Renaște Canalul Dunăre-Bucureşti: locuitorii Capitalei ar putea ajunge cu vaporul pe litoral

Proiectul prin care dictatorul Nicoale Ceauşescu vroia să transforme, înainte de 1989, Capitala în port la Dunăre ar putea să devină realitate. După 22 de ani, Comisia Europeană i-ar putea îndeplini visul liderului comunist, după ce a acceptat să finanţeze lucrarea ce ar costa peste 800 de milioane de euro.

Bucureştenii ar putea, în câţiva ani, să meargă cu vaporul spre litoral. România a înaintat trei proiecte la Strategia Europeană pentru Regiunea Dunării, iar cel mai amplu dintre ele este canalul care ar urma să lege Bucureştiul la Europa, prin Coridorul 7 pan-european de transport, care leagă regiunile avansate tehnologic şi financiar (din centrul şi nordul Europei) de zonele bogate în resurse (din Estul Europei şi Asia).

Strategia Europeană pentru Regiunea Dunării înseamnă un set de măsuri şi reglementări prin care se urmăreşte îmbunătăţirea conectivităţii sistemului de transport, a protecţiei mediului şi dezvoltarea socio-economică a statelor riverane Dunării, iar pentru Bucureşti înseamnă aproximativ 800 de milioane de euro investiţi într-un spaţiu care face parte din zona metropolitană a oraşului.Rol de navigare şi de salvare de la inundaţiiDe atât ar fi nevoie, potrivit cifrelor vehiculate la dezbaterile Forumului Internaţional de Infrastructură de la Bucureşti din noiembrie 2010, ca bătrânul proiect să fie definitivat. Pe lângă importanţa comercială a proiectului (canalul Dunăre-Bucureşti ar face legătura între porturile din sudul Capitalei, Olteniţa şi Giurgiu), demararea lui ar însemna scoaterea de sub efectul inundaţiilor a circa 30.000 de hectare de terenuri agricole, 6.200 de gospodării ar asigura apă pentru irigarea a 150 de hectare, iar la reluarea şantierului ar fi create aproximativ 10.000 de locuri de muncă.

Deşi Comisia Europeană a acceptat finanţarea canalului Dunăre-Bucureşti, pentru ca lucrările să poată demara mai este nevoie de acordul miniştrilor Transporturilor, Telecomunicaţiilor şi Energiei din Uniunea Europeană.Portul 1 Decembrie, o ruină care poate renaşteSatul Dărăşti Vlaşcă este un sat simplu din Bărăgan, la 20 de kilometri de Capitală. Oamenii de-aici sunt ţărani obişnuiţi care îşi duc traiul în linişte, iar prea puţini mai şţiu despre portul din vale.

În vale, adică unde se întâlneşte micul sat cu albia râului Argeş şi de unde se zăreşte satul 1 Decembrie, câţiva pasionaţi de pescuit şi atraşi de vremea caldă, stăteau pe marginea „gârlei”, chiar vis a vis de ruinele de ciment care promiteau atât de mult odată. Aici, în urmă cu peste 28 de ani, a început construirea portului Bucureşti. Este vorba despre portul de pe canalul Dunăre-Bucureşti, un vis comunist, dar care ar putea fi reînviat acum, pe bani europeni.

Comisia Europeană a aprobat, recent, finanţarea lucrării ce ar costa peste 800 de milioane de euro. Iar visul dicatorului comunist, de a transforma capitala ţării într-un oraş-port, nu mai depinde decât de trei decizii:acordul miniştrilor Transporturilor, Telecomunicaţiilor şi Energiei din Uniunea Europeană.Toate acestea sunt străine însă locuitorilor din sat. Curioşi de ce ar face cineva poze unor ruine, unor resturi de plăci de beton care atârnă aşteptând şi ele, parcă, să fie luate de râu, ne vorbesc despre port. „Tocma’ aici trebuia să fie portul. Acu’ pozaţi nişte bolovani..., betoane şi resturi de tot felul aduse de râu”, spune unul dintre bătrânii de pe băncuţa din faţa casei, care ieşiseră la soare ca gâzele de primăvară.La pescuit în portCu undiţele în apă, cu şepcile pe cap ca să se ferească de soare, un bărbat şi-o femeie pescuiau concentraţi la plasticul fosforescent, atârnat de fir, care se încăpăţâna să rămână nemişcat. Cei doi habar n-au despre ruinele portului început în comunism, aflate la nici 100 de metri de ei. „Nu ştim unde e, suntem din Bucureşti”, ne explică bărbatul deranjat de întrebări.

Întorşi în satul aţipit, unde probabil cei mai mulţi s-au dus la iarbă verde, un tânăr îşi spăla maşina, fericit că soarele e atât de puternic în această după amiază. Întrebat despre portul de pe Argeş, îl bufneşte râsul „ce vă interesează ruina aia, nu cumva vreţi să faceţi o investiţie?” ne ia în traistă bărbatul.  Tuburi uriaşe de beton stau aruncate strâmb în albia râului. Trebuiau să folosească la fundaţia viitorului pod care ar fi unit cele două maluri. Dintr-un tub iese un cerşetor, „localnicul râului“, cu barbă deasă, căciulă groasă, îmbrăcat într-un palton ponosit. Nu ştie că cineva îl fotografiază. Îşi vede liniştit de treabă şi, probabil, chiar dacă ar şti, n-ar da doi bani pe asta. Pentru el, portul e acasă.