civilizaţia sican", apărută între anii 700 şi 750 e.n. şi dispărută la sfârşitul secolului al XIV-lea, a precizat acelaşi arheolog.

Nobilul avea în jur de 40 de ani, iar mumia sa este într-o stare perfectă de conservare. Mumia a fost descoperită în urmă cu două săptămâni în complexul arheologic Las Ventanas din departamentul Lambeyeque, la o distanţă de 800 de kilometri de Lima.

Arheologii au descoperit cu această ocazie un tumi (cuţit) din aur, lung de 25 de centimetri, piese de ceramică, diverse obiecte din aramă şi o cuvertură de mari dimensiuni cu bucăţi de metal roşu.

De la începutul campaniei de săpături, care a debutat în aprilie, arheologii au dezgropat 20 de schelete în bună stare de conservare. Printre acestea se numără cel al unui copil de 3-4 ani, datând de la începutul celui de-al doilea mileniu (între 1.100 şi 1.150 e.n.).

Civilizaţia sican a cunoscut apogeul între anii 900 şi 1.100. În această perioadă s-au succedat la conducere şapte sau opt regi ai Sicanului, reprezentanţii pe pământ ai puterii celeste, care purtau măşti pentru ochi.

Civilizaţia sican a fost înfrântă de civilizaţia chimu, iar apoi de către incaşi, în secolul al XIV-lea.