Preșdintele Comisie Europene distruge visul lui Dodon și al «moldoveniștilor»: Limbă moldovenească pe site ul Comisiei Europene, „o eroare regretabilă” jpeg

Preșdintele Comisie Europene distruge visul lui Dodon și al «moldoveniștilor»: Limbă moldovenească pe site-ul Comisiei Europene, „o eroare regretabilă”

📁 Istorie recentă
Autor: Redacția
🗓️ 28 iunie 2018

Posibilitatea de a selecta "limba moldovenească", alături de cea română, ca limbă de lucru pe site-ul Comisiei Europene, în secţiunea dedicată Consultării privind viitorul Europei, a fost "o eroare administrativă regretabilă, cauzată de o configurare greşită în sistem', a declarat preşedintele executivului comunitar, Jean-Claude Juncker, într-un răspuns la întrebarea adresată în acest sens de către europarlamentarul român Andi Cristea, informează IPN.md şi Agerpres

Existenţa "limbii moldoveneşti' ca profil lingvistic în procesul de consultare lansat de Comisia Europeană a fost semnalată de către europarlamentarul român în luna mai a acestui an. Situaţia menţionată a fost remediată ulterior, Andi Cristea solicitând la acel moment explicaţii şi precizări din partea preşedintelui Comisiei Europene.În răspunsul pentru europarlamentarul român, Jean-Claude Juncker confirmă existenţa unei greşeli: "Faptul că în consultarea online privind viitorul Europei s-a menţionat limba moldovenească este o eroare administrativă regretabilă, cauzată de o configurare greşită în sistem'. 

Referindu-se la răspunsul primit, Andi Cristea a subliniat că instituţiile europene au datoria să transmită întotdeauna mesajul corect, indiferent de context. "Situaţia legată de existenţa limbii moldoveneşti pe site-ul Comisiei a fost o eroare administrativă corectată în timp util, dar este esenţial ca asemenea greşeli să nu se repete, pentru a nu legitima o serie de narative periculoase', a declarat Andi Cristea, citat într-un comunicat de presă al biroului său de la Bruxelles.Conform deciziei Curţii Constituţionale de la Chişinău din decembrie 2013, limba oficială a Republicii Moldova este limba română, decizia conferind statut de normă constituţională Declaraţiei de Independenţă a Ţării adoptată în august 1991.Cu toate acestea, preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, nu renunţă la ideea ca în Constituţia republicii să fie menţinută sintagma de "limbă moldovenească" ca limbă de stat, în pofida acestei decizii a Curţii Constituţionale. O iniţiativă legislativă pentru înlocuirea în Constituţia Republicii Moldova a sintagmei "limba moldovenească" prin "limba română" a fost înregistrată în parlamentul de la Chişinău cu semnăturile liberal-democraţilor, liberalilor, popular-europenilor şi ale unor deputaţi democraţi. Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a anunţat la începutul acestui an că se va împotrivi modificării.