Autor 6051 vizualizări


Capitala Marii Britanii trăieşte în această vară clipe de haos şi violenţă. Dacă în Evul Mediu, revoltele spontane ale locuitorilor din marile oraşe erau frecvente, fiind cauzate în special de sărăcie, în secolul al XX-lea, cazurile în care mulţimea să se revolte împotriva autorităţilor sunt mai puţin numeroase şi sunt adesea generate de abuzuri grave din partea autorităţilor, aceste abuzuri determinând oamenii să încerce să îşi facă singuri dreptate. Cu toate acestea, violenţele de la Londra nu reprezintă un caz unic şi se pot găsi cu uşurinţă evenimente similare în istorie.  

O explozie a violenţei

Exploziile de violenţă din Marea Britanie au primit numeroase denumiri, de la revolte, la răzmeriţe şi până la incendii sociale. Presa anglo-saxonă vorbeşte despre „racial riotes”, altfel spus „revolte rasiale”, întrucât termenul de „revoltă” nu se potriveşte cu revendicările necoerente ale protestatarilor. Poate că termenul de „revolte rasiale” este totuşi cel mai potrivit, pentru că în general tinerii au un statut similar, acela de copii de imigranţi, şi se simt deseori marginalizaţi, iar uneori fără şansa de a avea un loc de muncă stabil sau un viitor asigurat de către societate.

Ceea ce iniţial a debutat ca un protest paşnic împotriva uciderii de către poliţia britanică a unui tânăr de culoare, şofer de taxi şi suspect traficant de droguri, a escaladat într-un conflict de proporţii, cuprinzând aproape întreaga capitală, precum şi alte oraşe din Marea Britanie. Uciderea lui Mark Duggan, în vârstă de 29 de ani, a reprezentat scânteia care a dus la debutul acestor violenţe, iar îngrijorătoare este totuşi incapacitatea poliţiei britanice de a le stopa, precum şi de a preveni răspândirea acestora, în alte cartiere sau oraşe din ţară.

„Revolta populara” din Los Angeles, 1992

„Revolta populară”, care a făcut ca timp de patru zile una dintre metropolele americane să iasă de sub controlul autorităţilor, a izbucnit la Los Angeles în urmă cu aproximativ 15 ani, la data de 29 aprilie 1992. Evenimentele care au urmate protestului paşnic de la Londra sunt asemănătoare cu cele petrecute în anul 1992, în urma cărora zeci de oameni şi-au pierdut viaţa, câteva mii de persoane au fost rănite, iar pagubele se pare că s-au ridicat la peste un miliard de dolari.

Canalele de ştiri americane au difuzat în 1992 de nenumărate ori o înregistrare video care prezenta cum patru poliţişti albi bruscau, pe o autostradă din oraş, un motociclist de culoare, lovindu-l cu bastoanele. Filmuleţul se plia perfect ideii de rasism şi prezenta abuzul autorităţilor împotriva oamenilor de culoare. Ceea ce au omis televiziunile a fost însă prima parte a înregistrării, în care se putea observa cum motociclistul Rodney King, un recidivist arestat de multiple ori pentru acte de violenţă, îi bruschează pe cei patru poliţişti.

Înregistrarea completă a fost prezentată în sala de judecată, iar judecătorii i-au achitat pe cei patru poliţişti de acuzaţiile de abuz de autoritate şi vătămare corporală, motivând că aceştia acţionaseră în legitimă apărare. La doar o oră după pronunţarea acestei sentinţe, grupuri formate din oameni de culoare au început să se strângă în faţa tribunalului şi să agreseze orice persoană de culoare albă pe care o întâlneau.

Simboluri ale „asupririi rasiale”

La o distanţă de 19 ani, Mark Duggan a devenit, la fel ca şi Rodney King, un simbol al „asupririi rasiale”. Protestatarii erau şi atunci decişi, şi sunt şi acum, să îşi facă singuri dreptate. Oamenii din întreaga lume asistă în astfel de momente în direct la incendierea străzilor şi privesc neputincioşi cum magazinele sunt devastate, iar oameni nevinovaţi sunt bătuţi sau chiar omorâţi.

Un caz asemănător s-a petrecut şi în localitatea californiană Oakland, oraş aflat la est de San Francisco, atunci când Oscar Grant, un tânăr de culoare în vârstă de 22 de ani, a fost împuşcat în spate de către un poliţist alb, în timp ce acesta era întins pe jos într-o staţie de tren. Iniţial, sute de manifestanţi au demonstrat paşnic, dar după lăsarea serii au vandalizat mai multe magazine şi au început să provoace incendii în oraş.

Este sărăcia o explicaţie suficientă?

Există o tendinţă foarte mare de a pune totul pe seama condiţiilor economice precare şi a diferitelor măsuri de austeritate resimţite în special de locuitorii cartierelor mărginaşe. O interpretare similară a fost oferită şi în 1992, când presupusele motive au fost creşterile de taxe din perioada administraţiei George H. W. Bush şi rasismul poliţiei din Los Angeles. Aceasta este doar o explicaţie simplistă, la fel cum este şi explicaţia răzbunării fiecărei morţi sau vătămări corporale, fiind foarte improbabil ca majoritatea manifestanţilor să fi cunoscut numele persoanelor ucise sau agresate.

Deşi nu există o explicaţie universal validă, violenţa răbufnirii se pare că stă la baza unor astfel de conflicte. Acumularea unor frustrări teribile în acele periferii ale marilor oraşe, devenite de fapt nişte ghetouri etnice, provoacă deseori dorinţa de a recrea o nouă ordine socială. Tuturor acestor violenţe li se pot găsi doar explicaţii, nu însă şi justificări, cei implicaţi instaurând o justiţie a străzii.

Autorităţile decid să intervină

Evenimentele din anul 1992 se sfârşesc după patru zile de haos pe străzile din Los Angeles. Astfel, preşedintele George H. W. Bush a ţinut un discurs memorabil, care a fost difuzat de toate posturile de televiziune, prin care sublinia faptul că „brutalitatea mulţimii nu va mai fi tolerată, iar autorităţile statului vor lua orice măsură e necesară pentru restabilirea urgentă a ordinii şi liniştii publice”. Neexistând o rezolvare paşnică a conflictului, a doua zi, peste 4000 de soldaţi din Garda Naţională şi din Marină au pătruns în forţă pe străzile oraşului, folosind armament greu şi blindate. Aceasta este modalitatea prin care conflictul a fost soluţionat.

În ceea ce priveşte evenimentele din San Francisco, poliţiştii au reuşit să disperseze mulţimea după ce au primit ajutor din localităţile învecinate. Johannes Mehserle, poliţistul care l-a împuşcat pe tânărul de culoare, a recunoscut că a fost o tragedie ce s-a întâmplat, întrucât a vrut să-şi scoată şi să folosească arma cu electroşocuri, nu pistolul.

În aşteptarea unui deznodământ

În ultimele zile, toţi ochii sunt aţintiţi asupra Marii Britanii şi nu puţini sunt cei care se întreabă cum se vor soluţiona aceste evenimente. Anarhia care domneşte pe străzile Londrei şi a unora dintre cele mai importante oraşe ale ţării îndeamnă autorităţile să ia măsuri radicale cât mai curând cu putinţă. Un corespondent la Londra al unui canal de televiziune de ştiri din Franţa a precizat că acest oraş nu a mai fost confruntată cu atâtea incendii de la bombardamentele naziste din anii celui de-al Doilea Război Mondial.

Autorităţile din Marea Britanie au declarat că nu mai puţin de 16.000 de poliţişti pe străzile Londrei cu autorizaţie de a folosi gloanţe din plastic, va stăvili valul de jafuri şi violenţe. Deşi întrebarea „Care sunt cauzele reale ale manifestărilor de violenţă din Marea Britanie şi cum pot să fie acestea prevenite pe viitor?” persistă, cert este că violenţele nu pot fi stopate decât prin suplimentarea violenţei din partea autorităţilor, cel puţin aşa ne demonstrează istoria în aceste trei cazuri asemănătoare.